Parlamentul României S e n a t Comunicat de presă În data de 22 - TopicsExpress



          

Parlamentul României S e n a t Comunicat de presă În data de 22 august, domnul senator Viorel Badea, vicepreședintele Comisiei românilor de pretutindeni, a participat la reuniunea “Diaspora Estival”, alături de reprezentanți ai celorlalte partide parlamentare, pentru a prezenta strategia politică a Partidului Democrat Liberal în relația cu comunitățile românești din lume. În acest context, senatorul Viorel Badea a evidențiat faptul că, în actuala legislatură, Partidul Democrat Liberal va susține, prioritar, câteva proiecte esențiale pentru evoluția comunităților de români din lume, și anume: - Legea votului prin corespondență, care să creeze cadrul necesar respectării plenare a drepturilor electorale pentru românii de pretutindeni; - inițiativa legislativă pentru crearea cadrului necesar constituirii comitetelor românilor de pretutindeni, ca o garanție majoră de autonomie decizională a comunităților românești de pretutindeni; - modificarea legislativă a prevederilor Legii Cetățeniei, în așa fel încât să fie posibilă acordarea cu celeritate a cetățeniei române și etnicilor români din vecinătate și Balcani; - necesitatea adoptării unui proiect de lege pentru modificarea Legii pentru românii de pretutindeni pentru reorganizarea Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni în subordinea Parlamentului României. Toate aceste proiecte vor fi lansate în dezbatere publică, începând cu sesiunea de toamnă a Parlamentului României, urmând, ulterior, a fi lansate spre aviz, raport și vot în plenul celor două camere.
Posted on: Fri, 23 Aug 2013 10:29:53 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015