Postului de televiziune REALITATEA TV, Domnului realizator TV Rareş Bogdan Scrisoare deschisă, In seara zilei de 3 septembrie a.c. ati consacrat emisiunea "Realitatea la raport" tragicului eveniment al morţii copilului Ionuţ de patru ani care a fost sfâsiat de câinii din zona parcului bucureştean Tei. O intâmplare cutremuratoare care, cu concursul mass media, a căpătat proporţiile unui cataclism national. Groaznicele evenimente in care au murit copii şi prunci nevinovaţi au mai fost şi, din nenorocire, nimeni nu garantează că nu o să mai fie; ne amintim de bebeluşii prăjiţi in incubatoare, de pruncii aruncaţi de mame in tomberoane, de copii bătuti de părinţi până la moarte, de copilaşii asfixiaţi şi arşi din cauză neglijenţei parinţilor, şi lista poate continua. Surprinzătoare au fost insă incrâncenarea şi absenta unei poziţii cât de cât deontologice în prezentarea acestui caz. Iata doar cateva aspecte: - pe tot parcursul emisiunii, în fundal se proiectau scene oribile, de o cruzime excesivă: câini haituiţi si prinşi cu laţul de sârmă, apoi vânturaţi prin aer şi aruncaţi pe jumătate morţi in microbusul- cuşcă. Groaznică era şi vânarea câinilor haituiţi şi innebuniţi de spaimă. O privelişte greu de suportat chiar de adulţi, dar ne întrebăm ce efect a avut asupra copiilor cărora, totuşi, li se prezintă pe anumite canale cum şi de ce trebuie respectat anmalul, - toţi cei invitaţi în studiou pledau pentru lichidarea câinilor; dupa cum şi toţi invitatii din exterior erau selectaţi dintre susţinatorii soluţiei omorârii câinilor. Daca acest aspect, al alegerii comentatorilor de la celalalt capat al firului in functie de poziţia adoptată de acestia, are vreo legatura cu deontologia profesională, atunci trebuie să regândim standardele valorilor etice in general acceptate, -am mentionat mai sus cazuri de crime oribile asupra copiilor care ilustreaza lipsa de discernamânt şi au la bază un comportament deviant. De ce să nu admitem că şi in cazul unei populaşii de câini de 65.000 nu ar fivorba tot de un comportament deviant, dar aceasta nu justifică extinderea agresivitaţii asupra intregii populaţii de câini. De altfel, nu ştiu de unde aveţi numărul de câini comunitari din Bucuresti; cine i-a numărat? Vă amintesc că dupa recensamantul uman din 2011 (extrem de bine organizat) cifra orientativa a populaţiei s-a dat peste un an, iar cifra exacta urmează sa fie prezentată în anul 2014! In zona în care locuiesc (Avrig) sunt aproximativ 2700 de locuitori; dacî ţinem seama de raportul nr.câini/populaţie ar trebui să avem 90 de câni în zonă! Nu am văzut decât unul, şi acela ocazional. Aceeaşi situaţie apare şi în alte zone rezidenţiale . Dacă nu sunt câini nici în marile parcuri, unde este această populatie canină egală ca număr cu populaţia umană a unor oraşe precum Alba Iulia sau Calaraş? - e de neînţeles cum de nu aţi indicat exact autorul crimei care este foarte bine cunoscut. In orice ţară cât de cât civilizată, nesupravegherea permanentă a copilului, chiar şi în condiţiile în care acesta stă în casă, are drept consecinţă ridicarea imediată a dreptului paternal al părinţilor sau tutorilor chiar în lipsa vreunui eveniment. Poate vă aduceţi aminte că megastarul Michael Jackson a fost imediat sancţionat atunci când, fiind in balcon, şi-a ridicat copilul in braţe la o înalţime mai mare decât balustrada balconului.Un copil de patru ani nesupravegheat în spaţiul public, respectiv parcul Tei putea fi răpit, putea să se înece in lac, să cadă pe o sticla sparta, să înghită o moneda cu care să se înece, să pice în gura de canal etc., etc., etc. Cu toate acestea, bunica, plecată la plimbare în acel interval, destul de mare, a bocit fără jenă în faţa camerelor TV,deşi era de fapt şi de drept vinovată de omor prin culpă. E de înţeles durerea reala pe care o resimte ca bunică, dar aceasta este estompată de un tupeu cras. -am văzut, ce-i drept, nu la emisiunea dvs., personaje din sferele inalte ale politichiei şi mass mediei afişând o combinaţie de fariseism si cabotinism; cu guşele lor tremurânde şi cu voci înecate storceau cu chiu cu vai câte o lacrimă chinuită. In cazul dvs., procedeul a fost puţin diferit: voind să demonstraţi cât de mare iubitor de animale sunteţi , ne -aţi prezentat o poză cu podoaba dvs. canină de acasă la care tineţi foarte mult. Nu mă îndoiesc că va iubiţi câinele, va iubiţi copiii (dacă îi aveţi), cafeaua de dimineaţă, o plimbare în parc pe rouă (poate) şi pe tanti Aglaia(eventual). Aceste iubiri vă induc o stare de bine, daca nu chiar de beatitudine. La fel şi comandantul lagărului de exterminare Auschwitz pe numele lui Rudolf Hess, unul din marii criminali ai lumii, şi-a iubit enorm fiica, pe nume Rainer. Aceasta nu l-a împedicat să "proceseze" zeci de mii de copii şi prunci prin crematoriul lagarului. Vreau să spun că eticheta de "iubitor de animale", pe care o adoptă cei care se dedică apărării acestora, defineşte de fapt asumarea unei responsabilităţi faţă de viaţa şi buna stare a acestora, ceea ce nu înseamna plăceri şi bucurii, ci implicare, efort şi sacrificiu. Sper să întelegeţi diferenţa. -menţionez faptul că şi a doua zi, la emisiunea dvs., aţi continuat tema având in fundal proiecţia fotografiilor copilului omorât si scene de familie, iar ca reporter de teren un coleg al dvs. (doctor la IML?); acesta şi-a prezentat (cred că pentru a patra oara in intervalul de la ora 20) cu acceleaşi cuvinte şi emoţiedurerea, forţand putin nota. Din nou, problema dezbatută, a câinilor comunitari, a stat sub semnul emoţiei stârnite de moartea groaznica a copilului Ionuţ. De precizat că un alt caz mai vechi de omorâre a unui japonez, poment şi acum, este fals fiind dovedit atunci prin expertize medicale acceptate de tribunal că nu un maidanez a ucis japonezul. Urmează ,după cum au anunţat autorităţile, căsăpirea câinilor din Bucureşti. Nu s-a pronunţat acest termen, dar de vreme ce adaposturile primăriei sunt deja pline, iar câinii trebuie redusi imediat numeric, grozavia va fi "implementată". Câinele, o fiinţâ dotată cu inteligenţa omului la vârsta de 4-5 ani şi emoţional depăsindu-l, sortit sa trăiască numai prin om şi pe lângă acesta, va fi hăituit, prins şi spânzurat cu laţul, va suporta groaza transportului si apoi va fi hăcuit cu bestialitate , cum s-a mai intâmplat, pentru cresterea "productivităţii" echipelor de ecarisaj şi in lipsa (sau pentru economisirea) substanţelor de eutanasiere. Inmulţiţi vă rog scena şi cruzimea ei de zeci de mii de ori. Există in istoria omenirii - ultimul secol prezintă destule cazuri de acest gen - evenimente emoţionale singulare care, amplificate artificial, au dus la catastrofe sociale. In consecintă cred că se impune în primul rând o analiză care să apeleze la preceptele eticii umane şi apoi să stabilească utilitatea şi eficienta acţiunilor reale care ar trebui întreprinse. Iată cateva aspecte care ar putea defini cadrul moral al relaţiei om-câine. In dezacord cu părerea comună se poate afirma că specia canină (canis lupus familiaris) nu a fost niciodată domesticită. Cercetările paleoarheologice, ca şi cercetările biologice recente ale unor savanţi siberieni au definit umătorul "paleoscenariu": cu 30 de mii de ani in urmă (conform săpăturilor exploratorii) lupii se aşezau pe lângă taberele precursorului omului modern -Cromagnion- care-i hrăneau cu oasele vânatului. Câştigul oamenilor: apărarea de atacurile nocturne ale omului de Neanderthal, mai primitiv, dar cu fizic mai puternic. Această coabitare simbiotica om-câine a transformat fizic câinele si a creat o puternica legătura psihosomatica intre cele două specii om-câine. Deci ,domnule Bogdan, faptul că putem acum comunica şi existăm se datorează câinelui, caci din Neanderthalezi au rămas, poate, doar exemplare agresive si iraţionale .De menţionat că primul animal domesticit, oaia, a trebuit să mai aştepte 22 de mii de ani până sa dobandească acest statut. Cu timpul, labilitatea genetică a câinelui şi ataşamentul lui faţă de specia umană au facut din acest animal fiinţa considerata drept"prietenul omului". Câinele hrăneste omul (ca vânator), îl transportă (în zonele arctice), îl apără, îl salvează de la înec sau după avalanşe, îl ghidează şi asistă (ghid pentru orbi), are un important rol terapeutic, îl păzeşte şi în special iubeşte omul mai presus de propria viaţa. In mai multe oraşe ale lumii, câinelui i s-au ridicat statui pentru devotament , abnegaţie şi curaj. Marile minţi ale omenirii, să pomenesc doar de W.Churchil, G.Orwel, E.Coiran, Mark Twain, Einstein, A.Shopenhauer, au ziceri laudative la adresa virtuţilor câinelui. Intr-o serie de opere literare câinele a fost prezentat in cea mai mare masură ca personificarea loialitătii, devotamentului şi curajului. In postările cu animale de pe internet, câinii sunt o prezenţă liniştitoare si emoţionantă. Veţi spune poate ca in contextul actual aceste lucruri nu au importanţă ( ceea ce totuşi nu cred), cum rămâne însă cu preceptul de responsabilitate al speciei umane faţă de viata acestor animale care pe parcursul vremii au fost creatori noştri si apoi slujitorii noştri devotati? Pentru a aborda un alt aspect din zona eticii vă rog să priviti putin in jur ca locuitor al oraşului Bucuresti. Două lucruri frapează ca transformare urbană în ultimii 20 de ani: înzecirea farmaciilor umane şi mai ales înzecirea (consideraţi un multiplu de zece) a farmaciilor veterinare, cabinetelor veterinare, magazine pentru animale. Mai priviţi o dată şi veţi vedea multe familii monopersoane, sau monoparentale, mulţi locuitori in vârstă singuri, un oraş cu blocuri de oameni saraciţi şi înstrăinaţi. Remediul, dictat instinctiv de structura profundă a omului care a evoluat în permanenta integrare cu viul biosferei, este refacerea acestei legaturi, prin achiziţionarea de "animale de companie". Câinele, deşi cel mai iubit dintre aceste animale, nu poate fi însă preluat de o persoană singură în garsonieră sau apartament. Nu e vorba numai de asigurarea plimbării câinelui, dar iminenţa unor internari în spital, chiar ocazionale, face acest lucru imposibil. Şi totuşi respectiva persoana işi alină dorul de afectiune avand grija de un animal de pe lângă bloc, dându-i ce are, chiar un codru de pâine.Am văzut o scena penibila la un post TV in care o femeie în vârstă care avea un căţel langă bloc în cuscă imprejmuită il ţinea cu disperare la piept ca sa nu i-l smulgă ecarisorii veniţi acolo. Sunteti convins că la 100 de câini ridicaţi nu veti provoca o moarte de om prin infarctul indus de pierderea unui câine pe care îl ingrijea pe lângă bloc? Cazuri de acestea "tăcute" au mai fost. Un alt aspect: am avut cu ani in urmă 4 câini "ai blocului". Pentru copiii din bloc hrănirea acestora şi interactionarea cu ei au insemnat singurul mod de cunoastere a unor animale vii patrupede (în cârlig la Obor puteau vedea miei, oi si porci tranşati). Personal mă cuprinde uimirea de cum vor fi educaţi copiii părinţilor care manifestă public pentru omorârea acestor animale de exceptie -:"prieteni ai omului"-. In ce priveşte probabilitatea ca un eveniment tragic similar celui comentat să mai aibă loc, aceasta se poate calcula considerand populaţia canina, perioada analizată şi evenimente similare; rezultă astfel o probabilitate mai mică decât cea a câstigării de câtre dvs. a premiului maxim de la loto 6/49 (dacă aţi juca continuu)! Referitor la acţiunile reale pentru reducerea câinilor din teritoriu s-au facut multe comentarii, subliniindu-se faptul că sterilizarea şe reteritorizarea nu au fost făcute la timp si eficient. Acum, entru a evita totuşi holocaustul canin care se intrevede datorat in special lipsei de adaposturi pentru ocupare de lunga durată, intoarcerea in teritoriu nu se va putea omite. Ceea ce nu s-a făcut pâna acum si ar putea fi intreprins cu costuri mici (cine insă vrea costuri mici?) este o urmărire pe teren, de către echipe specializate incluzând etologi calificaţi, a comportamentului şi vietuirii acestor animale, actiuni organizate pe sectoare ale Bucurestiului. O acţiune care nu are nevoie decât de ceva voinţă şi de bani puţini. In incheiere va transmit un citat preluat din WEB: "Un câine iţi face rău o singura dată in viaţă, atunci când moare!" Aceasta zicere are un dublu sens: pentru un real "iubitor de animale" suferinţa pentru fiecare animal care moare. Pentru ceilalti "iubitori de animale!"doar declaraţi ar putea interveni prin cumul ceeace inţelegem noi prin pronia cerească. Postului de televiziune REALITATEA TV, Domnului realizator TV Rareş Bogdan Scrisoare deschisă, In seara zilei de 3 septembrie a.c. ati consacrat emisiunea "Realitatea la raport" tragicului eveniment al morţii copilului Ionuţ de patru ani care a fost sfâsiat de câinii din zona parcului bucureştean Tei. O intâmplare cutremuratoare care, cu concursul mass media, a căpătat proporţiile unui cataclism national. Groaznicele evenimente in care au murit copii şi prunci nevinovaţi au mai fost şi, din nenorocire, nimeni nu garantează că nu o să mai fie; ne amintim de bebeluşii prăjiţi in incubatoare, de pruncii aruncaţi de mame in tomberoane, de copii bătuti de părinţi până la moarte, de copilaşii asfixiaţi şi arşi din cauză neglijenţei parinţilor, şi lista poate continua. Surprinzătoare au fost insă incrâncenarea şi absenta unei poziţii cât de cât deontologice în prezentarea acestui caz. Iata doar cateva aspecte: - pe tot parcursul emisiunii, în fundal se proiectau scene oribile, de o cruzime excesivă: câini haituiţi si prinşi cu laţul de sârmă, apoi vânturaţi prin aer şi aruncaţi pe jumătate morţi in microbusul- cuşcă. Groaznică era şi vânarea câinilor haituiţi şi innebuniţi de spaimă. O privelişte greu de suportat chiar de adulţi, dar ne întrebăm ce efect a avut asupra copiilor cărora, totuşi, li se prezintă pe anumite canale cum şi de ce trebuie respectat anmalul, - toţi cei invitaţi în studiou pledau pentru lichidarea câinilor; dupa cum şi toţi invitatii din exterior erau selectaţi dintre susţinatorii soluţiei omorârii câinilor. Daca acest aspect, al alegerii comentatorilor de la celalalt capat al firului in functie de poziţia adoptată de acestia, are vreo legatura cu deontologia profesională, atunci trebuie să regândim standardele valorilor etice in general acceptate, -am mentionat mai sus cazuri de crime oribile asupra copiilor care ilustreaza lipsa de discernamânt şi au la bază un comportament deviant. De ce să nu admitem că şi in cazul unei populaşii de câini de 65.000 nu ar fivorba tot de un comportament deviant, dar aceasta nu justifică extinderea agresivitaţii asupra intregii populaţii de câini. De altfel, nu ştiu de unde aveţi numărul de câini comunitari din Bucuresti; cine i-a numărat? Vă amintesc că dupa recensamantul uman din 2011 (extrem de bine organizat) cifra orientativa a populaţiei s-a dat peste un an, iar cifra exacta urmează sa fie prezentată în anul 2014! In zona în care locuiesc (Avrig) sunt aproximativ 2700 de locuitori; dacî ţinem seama de raportul nr.câini/populaţie ar trebui să avem 90 de câni în zonă! Nu am văzut decât unul, şi acela ocazional. Aceeaşi situaţie apare şi în alte zone rezidenţiale . Dacă nu sunt câini nici în marile parcuri, unde este această populatie canină egală ca număr cu populaţia umană a unor oraşe precum Alba Iulia sau Calaraş? - e de neînţeles cum de nu aţi indicat exact autorul crimei care este foarte bine cunoscut. In orice ţară cât de cât civilizată, nesupravegherea permanentă a copilului, chiar şi în condiţiile în care acesta stă în casă, are drept consecinţă ridicarea imediată a dreptului paternal al părinţilor sau tutorilor chiar în lipsa vreunui eveniment. Poate vă aduceţi aminte că megastarul Michael Jackson a fost imediat sancţionat atunci când, fiind in balcon, şi-a ridicat copilul in braţe la o înalţime mai mare decât balustrada balconului.Un copil de patru ani nesupravegheat în spaţiul public, respectiv parcul Tei putea fi răpit, putea să se înece in lac, să cadă pe o sticla sparta, să înghită o moneda cu care să se înece, să pice în gura de canal etc., etc., etc. Cu toate acestea, bunica, plecată la plimbare în acel interval, destul de mare, a bocit fără jenă în faţa camerelor TV,deşi era de fapt şi de drept vinovată de omor prin culpă. E de înţeles durerea reala pe care o resimte ca bunică, dar aceasta este estompată de un tupeu cras. -am văzut, ce-i drept, nu la emisiunea dvs., personaje din sferele inalte ale politichiei şi mass mediei afişând o combinaţie de fariseism si cabotinism; cu guşele lor tremurânde şi cu voci înecate storceau cu chiu cu vai câte o lacrimă chinuită. In cazul dvs., procedeul a fost puţin diferit: voind să demonstraţi cât de mare iubitor de animale sunteţi , ne -aţi prezentat o poză cu podoaba dvs. canină de acasă la care tineţi foarte mult. Nu mă îndoiesc că va iubiţi câinele, va iubiţi copiii (dacă îi aveţi), cafeaua de dimineaţă, o plimbare în parc pe rouă (poate) şi pe tanti Aglaia(eventual). Aceste iubiri vă induc o stare de bine, daca nu chiar de beatitudine. La fel şi comandantul lagărului de exterminare Auschwitz pe numele lui Rudolf Hess, unul din marii criminali ai lumii, şi-a iubit enorm fiica, pe nume Rainer. Aceasta nu l-a împedicat să "proceseze" zeci de mii de copii şi prunci prin crematoriul lagarului. Vreau să spun că eticheta de "iubitor de animale", pe care o adoptă cei care se dedică apărării acestora, defineşte de fapt asumarea unei responsabilităţi faţă de viaţa şi buna stare a acestora, ceea ce nu înseamna plăceri şi bucurii, ci implicare, efort şi sacrificiu. Sper să întelegeţi diferenţa. -menţionez faptul că şi a doua zi, la emisiunea dvs., aţi continuat tema având in fundal proiecţia fotografiilor copilului omorât si scene de familie, iar ca reporter de teren un coleg al dvs. (doctor la IML?); acesta şi-a prezentat (cred că pentru a patra oara in intervalul de la ora 20) cu acceleaşi cuvinte şi emoţiedurerea, forţand putin nota. Din nou, problema dezbatută, a câinilor comunitari, a stat sub semnul emoţiei stârnite de moartea groaznica a copilului Ionuţ. De precizat că un alt caz mai vechi de omorâre a unui japonez, poment şi acum, este fals fiind dovedit atunci prin expertize medicale acceptate de tribunal că nu un maidanez a ucis japonezul. Urmează ,după cum au anunţat autorităţile, căsăpirea câinilor din Bucureşti. Nu s-a pronunţat acest termen, dar de vreme ce adaposturile primăriei sunt deja pline, iar câinii trebuie redusi imediat numeric, grozavia va fi "implementată". Câinele, o fiinţâ dotată cu inteligenţa omului la vârsta de 4-5 ani şi emoţional depăsindu-l, sortit sa trăiască numai prin om şi pe lângă acesta, va fi hăituit, prins şi spânzurat cu laţul, va suporta groaza transportului si apoi va fi hăcuit cu bestialitate , cum s-a mai intâmplat, pentru cresterea "productivităţii" echipelor de ecarisaj şi in lipsa (sau pentru economisirea) substanţelor de eutanasiere. Inmulţiţi vă rog scena şi cruzimea ei de zeci de mii de ori. Există in istoria omenirii - ultimul secol prezintă destule cazuri de acest gen - evenimente emoţionale singulare care, amplificate artificial, au dus la catastrofe sociale. In consecintă cred că se impune în primul rând o analiză care să apeleze la preceptele eticii umane şi apoi să stabilească utilitatea şi eficienta acţiunilor reale care ar trebui întreprinse. Iată cateva aspecte care ar putea defini cadrul moral al relaţiei om-câine. In dezacord cu părerea comună se poate afirma că specia canină (canis lupus familiaris) nu a fost niciodată domesticită. Cercetările paleoarheologice, ca şi cercetările biologice recente ale unor savanţi siberieni au definit umătorul "paleoscenariu": cu 30 de mii de ani in urmă (conform săpăturilor exploratorii) lupii se aşezau pe lângă taberele precursorului omului modern -Cromagnion- care-i hrăneau cu oasele vânatului. Câştigul oamenilor: apărarea de atacurile nocturne ale omului de Neanderthal, mai primitiv, dar cu fizic mai puternic. Această coabitare simbiotica om-câine a transformat fizic câinele si a creat o puternica legătura psihosomatica intre cele două specii om-câine. Deci ,domnule Bogdan, faptul că putem acum comunica şi existăm se datorează câinelui, caci din Neanderthalezi au rămas, poate, doar exemplare agresive si iraţionale .De menţionat că primul animal domesticit, oaia, a trebuit să mai aştepte 22 de mii de ani până sa dobandească acest statut. Cu timpul, labilitatea genetică a câinelui şi ataşamentul lui faţă de specia umană au facut din acest animal fiinţa considerata drept"prietenul omului". Câinele hrăneste omul (ca vânator), îl transportă (în zonele arctice), îl apără, îl salvează de la înec sau după avalanşe, îl ghidează şi asistă (ghid pentru orbi), are un important rol terapeutic, îl păzeşte şi în special iubeşte omul mai presus de propria viaţa. In mai multe oraşe ale lumii, câinelui i s-au ridicat statui pentru devotament , abnegaţie şi curaj. Marile minţi ale omenirii, să pomenesc doar de W.Churchil, G.Orwel, E.Coiran, Mark Twain, Einstein, A.Shopenhauer, au ziceri laudative la adresa virtuţilor câinelui. Intr-o serie de opere literare câinele a fost prezentat in cea mai mare masură ca personificarea loialitătii, devotamentului şi curajului. In postările cu animale de pe internet, câinii sunt o prezenţă liniştitoare si emoţionantă. Veţi spune poate ca in contextul actual aceste lucruri nu au importanţă ( ceea ce totuşi nu cred), cum rămâne însă cu preceptul de responsabilitate al speciei umane faţă de viata acestor animale care pe parcursul vremii au fost creatori noştri si apoi slujitorii noştri devotati? Pentru a aborda un alt aspect din zona eticii vă rog să priviti putin in jur ca locuitor al oraşului Bucuresti. Două lucruri frapează ca transformare urbană în ultimii 20 de ani: înzecirea farmaciilor umane şi mai ales înzecirea (consideraţi un multiplu de zece) a farmaciilor veterinare, cabinetelor veterinare, magazine pentru animale. Mai priviţi o dată şi veţi vedea multe familii monopersoane, sau monoparentale, mulţi locuitori in vârstă singuri, un oraş cu blocuri de oameni saraciţi şi înstrăinaţi. Remediul, dictat instinctiv de structura profundă a omului care a evoluat în permanenta integrare cu viul biosferei, este refacerea acestei legaturi, prin achiziţionarea de "animale de companie". Câinele, deşi cel mai iubit dintre aceste animale, nu poate fi însă preluat de o persoană singură în garsonieră sau apartament. Nu e vorba numai de asigurarea plimbării câinelui, dar iminenţa unor internari în spital, chiar ocazionale, face acest lucru imposibil. Şi totuşi respectiva persoana işi alină dorul de afectiune avand grija de un animal de pe lângă bloc, dându-i ce are, chiar un codru de pâine.Am văzut o scena penibila la un post TV in care o femeie în vârstă care avea un căţel langă bloc în cuscă imprejmuită il ţinea cu disperare la piept ca sa nu i-l smulgă ecarisorii veniţi acolo. Sunteti convins că la 100 de câini ridicaţi nu veti provoca o moarte de om prin infarctul indus de pierderea unui câine pe care îl ingrijea pe lângă bloc? Cazuri de acestea "tăcute" au mai fost. Un alt aspect: am avut cu ani in urmă 4 câini "ai blocului". Pentru copiii din bloc hrănirea acestora şi interactionarea cu ei au insemnat singurul mod de cunoastere a unor animale vii patrupede (în cârlig la Obor puteau vedea miei, oi si porci tranşati). Personal mă cuprinde uimirea de cum vor fi educaţi copiii părinţilor care manifestă public pentru omorârea acestor animale de exceptie -:"prieteni ai omului"-. In ce priveşte probabilitatea ca un eveniment tragic similar celui comentat să mai aibă loc, aceasta se poate calcula considerand populaţia canina, perioada analizată şi evenimente similare; rezultă astfel o probabilitate mai mică decât cea a câstigării de câtre dvs. a premiului maxim de la loto 6/49 (dacă aţi juca continuu)! Referitor la acţiunile reale pentru reducerea câinilor din teritoriu s-au facut multe comentarii, subliniindu-se faptul că sterilizarea şe reteritorizarea nu au fost făcute la timp si eficient. Acum, entru a evita totuşi holocaustul canin care se intrevede datorat in special lipsei de adaposturi pentru ocupare de lunga durată, intoarcerea in teritoriu nu se va putea omite. Ceea ce nu s-a făcut pâna acum si ar putea fi intreprins cu costuri mici (cine insă vrea costuri mici?) este o urmărire pe teren, de către echipe specializate incluzând etologi calificaţi, a comportamentului şi vietuirii acestor animale, actiuni organizate pe sectoare ale Bucurestiului. O acţiune care nu are nevoie decât de ceva voinţă şi de bani puţini. In incheiere va transmit un citat preluat din WEB: "Un câine iţi face rău o singura dată in viaţă, atunci când moare!" Aceasta zicere are un dublu sens: pentru un real "iubitor de animale" suferinţa pentru fiecare animal care moare. Pentru ceilalti "iubitori de animale!"doar declaraţi ar putea interveni prin cumul ceeace inţelegem noi prin pronia cerească. Dr.ing.A.I.Marian Bucureşti 7 septembrie 2013
Posted on: Wed, 11 Sep 2013 01:24:34 +0000
Recently Viewed Topics
© 2015