O mică însemnare în care am încercat să creionez propria mea experiență, pentru a ți-o oferi ție, cititorule, și a te regăsi în ea, bineînțeles, cu pasiunile și nevoie tale :D Citesc cărțile adolescenței mele, adnotările și comentariile personale dintr-un caiet aproape nou (nu l-am răsfoit decât o singură dată, imediat după ce am acaparat fiecare filă cu acea încrengătură de informații și scheme, pentru a aduce eventuale corecturi) și mă întreb din ce în ce mai des de ce nu am continuat cu studiul acelui domeniu care mi-a marcat întreaga existență, pe care o visam, literalmente, și pe care o practicam pe ici pe colo, în diverse împrejurări, sub forma consultării sau consilierii psihologice. În zorii acestei experiențe, datorită unui soi de aviditate gnoseologică, devenisem dependent de așa-numita "dezvoltare personală", vrând să mă situez pe un nivel ascendent din punct de vedere sufletesc, intelectual și de ce nu, material. Acest lucru m-a închis, parcă, într-o carapace, acul temperamentul meu pulsând mai mult în dreptul introversiunii. Începusem să mă analizez mai mult, să mă cunosc pe mine însumi, raportându-mă, în taină, ca simplu observator, la modul de acțiune al celor din jur. Devenisem conștient că autocunoașterea nu se poate realiza decât comparându-mă cu ceilalți. Dar, nu vorbesc aici de acea comparație pentru a stabili gradul de inteligență, dintr-un soi de orgoliu, de a fii competitiv, astfel încât, în loc să-ți modeleze caracterul, ți-l pătează cu o atitudine egoistă și ranchiunoasă. Ci vorbesc de acea comparare în care devii conștient de propriile tale aptitudini prin intermediul comportamentului oamenilor. De exemplu, într-o sală de clasă, un coleg este un bun orator. Tu, nu te-ai gândit niciodată să faci asta. Dar, găsind atrăgătoare această îndeletnicire, datorită colegului, încerci și tu să ți-l dezvolți. Așadar, oamenii pot fi și sunt o sursă inepuizabilă de inspirație. După această etapă antisociabilă să-i spun, timid și ușor temător, am început să am contact cu lumea exterioară. Ieșeam mai des din casă, îmi făceam prietenii, comunicam mai mult cu familia, cu colegii, cu oamenii cu care interacționam spontan sau nu. Încet, dar sigur, am devenit mai expansiv, mai deschis - extravertit. Acum, încercând să mă privesc obiectiv (și asta prin optica majorității celor care mă cunoscut), cred că am păstrat o proporție cvasiegală între acestea două, intro- și extraversiunea, cu mici fluctuații. Nevoia intrinsecă de a cunoaște oameni, cu toate forțele lor ascunse, experiențele prin care au trecut și senzațiile care îi încearcă în diferite situații și acea liniște sufletească pe care o resimt ajutându-i, învățându-i etc., toate acestea mă îndeamnă să fiu printre ei. Dar, fiind și o fire calmă, care acționează după ce gândește la rece posibilitățile și rezultatele, care, după o conviețuire îndelungată cu oamenii, după munca asiduă de le fii util în orice împrejurare și prin diferite moduri (discuții, ajutor fizic și material etc.), simt nevoia unei retrageri spre mine, de o regenerare și reîncărcare a bateriilor; de o solitudine temporară în care nimic nu se uită, ci doar se liniștesc tulburările. Tu ai o pasiune, o preocupare căreia nu i-ai oferit niciun credit din diferite motive? Este timpul să o descătușezi. Dă-i frâu liber și fii ceea ce ești!
Posted on: Tue, 17 Sep 2013 11:02:51 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015