Pastel Șiraguri, stele reci se sting În strai de abur mişcător, Cu razele pământu-ating Îl mângâie şi apoi mor. Intimităţi nu mai au loc În iarna noastră nucleară, Pribegii doar aprind un foc Să mai alunge câte-o fiară. E îngheţat şi nu-s ninsori, Chiar dac-ar fi, ce ne mai pasă ? Din noapte, searbede culori Peste natură văl îşi lasă. O iarnă chiar contemporană E-aceeaşi câte-au fost în veac: Un deget apăsat pe rană O boală fără nici un leac. De cât pustiu ne-am tot ferit Acum îl vom avea în faţă Şi vom simţi cum a pierit O viaţă după altă viaţă. Un alb de-o falsă puritate Seduce vreun sentimental, Dar totul e-o infirmitate Din albul rece de spital. Şi vânturi aspre bat să doară Cu zvonuri triste, sugrumate, Pe când iertare vor să-şi ceară Copacii, cu ramuri plecate. E iarna o-nchisoare plină În care parcă se adună
Posted on: Wed, 19 Jun 2013 20:00:48 +0000
Recently Viewed Topics
© 2015