Precizări referitoare la achiziţiile - TopicsExpress



          

Precizări referitoare la achiziţiile publice 26-09-2013 Precizări referitoare la achiziţiile publice Ca urmare a unor articole apărute în presă, CFR Călători face următoarele precizări: Ipoteza potrivit căreia majorarea tarifelor de tren de la 1 septembrie 2013 s-ar datora intenției CFR Călători de a cumpăra piese de 1,7 milioane dolari este FALSĂ. Majorarea tarifelor a fost, în principal, o consecinţă a creşterii indicelui de inflaţie în contextul majorării preţurilor la principalele elemente de cost din activitatea feroviară. Tarifele au fost majorate ultima dată în luna august 2011. Subliniem faptul că la majorarea din 2013, a fost protejată categoria de pasageri care utilizează rutele scurte, de navetă, cele de interes local, de până la 60 km şi cele aferente zonelor turistice. Este regretabilă practica de a prelua fără verificare prealabilă articole documentate în mod superficial şi lipsite de intenția de a prezenta în mod corect o serie de aspecte specifice achizițiilor publice. Managementul CFR Călători a acceptat fără rezerve toate solicitările din partea mass media de a avea un dialog pe această temă. CFR Călători, compania care efectuează un serviciu strategic de interes național, respectă în toate procedurile de atribuire prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului (OUG) 34/2006. Urmare a directivelor europene transpuse în legislaţia naţională prin OUG nr. 34/2006, aprobată prin Legea 337/2006, companiile cu activitate relevantă, pot opta pentru aplicarea uneia dintre cele 3 proceduri permise de lege: 1.procedura de licitaţie deschisa, 2.licitaţie restransă sau 3.negociere cu publicare a unui anunţ de participare. Tipul de procedură invocat, “negociere cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare” este prevăzut în mod expres în legislația achizițiilor și, în niciun fel, nu poate fi asimilat procedurii de achiziţie DIRECTĂ. Negocierea cu publicare prealabilă nu înseamnă că acel contract a fost atribuit în mod direct sau discreționar. Procedura de negociere cu publicare prealabilă asigură aceeaşi transparenţă ca şi o procedură de licitaţie deschisă: anunţul se publică în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) şi Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), orice agent economic interesat care îndeplineşte conditiile putând depune oferta/candidatura. Considerăm că denumirea acestui de tip de procedură a indus ideea că CFR Călători derulează proceduri de achiziții în mod netrasparent ceea ce este neadevărat. Privind încheierea acordului cadru pentru piese de schimb necesare pentru repararea locomotivelor, legea permite atribuirea contractului în situația în care s-a prezentat un singur ofertant. CFR Călători nu poate condiționa/limita accesul sau numărul ofertanților în cadrul procedurilor de achiziții. Ofertantul Electric & Diesel Locomotive Corporation este distribuitor autorizat al produselor Electro-Motive Diesel Inc și deține un document eliberat de Autoritatea Feroviară Română (AFER) care certifică faptul că piesele care fac obiectul ofertei sunt conforme cu normele tehnice în vigoare. Furnizorul declarat câştigător va vinde către CFR Călători piese pentru repararea locomotivelor, în măsura în care acestea vor fi necesare. Acordul-cadru nu obligă CFR Călători să cumpere piese în valoare de 1.7 milioane dolari, ci reprezintă doar un acord din partea companiei feroviare ca, în situaţia în care va fi nevoie la un moment dat de aceste piese, compania să le achiziţioneze de la acest furnizor. Dorim să subliniem că ne exprimăm întreaga disponibilitate pentru a furniza presei toate informaţiile necesare pentru o prezentare corectă a activității CFR Călători.
Posted on: Thu, 26 Sep 2013 14:28:39 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015