Nicio manifestaţie nu rămâne neinfiltrată şi nemonitorizată. - TopicsExpress



          

Nicio manifestaţie nu rămâne neinfiltrată şi nemonitorizată. Însă este greu de crezut că zeci de mii de oameni pot fi determinaţi să strige "Salvăm Roşia Montana" doar prin infiltrare. Fără o nemulţumire personală şi lăuntrică a participanţilor. Cred că oamenilor le-a ajuns cuţitul la os. Proiectul RMGC este o culme a corupţiei şi jafului. Iar oamenii resimt asta şi nu mai suportă. Că Băsescu speculează asta este cert. Este absolut suspect faptul că nu se strigă "Jos Băsescu". Deşi este unul din marii responsabili pentru situaţia la care s-a ajuns! Însă... Însă indiferent cine se opune chiar dacă este un ticălos şi trădător acestui holocaust al patrimoniului istoric identitar, care va fi ireversibil, este bine-venit. Dreptatea se poate face mai târziu. Şi poate ticăloşii pedepsiţi. Deşi am văzut cum "pax americana" poate deturna democraţia! Însă poate, totuşi, dreptate se va face după ce Roşia Montana va fi fost salvată. Ticăloşii au lucrat, cred ei, aproape perfect: au "negociat" astfel încât au băgat Statul Român între corzi. Adică, i-au luat zăcământur de aur şi l-au şi făcut captiv al companiei care a corupt tot ce se putea corupe. Iar acum îl ameninţă cu penalităţi (numai fie şi pentru invocarea şi aducerea în discuţie a acestora, fără o bază juridică reală şi Ponta tzrebuie să plece!) şi cu presiunea oamenilor care nu au de lucru la Roşia Montana. Aduşi în această situaţie prntr-o la fel de perversă şi ticăloasă manevră: declararea ca fiind "zonă monoindustrială"! Iar pe noi, pe români ne-au adus în pragul războiului civil! Nesimţiţii şpăgari şi corupţi. Poate doar modelul islandez să ne mai ajute. Însă până atunci trebuie să rezistăm. Protestele trebuie să continuie şi să se radicalizeze. Până la respingerea "proiectului de lege" monstruos imaginat de Şova care a devenit obraznic şi cinic peste măsură. Blagoslovit de Daniel Barbu care se crede "acoperit" ştiinţific de opinia singulară a câtorva naivi sau cointeresaţi gen Radu Vulpe, Răzvan Teodorescu şi alţi câţiva şi ignora toată comunitatea ştiinţifică în frunte cu Academia Română. Şi bineînţeles de lunecoasa doamnă Plumb. Care s-a pliat pe decizia şefului său ignorând legea. Şi când te gândeşti ce promiteau aceştia în campania electorală! Soluţii deieşire din această situaţie: protestele să se radicalizeze (chiar dacă acestea îl ajută pe demis!) până la respingerea proiectului sau căderea guvernului. Abrogarea documentelor care consacră ilegal, imoral şi nu în spiritul liberei concurenţe, a zonei Roşia Montana ca fiind zonă monoindustrială. Aceasta va pune în mişcare libera iniţiativă. Scutirea de impozit pe o anumită perioadă a investiţiilor în această zonă. Accesarea fondurilor europene pentru modernizarea şi realizarea infrastructurii în zonă. Accesarea fondurilor europene pentru realizarea de investiţii în punerea în valoare a patrimoniului arheologic din zonă precum şi realizarea de obiective turistice având ca bază acest patrimoniu. Înfiinţarea unei companii miniere româneşti de stat sau privată care să exploateze zăcământul de aur prin metode clasice şi prietenoase cu mediul (doar avem în programul de guvernare reindustrializarea) În câţiva ani zona poate renaşte şi poate deveni un exemplu. Şi se poate reda românilor încrederea că resursele naturale pot fi exploatate în interesul românilor. Aduşi la limita sărăciei. Şi se va pune punct celui mai ticălos şi inteligent MECANISM DE CORUPŢIE INVENTAT de guvernanţii noştri împreună cu câţiva escroci internaţionali! europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=45613
Posted on: Sat, 21 Sep 2013 00:24:23 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015