Nu e mai puțin adevărat că – în ultimul deceniu, mai ales - TopicsExpress



          

Nu e mai puțin adevărat că – în ultimul deceniu, mai ales – asistam la fel de neputincioasi la creșterea numărului situațiilor (altădată – de „insectar” anecdotic) în care studenții (și familiile lor) pun mult mai multă energie în a se organiza ca grupuri de presiune – și de corupere – a profesorului, decît în a învăța pentru examen, pentru că nu știm niciodată ce scoate studentul (venit, în principiu, să întrebe despre Eminescu ori Bolintineanu) din sacoșă. De exemplu, o carte pe care insistă să (restituie); dar nu a ,,împrumutat-o,, niciodată și în momentul cînd se simnte amenințat că, dacă vom scutura cartea și din paginile ei va cădea ceva, orice foi, chem procuratura, el nu se gîndește că se blufeaza, ci aruncă volumul în rucsac și fuge pe ușa deschisă, fuge afară din clădire, nu se mai prezenta la examenul acela. Ce se strecura în carte? Nu știm. Am învățat să nu șterg e-mailurile în care sunt rugati explicit de (presupuși) părinți disperați, cu copii muribunzi (și care sunt studenții ), să fixez un preț la care le „dau” examenul, nici cele în care sunt amenințati de (presupuși) tați încruntați cu pedepse fizice din cele mai colorate dacă, la fel, nu se ,,dau,, examenul diafanelor lor fiice. Just in case. Și, de cîte ori cred că un nou episod îmi depășește definitiv așteptările, el va fi surclasat de un altul. Pentru că, profesor fiind, sunt – se presupune – coruptibil („faima” , contrară, nu pare să conteze). Iar examenele se dau de către profesor, ca un fel de dar – sau de marfă. Negociabilă. O întrebare frecventă din partea studenților la ananghie nu este „ce să învăț ca să trec la acest examen?”, ci „ce să vă fac ca să îmi dați examenul?”. În fața protestelor moralizatoare, „de dăscăli”, ei insistă (rezum): nu, să nu le spun să citească bibliografia, nu le place să citească, sau nu pot, sau nu au memorie, sau se plictisesc citind, nu, să spunem concret „ce se vrea ca să ia un 5”. Ce caută la Litere? Vor o diplomă, nu credeau că e așa de greu sau nu credeau că aici cititul e „pe bune”. Pe bune.
Posted on: Fri, 06 Sep 2013 03:45:09 +0000

Recently Viewed Topics




© 2015