Pentru că m-a rugat cineva să îmi expun cumva ideile despre asta, iată, astăzi despre femeia cea nouă şi noua afectivitate în cuplu. Ştim cu toţii că până nu demult pentru cupluri lucrurile erau oarecum simple, cu reguli cunoscute. Instituţia căsniciei este foarte predictibilă şi regulile ei sunt clare. Relaţia de cuplu, chiar neinstituţionalizată, este de cele mai multe ori doar o reflectare a acestei instituţii cunoscute. În relaţia de cuplu, aşa cum o cunoaştem majoritatea pentru că am fost impregnaţi cu ea în tot acest timp, oamenii nu aduc reguli sau înţelegeri noi, ele sunt acolo, ei doar se raportează la ele. Faci asta în fiecare zi, fără să îţi pui problema, pentru că ţi se par fireşti, sunt deja în tine. Îmbraci zi de zi o haină socială deja croită, ce te faci dacă aceasta nu este pe măsura ta? Dacă te uiţi bine în jur şi în propria viaţă, vei observa (sau nu, de tine depinde cât curaj ai să accepţi) că această haină devine din ce în ce mai strâmtă pentru cei mai mulţi dintre noi. Sunt câteva lucruri care s-au schimbat, lucruri care ar putea chestiona vechiul mod pentru că îi clatină pereţii din temelii, chiar dacă cei mai mulţi dintre oameni nu pot vedea asta acum. De exemplu, peretele mariajului instituţionalizat a început să se fisureze odată cu evoluţia banilor în mecanismul social, făcând o gaură mai mare atunci când femeile au început să devină din ce în ce mai independente financiar. Independenţa financiară a femeilor, nou dobândită, fisurează rău instituţia căsniciei. Nu este singura cauză, dar când crapă ceva acolo se face ditamai gaura. Voi explica în detaliu procesul pe care îl văd eu pentru că sunt sigură că cei mai mulţi dintre voi nu vor vedea sau nu vor vrea să vadă legătura dintre asta şi noul tip de afectivitate care e important să se nască în omenire acum, din libertate! Ţin să spun asta tare. Înainte vreme, schimbul dintre un bărbat şi o femeie era afectivitate (cu toate formele ei, incluzând serviciile) vs. protecţie (cu toate formele ei, de la cea fizică până la cea de supravieţuire). Bărbatul a fost deposedat primul de această protecţie care era în mâna lui, luându-i-se încet, încet şi punându-se în braţele instituţiilor statului (poliţie, armată, etc.). Totuşi, bărbatul a rămas o bucată bună de vreme cu o anumită formă de protecţie pe care o oferea femeii, căminului (să nu uităm că o bună bucată de vreme când vorbeai despre femeie era la pachet cu copilul), aceea a siguranţei hranei. Femeile mult timp nu au avut dreptul administrării resurselor. Ulterior, datorită faptului că societatea se mişca vertiginos spre industrializare, având nevoie din ce în ce mai multă de mână de lucru şi în contextul apariţiei a tot felul de lupte naţionaliste (feminismul fiind accelerat de revoluţia franceză şi cele de la 1848), femeile au câştigat ceva: dreptul la vot şi participare socială, dar şi administrarea propriilor proprietăţi. Lumea s-a schimbat, deci, oamenii au început să se gândească la libertate în general, iar femeia a devenit din ce în ce mai liberă financiar. Feminismul are rolul lui, evident, în toată povestea asta, însă îşi atribuie, după părerea mea, un pic mai multe merite decât are de fapt. În realitate, dacă relaţiile de muncă şi capitalismul nu ar fi evoluat într-un anumit sens, feminismul ar fi eşuat lamentabil. Am făcut o scurtă introducere pentru a ajunge la problema feminismului de astăzi, care se leagă de problema noii afectivităţi. Singurul lucru aparent just pe care îl ţipă feminismul sus astăzi în societăţile moderne (şi la care converg, să ne înţelegem) este lipsa egalităţii de şanse şi inegalitatea de gen pe piaţa muncii. Sociologii sunt obişnuiţi cu astfel de statistici şi ele sunt publice, nu insist. Cel mai ridicat indice al egalităţii de gen în societăţile moderne îl are Suedia, urmată de Olanda. Chiar şi aşa, în 2012 indicele global al inegalităţii de gen în Suedia (adică cât la sută din salariul unui bărbat câştigă în medie o femeie) a fost de 81%. Şi totuşi, unde este restul de 20% şi ce reprezintă el? Ei bine, o să spun destul de sus şi tare şi o să mă feresc de roşiile şi ouăle feministelor convinse: acest procent este procentul negociat de (celelalte) femei în mod tacit cu bărbaţii pentru a obţine în schimbul lui dramul de protecţie masculină după care sunt nostalgice! O să pară greu de crezut, dar nu toate femeile sunt feministe. Unora le place că bărbatul câştigă un pic mai mult şi aduce mai mulţi bani în casă, li se pare just. Altora li se pare just datorită faptului că au atribuţii în plus cu copiii, altora li se pare just chiar să gătească şi să spele. De ce? Pentru că asta fac cel mai bine, asta e ceea ce pot oferi, din vechea formă de afecţiune şi e ok. Da, chiar e ok. E bine să dai ce ai tu mai bun, abia atunci dăruieşti cu adevărat. Deci, datorită faptului că unei bune părţi a femeilor din societatea noastră modernă li se pare justă această inegalitate, restul de 0,0003% din femei (procentul l-am scos din burtă de data asta) feministe sau nu, nu prea pot să schimbe singure lucrurile. Femeile trebuie să îşi asume odată pentru totdeauna această convenţie tacită. Dacă te simţi neîndreptăţită financiar de şeful tău, atunci ai grijă ce aştepţi de la soţul tău! Acestea fiind spuse, nu vreau să fac prea multe presupuneri, dar cumva lucrurile se despică în două. Sunt oameni care aleg să rămână în vechea formă instituţională (atât cât a mai rămas din ea), în care bărbatul rămâne cu un procent în plus pe domeniul lui, iar femeia acordă acel procent în vechea formă de afecţiune, mai mult în sfera serviciilor, dar mai sunt şi alţi oameni care fie sunt debusolaţi şi nu ştiu ce să facă, fie nu se mai regăsesc deloc în vechile forme şi vor să schimbe ceva. De principiu, din propria experienţă ca femeie care nu se regăseşte deloc în vechea formă a căsniciei sau în vechiul pattern relaţional, vă spun că nu poţi avea libertate sau iubire liberă în relaţie acordând vechiul tip de afectivitate şi solicitând vechiul tip de protecţie. Ceva trebuie să se schimbe, deci. (to be continued)
Posted on: Mon, 22 Jul 2013 21:30:45 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015