O dimineata de octombrie, 2 APARATORI: unul ne apara cu muzica - TopicsExpress



          

O dimineata de octombrie, 2 APARATORI: unul ne apara cu muzica lui, unul cu credinta in Dumnezeu. În 1747, cu ocazia vizitei pe care a făcut-o la Berlin regelui flautist Friedrich al II-lea al Prusiei Bach, Johann Sebastian Bach a fost nevoit să facă pe plac gazdei sale și, pe tema searbădă dată de rege a improvizat o magnifică fugă. Întors la Leipzig, Bach a mai scris pe aceeați temă șapte ricercare, două canoane și o sonată á tre. Reunite, piesele au fost trimise regelui sub titlul de Ofrandă muzicală, reprezentând exerciții de polifonie și demonstrații de virtuozitate tehnică. Primul canon este, după cum veți vedea, uluitor: poate fi interpretat atat de la început la sfârșit, cât și de la sfârșit la început. Și chiar mai mult: dacă este înfășurată sub forma unei benzi moebius, partitura poate fi interpretată, simultan, din ambele direcții.(multumesc Webcultura pentru articol) Acum 111 ani s-a nascut Petre Țuțea."Grija lui in inchisoare a fost sa nu faca neamul romanesc de ras." Multi dintre romani, vietuind in binemeritatata democratie libera, nu stiu cum sa mai faca neamul romanesc de ras.Cum, pe unde, de cate ori....
Posted on: Sun, 06 Oct 2013 08:16:39 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015