Mulţumesc pentru vizită! 26 IULIE Bună ziua, iubiţi prieteni, câţi aţi mai rămas cu mine! Rămân consecvent prieteniei după aproape un deceniu pe internet! Dar voi? Astăzi vin cu câteva informaţii care mi se par utile chiar şi pentru cei ce le cunosc, deşi nu sunt mulţi! 1. În domeniul religiei: Biserica Ortodoxă Română comemorează pe Sf Cuv Ioanichie cel Nou de la Muscel. Viaţa sfântului Ioanichie este învăluită în taină, căci ştim puţine despre dânsul. Acesta s-a născut din părinţi evlavioşi din ţinutul Muscelului. Din fragedă vârstă, îmbrăţişă viaţa monahală în Mănăstirea Cetăţuia Negru-Vodă unde deprinse rânduielile vieţii ascetice de la părinţii îmbunătăţiţi ai chinoviei şi de la sihaştrii care se nevoiau în număr mare prin împrejurimi. După o vreme, râvnind fericita viaţă pustnicească şi arzând pentru dragostea lui Hristos, s-a coborât de bună voie într-o peşteră săpată în peretele muntelui şi acolo s-a nevoit neştiut de oameni mai bine de 30 de ani. Nevoinţele sale, rugăciunea pentru întreaga lume, posturile, privegherile, lacrimile şi lipsurile de tot felul sunt acoperite de taină. Numai ucenicul său îi aducea pâine şi apă, o singură dată pe săptămână, pe care le cobora până la gura peşterii cu o frânghie, din cauza locului foarte abrupt. Din timp în timp, egumenul Mănăstirii Negru Vodă îi trimitea, pe aceeaşi cale, Sfintele Taine. După o nevoinţă atât de aspră, acest mare sihastru al pământului nostru românesc, ajungând la măsura sfinţeniei şi cunoscându-şi dinainte sfârşitul, şi-a săpat singur mormântul, în fundul peşterii. Apoi s-a culcat în acel pat de piatră şi şi-a dat sufletul în mâinile Domnului în anul 1638. La începutul veacului al XX-lea, arhimandritul Pimen, de la Manastirea „Negru Vodă” , hotărî să-şi petreacă Postul Mare în aceeaşi peşteră, unde coborî agăţat pe frânghii. Copleşit de emoţie, monahul descoperi în adăpostul de piatră osemintele întregi galbene, bine mirositoare şi acoperite cu o pânză de păianjen, ale marelui sihastru, întinse pe acelaşi pat de stâncă, ca în urmă cu câteva veacuri. Deasupra, pe peretele peşterii, erau cioplite în piatră un nume şi un an: „Ioanichie Schimonah 1638”. Părinţii mănăstirii le luară cu evlavie şi le aşezară în biserică, spre sfinţirea monahilor şi bucuria credincioşilor, iar de atunci darurile izvorâte de la moaştele sfântului Ioanichie nu au mai contenit. Proslăvirea sa cu sfinţii se săvârşi de către Biserica Ortodoxă Română în anul 2009. 2. În domeniul poeziei: Scut – Emil Bota Iubirea ma apara, de aceea port fruntea sus, in exil printre oameni. Cand ziua decade si cand, spre apus, Cumpana linistita se-nclina, o, atuncea, de sus, primesc o tristete senina. Ochii mei in extaz ratacesc spre adancul fantanii unde stelele scapara. O, de al stelelor dor ma topesc si m-as duce la ele, dar Iubirea ma apara. Cu graiuri nebune ma cheama, in lunci, cantatoare Undine. Si cand sa le ajung, Piaza Rea ma trage la dansa : la mine, la mine ! Dar ma insoteste acel Cineva, Iubirea, pururi cu mine. Din volumul " Pe-o gura de rai ", 1943 O ultima intrebare – Emil Bota Tu, care-mi vorbesti doar in surdina, aici, foarte aproape de inima mea, ipocrita noapte, spune-mi, n-ai vazut cumva lunecand o stea ? Ba da, cazu din salba Dianei o stea ca lacrima de clestar, dar un om s-a incovoiat si a ridicat-o, omul tacut, cu ochi lucios, de camatar. Vai, steaua era o fericire necunoscuta, promisa de Dumnezeu cuiva ... Dar, noapte senina, vistiernica a secretelor, omul care a luat-o de ce tremura ? Din volumul " Intunecatul april ", 1937 Garoafe roşii – Claudia Millian-Minulescu Garoafe roşii, crenelate - Amfore cu parfum de mosc, Pecetii de rubin şi sânge - Eu vă iubesc şi vă cunosc, Prin voi, garoafelor bizare, În funduri roşii de corolă, Mi-a-ntins iubirea-ntâia oară Otrăvitoarea ei fiolă... Eu vă iubesc şi vă cunosc De mult tulburătorul mosc... În roşu-apusului de soare Voi puneţi pete de culoare, Voi înfloriţi în fundul mării În lungi ciorchine de mărgean Şi pe obrajii de ftizie Muriţi în fiecare an... Vă poartă-actriţele pe gură Şi hetairele pe sâni, Vă leagănă pe coif cocoşii, Şi-n răni v-au încrustat strămoşii, Iar eu vă port pe veci în minte, Vă port în păr şi pe vestminte, Pe perne de atlaz brodate... Garoafe roşii, crenelate! Eu vă iubesc şi vă cunosc De mult tulburătorul mosc! Prin voi, garoafelor bizare, În funduri roşii de corolă, Mi-a-ntins iubirea-ntâia oară Otrăvitoarea ei fiolă... Prin voi am plâns întâia dată - Obsesie însângerată! Voluptate - Claudia Millian-Minulescu Nevrozaţilor Plecaţi spre ţări de voluptate, Învingătoare de nevroze Şi de iubiri fatale; Plecaţi spre zările pătate De violete echimoze Şi de motive pale... Plecaţi departe-n fund de zări: Acolo unde forma moare Şi nu-s conture crude; Plecaţi spre voluptoase ţări, În care nu-i apus de soare Şi plânsul nu se-aude... Acolo unde-n colori şterse, În armonia de penumbre, Palpită viaţa întregei firi, Şi unde-amantele perverse Visează în alcovuri sumbre, Înamorate de satiri... Acolo-s templele deschise Şi candelabrele aprinse Cu untdelemn de trandafiri; Acolo se îmbată-n vise Fecioarele cu buze-ntinse, Cerşind nervoasele iubiri! Acolo-s flori şi poezie, Şi râs şi cântece barbare, Şi nu-i femeie să nu crează, Cu idolatra-i fantazie: O clipă în beţia care Omoară, dar reînviază! În parcul albelor cununi, În ţara aceea depărtată, Plecaţi, trişti visători, plecaţi! Dând foc în urmă la minciuni, Uitaţi credinţa de-altădată! Şi-apoi, voi, palizi nevrozati, Plecaţi! Naiadele – Alexandru Obedenaru Naiadele fascinatoare, Cu sân de crin, dogoritor, Plutiră-n magicul decor, Albind vibrantele izvoare. În zvârcoliri îmbătătoare, Prin bahic danţ legănător, În mistic şi himeric zbor S-a stins a ţărmului splendoare. Între-agitaţii şi mâhnire, După vegheri şi rătăcire, După-ndoială şi păcat, Păgânul vis grabnic apune; Distruge-te incendiat, Suflet vrăjit lângă minune. Mai sus de stele – Alexandru Obedenaru Sub irizatele făclii A vieţii noapte înfăşoară Şi glas şi umbră de fecioară, Şi ţărm fatal şi nebunii. După decepţii şi orgii Întocmai ca odinioară, Din haos iar se desfăşoară Conturul formelor zglobii. Olympiana mea harpistă, Himerică şi egoistă, Mai sus de stele m-a suit. Părea că-ntreg văzduh se frânge Pe-un basm trecut, de zei vrăjit, Schiţat într-un amurg de sânge. Pe drum – Alice Călugăru Ah, nu mai știu pe care țărm, ca moartă, Sunt azvârlită iar! În care parte A lumii valul zilelor mă poartă! Dar simt că pretutindeni sunt departe. Atât de tristă-n suflet se ridică Beția zborului mereu-nainte, Că nu mă uit în urmă, căci mi-e frică De suferinț-aducerii aminte... Când mă deștept în noapte câteodată, Din visu-mi trist, mă-ntreb în care țară Am adormit - și cât de-ndepărtată, Plecând spre ziuă, voi lăsa-o iară? Mă-ntreb, ce mări s-aud vuind în noapte, Pe ce oraș cad ropote de ploaie, Ce fluviu-nalță către geamu-mi șoapte Ca-n suflet întristarea-mi s-o îndoaie? Și-ncerc atunci ca să-mi aduc aminte Ce zări vor răsări spre dimineață, Când soarele-n lumina sa fierbinte Încet le va desfășura din ceață. Acolo... e un lac ca apa verde Cărunt de paseri albe și de spumă, Și mai departe-un munte șters se pierde, Ce-n zori se va învineți sub brumă... Ori poate, între țărmuri nevăzute, Cu veșnic rennoita ei coloare, Cu bărci rătăcitoare și pierdute, Se legănă, cu cântu-i lung, o mare. În veci, deasupra zorilor schimbate, Perdeaua sorții mele cea fugară Se-nlătură pe cer ca să-mi arăte Alt țărm, altă cetate, altă țară... Ca sa mă-nvețe iarăși sfâșierea Plecării mele veșnic mai departe, Ne mai înfățișându-mi nicăierea Pe-acei de care viața mă desparte! Vo ice-ați voit ca soarta să mă-ndrume Spre voi, o ! cum aș vrea să nu m-alunge! Dar cum să vă urmez în larga lume Când însămi eu nu mă mai pot ajunge ? Aș vrea să dau viața mea întreagă, Și inima-mi în care patimi luptă ! De inima-mi de câte ori se leagă, De-atâtea ori de-un nou exil e ruptă ! Ș-atuncea resemnarea nu mă lasă Ca să fiu smulsă și rătăcitoare Purtată-n veci cu lenea dureroasă A ramurei de iederă pe mare… Ploaia – Alice Călugăru Azi am văzut, înfiripată, ființa ploii mlădioase : Avea o haină cenușie și foșnitoare de mătase. Purta pe umeri mii de lanțuri subțiri, până la brâu, Dar le zvârlea pe rând, în treacăt, pe apa turbure din râu. Și de inele fără număr îi erau mâinile-ncărcate, Și le scotea, pe fiecare, și le zvârlea pe lac, pe toate. Lângă răzoare, prin grădină, trecea foșnind de-atâtea ori ! Și răsturna cu poala rochii, pe brazdă, proaspetele flori. În urmă străbătând orașul, sub mâna–i geamurile toate, Sub coardele de apă fură în mii de harfe preschimbate. Dar ploaia cea strălucitoare, pe umăru-i, ca un urcior, Întunecat și plin de apă, purta neistovitul nor. Și-n oate inimile noastre, pe rând, trecând ca un paharnic, Turna ca-n cupe fără număr, dintr-însul, plânsul cel zadarnic. 3. În domeniul muzicii: House Iunie iulie 2013: youtu.be/PhIa6folpBw; Dance 2013: youtu.be/f8Q3TDkhZrA; 4. În domeniul teatrului: Ion Băieșu – Veciniada: youtube/watch?v=1T7qiEUjrPM&feature=share&list=PLC78CD15FA8E17BCB; Carlo Goldoni – Hangiţa: youtu.be/GP1xmpcPET8. Vă mulţumesc pentru atenţie!
Posted on: Fri, 26 Jul 2013 10:50:43 +0000
Recently Viewed Topics
© 2015