Paşii de urmat în cazul în care suspectaţi că copilul - TopicsExpress



          

Paşii de urmat în cazul în care suspectaţi că copilul dumneavoastră ar putea avea o tulburare din spectrul autist: 1. Programaţi o consultaţie la medicul pediatru şi solicitaţi o trimitere la un medic specialist în psihiatrie pediatrică sau la o clinică. Înainte de a pune un diagnostic, medicul specialist va exclude alte boli sau tulburări. 2. Medicul specialist va solicita o evaluare psihologică a copilului, de care puteţi beneficia într-un centru acreditat, spital sau în cabinetul unui psiholog clinician. 3. Dacă în urma acestor investigaţii primiţi diagnosticul de tulburare din spectrul autist, puteţi beneficia de încadrarea copilului într-un grad de handicap, în funcţie de severitatea sindromului, nivelul socializării şi retardul mintal asociat. Astfel veţi beneficia de o indemnizaţie sau de un asistent personal care să vă ajute la îngrijirea copilului, de un buget complementar, şi de alocaţie dublă, dar şi la un anumit număr de călătorii gratuite cu tren şi mijloace de transport în comun. 4. Consultaţi Serviciul de evaluare complexă a copilului cu dizabilităţi din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din judeţul în care locuiţi, prezentând următoarele documente: 5. Pentru eliberarea certificatului de încadrare în grad de dizabiliatate: - Certificat medical Tip A5 (copie şi original) eliberat de medicul specialist din cadrul centrelor medicale acrediate (Ambulatorii de Specialitate sau Spitale) şi alte documente medicale reprezentative pentru evaluarea stării de sănătate a copilului (bilete de ieşire din spital, tratamente, recuperare) în copie - Certificat de naştere copil – copie - BI/CI părinţi sau reprezentanţi legali – copie - Certificat de căsătorie părinţi sau, în funcţie de caz, Certificat de deces, Sentinţa Judecătorească de divorţ, Hotărâre de plasament - Adeverinţe de venit /taloane de pensie de la ambii părinţii - Fişa psihologică – formular tip - Fişa medicală sintetică – formular tip - Dosar cu şină - Obţineţi detalii cu privire la serviciile de recuperare oferite în cadrul Direcţiilor de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din localitatea dvs. 6. Începeţi terapia! 7. Integrarea copilului într-o formă de învăţământ de masă este esenţială aşa că nu uitaţi că are dreptul la învăţământul de masă ca şi orice alt copil. Datorită lipsei personalului de sprijin, se recomandă însoţitor, cel puţin la început.
Posted on: Tue, 23 Jul 2013 15:35:56 +0000

Trending Topics




© 2015