„Oamenii se sperie foarte mult de suferinţă, este normal să - TopicsExpress



          

„Oamenii se sperie foarte mult de suferinţă, este normal să se sperie de suferinţă, pentru că doare şi noi nu vrem să ne doară. Numai că exact durerea aceasta ne transformă pe noi ca oameni – fie într-un sens rău, fie într-un sens bun. Uneori, noi ne rănim şi îi rănim pe ceilalţi fără să ştim acest lucru. Merită să facem ceva să ne fie mai bine” (Diana Vasile, preşedinta Institutului pentru Studiul şi Tratamentul Traumei din Bucureşti). Dincolo de accidentele de circulaţie, unde, din punct de vedere emoţional, toată lumea este victimă – inclusiv cel care a provocat accidentul - , moartea cuiva apropiat – doliul -, uneori chiar şi divorţul, sunt alte experienţe traumatice care îi fac pe români să dezvolte TSPT (tulburarea de stres posttraumatic). „Pentru că sunt cele mai sensibile răni din interiorul nostru”, explică psih. Diana Vasile. Ca orice punct sensibil, trebuie îngrijit. Ca orice rană, trebuie tratată şi nu este vina noastră că o avem. Indiferent de cultură şi de trecutul persoanelor, dependenţele, mai ales de alcool, sunt printre cele mai comune consecinţe ale netratării traumelor. gandul.info/interviurile-gandul/sindromul-nu-romanul-si-cojile-lui-suntem-un-popor-cu-multe-rani-interviu-cu-presedinta-institutului-de-trauma-video-11286154?fb_action_ids=326930634119709&fb_action_types=og.recommends&fb_source=other_multiline&action_object_map=%7B%22326930634119709%22%3A241374309342981%7D&action_type_map=%7B%22326930634119709%22%3A%22og.recommends%22%7D&action_ref_map
Posted on: Fri, 13 Sep 2013 08:21:47 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015