Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marți, cu ocazia - TopicsExpress



          

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marți, cu ocazia Centenarului Societății Române a Horticultorilor, că politicul trebuie să își asume strategia politică agricolă care să ducă la eliminarea importurilor alimentare. „Este inadmisibil să nu ne putem asigura singuri hrana. Recoltele din România sunt de două ori mai mici decât la nivelul Uniunii Europeane. Politicul trebuie să își asume urgent strategia politică agricolă care să pună în valoare resursele țării, priceperea agricultorilor și să ducă până la eliminare importurile”, a spus Traian Băsescu. Președintele spune că politicul trebuie să își asume urgent strategia agricolă. „Importăm 131.000 de tone de fructe și exportăm 21.000 de tone. În legumicultură nu putem să constatăm că sunt de 2-3 ori mai mici decât în alte țări. Importăm 54 de milioane de litri de vin și exportăm 11 milioane de litri. Deci suntem un mare importator de vinuri. Dacă în 1990 aveam 570 de cercetători, azi mai avem 250. Dacă în 1990 aveam 45 de stațiuni de cercetare, azi avem 18. E o responsabilitate a politicului care nu a generat politici de susținere a horticulturii românești. Fac un apel public să introducă observațiile Comisiei Europene, ale agricultorilor români și să îi dea o formă finală care să constituie în strategia de dezvoltare a agriculturii românești până în 2020”, a mai spus șeful statului.
Posted on: Tue, 29 Oct 2013 10:26:50 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015