Parohia Greco Catolică Turţ este vizitată de studenţi - TopicsExpress



          

Parohia Greco Catolică Turţ este vizitată de studenţi americani voluntari Un grup de douăzeci de studenţi americani de la Franciscan University of Steubenville din Ohio au petrecut o săptămână în comuna Turţ. Ajunşi pe aceste meleaguri, au avut ocazia să viziteze diverse obiective turistice din zonă şi să desfăşoare mai multe activităţi socio-caritative în Parohia Greco-Catolică din localitate sub îndrumarea pr. Remus Ghiran. Prezenţa tinerilor americani se înscrie în cadrul unui program de voluntariat. Este al patrulea an în care studenţi de la Universitatea din Ohio vin în Parohia Greco Catolică Turţ şi se implică în acţiuni cu caracter social. În acest an tinerii studenţi însoţiţi de părintele paroh Remus Ghiran au început sejurul lor prin a vizita oraşul Satu Mare. Un alt popas s-a făcut la Castelul Karoly din Carei, după care au străbătut tot ţinutul Ţării Oaşului şi Maramureşul istoric unde au avut ocazia să vadă bisericile vechi de lemn şi să cunoască din tradiţiile şi obiceiurile acestor locuri. Totodată oaspeţii s-au deplasat la mai multe centre sociale din judeţ pentru a-i cunoaşte pe copiii din aceste instituţii, de a socializa cu ei şi bineînţeles de a oferi o mână de ajutor în studierea limbii engleze. Pe tot parcursul şederii lor în România, tinerii au fost cazaţi în localitatea Turţ. Au avut ocazia de a admira frumuseţea geografică şi spirituală a Ţării Oaşului şi totodată de a savura preparatele culinare specifice zonei. Un nou grup de cincisprezece studenţi vor sosi în Parohia Greco Catolică Turţ săptămâna viitoare şi vor desfăşura aceleaşi activităţi.
Posted on: Wed, 30 Oct 2013 11:45:35 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015