Precuvântare de Adrian Păunescu Simt inima dictându-mi ritmul ei Şi-ncep să scriu aşa cum ea îmi bate O carte pură, fără de idei, O carte de pasteluri vinovate Ca-n fiecare vers sinucigaş Mereu e o întâmplare care plânge, Mereu e condamnat un peisaj, Mereu natura e un desant de sânge Şi inima îmi spune să pun munţi Şi vai să pun în vers, păduri şi nume. Să uit că noi ca oameni stăm înfrânţi Spre-a fi învingători tot noi ca lume. Natura e sătulă de idei, Şi a găsit vindecătoarea cale, Noi suntem numai copiile ei, Ea-i seiful actelor originale. Acuma când murim ne-ntoarcem blând Cu toţii spre ediţia cea pură Şi ploile ne-aşează murmurând În matricea primară din natură. Am fost risipitori şi guralivi, Am urmărit halucinante ţeluri, Murim, redevenind definitivi, Spre-a reintra în temple şi-n pasteluri. Iată de ce simt inima în piept Dictându-mi ea pasteluri pentru-o carte Şi-un trăsnet din natură mai aştept Ce scriu aici să ardă mai departe.
Posted on: Fri, 04 Oct 2013 03:22:12 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015