Pentru cei care au deschis "televizoarele" (pagina mea de - TopicsExpress



          

Pentru cei care au deschis "televizoarele" (pagina mea de facebook) mai tarziu, iata cateva din lucrurile pe care le-am facut la cabinetul meu psihologic in ultima vreme: 1. Am abordat diverse tipuri de frici si nelinisti (câteva persoane cu anxietate generalizata, două cu agorafobie, una cu claustrofobie, mai mulți oameni care au tendința de a face atacuri de panica, și câteva cazuri de autohandicapare). De exemplu, am ajutat o doamnă în vârstă să depășească cu succes teama de o lungă călătorie în străinătate cu avionul, neliniște care a împiedicat-o să doarmă și chiar să iasă din casă aproape o săptămână. După o ședință în care am discutat mecanismele profunde aflate la baza temerii ei și am securizat-o sufletește, ea a dormit foarte bine, s-a simțit complet revigorată, a ieșit la cumpărături și la o cafea cu prietenele. Mi-a spus că ”Dacă știam, de mult veneam la dumneavoastră!” 2. Am ajutat câteva persoane să-și depășească depresia (fie ea cronică sau în fază de criză acută) și să-și regăsească rostul, calea, motivația și respectul de sine. 3. Am avut privilegiul de a fi martora unor momente emoționante în care două mame și doi copii (o fată, respectiv un băiat) au găsit din nou calea unii către ceilalți, redescoperindu-și iubirea, înțelegerea și respectul reciproc. 4. Am ajutat o fetiță cu sindrom Down să-și dezvolte abilitățile de înțelegere și de comunicare, încurajând-o să-și ”lucreze” motivația și toleranța la frustrare. 5. Astăzi sunt invitată să țin un curs de abilități parentale, în care voi furniza părinților câteva informații cu privire la aspecte normale și anormale pe care ar trebui să le aibă în vedere când își evaluează copiii (am observat că unii părinți de copii cuminți au tendința de a-i subestima și de a-i critica excesiv, în vreme ce unii părinții cu copii foarte dificili nu știu să impună reguli și obișnuiesc să le caute scuze pentru orice - în ambele cazuri comportamentul părinților este cel care pune în pericol dezvoltarea armonioasă a copiilor din punct de vedere intelectual și emoțional). Nu pot intra în detalii fiindcă activitatea la cabinet este strict confidențială - de aceea nu voi posta niciodată poze din consiliere și nici aspecte care pot duce la identificarea clientului, a cărui intimitate este protejată prin Codul Deontologic al profesiei noastre. Fotografiile pe care le-am postat sunt de la diverse cursuri de formare profesională a adulților desfășurate la cabinet, cursuri pe care mă gândesc să le reiau cât de curând. Spre deosebire de psihiatru, care tratează boala psihică (Psihiatria fiind o ramură a Medicinei), psihologul se ocupă de oamenii sănătoși care întâmpină anumite dificultăți în viața lor de zi cu zi. Multe din aspectele care vă supără se pot rezolva cu câteva ședințe la psiholog !
Posted on: Fri, 19 Jul 2013 05:54:53 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015