„Ochiul şi timpanul” culturii buzoiene Ovidiu Cameliu - TopicsExpress



          

„Ochiul şi timpanul” culturii buzoiene Ovidiu Cameliu Petrescu este un fost deputat buzoian în legislaturile 1990-1992, 1992-1996, 1996-2000 și 2000-2004, ales succesiv pe listele FSN, FDSN, PDSR și PSD. În urmă cu 10-15 ani, a pus la cale suveica “Renaşterea Buzoiană”, o asociaţie culturală menită să absoarbă mulţi bani publici de la instituţiile buzoiene. Cu timpul, asociaţia a devenit „ochiul şi timpanul” culturii buzoiene, fiind structurată pe principiile unei găşti securist-mafiote. Aici, cu timpul, şi-au găsit locul oportuniştii, cei care nu aveau nimic de spus în literatura buzoiană, dar se voiau cu tot sufletul în centrul ei. Aşa au apărut iniţiatorii de „polemici necordiale”, ajungându-se de cele mai multe ori la atacuri la persoană. Se poartă „demolarea” cărţilor altora, operată de aşa zişi critici literari, cu o vehemenţă nemaiîntâlnită. La Buzău, mai există una sau chiar două găşti literare. Niciuna nu are, însă, personalitate, fiindcă toate sunt anexate programatic, ideologic şi pupincuristic altor găşti zonale, care la rândul lor sunt anexate altor găşti cu iz naţional.
Posted on: Tue, 05 Nov 2013 11:57:09 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015