Pe la mijlocul peliculei –când aveam deja cu o jumătate de kilogram mai mult– sună brusc şi metalic telefonul din sufragerie; soneria sa mi s-a părut dintotdeauna ca fiind proiectată pentru trezirea lui Lazăr din grota morţii (chiar şi la un volum redus, zbârnâitul pseudo-melodic îţi pătrunde acut până în spatele inimii). Mă ridic şi eu cu dificultate din fotoliu [`tu-i, nu pot să-mi continui filmul!] şi, în clipa în care ating aparatul, simt fulgerător că toată viaţa mi se va schimba. Dar am uitat parcă ceva absolut esenţial… ~
Posted on: Thu, 05 Dec 2013 01:02:22 +0000