Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a - TopicsExpress



          

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a fost decorat de către Casa Regală a României. Edilul a primit Ordinul Coroana României în grad de Cavaler. Distincţia i-a fost acordată de Alteţa Sa Regală Principesa Margareta, în numele Regelui Mihai I al României, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Castelul Peleş. Dorin Chirtoacă califică distincţia primită din partea Casei Regale a României drept un moment de vârf în viaţa şi activitatea sa. „Este o distincţie, o decoraţie ce mă onorează, dar şi mă obligă, în acelaşi timp. Evenimentul m-a convins, o dată în plus, în ideea că ar fi mult mai bine dacă am avea un singur stat, un singur rege şi o singură lege”. Primarul de Chişinău a menţionat că dedică distincţia susţinătorilor săi şi tuturor acelora care sunt cu gândul la România, spre UE „spre tot ceea ce înseamă apartenenţa noastră la familia popoarelor latine, de care am fost rupţi, fără voia noastră, la 1812 şi, respectiv, 1940”. Dorin Chirtoacă este primul cetăţean al Republicii Moldova decorat de către Majestatea Sa Regele Mihai I al României. Ordinul Coroana României a fost instituit de Regele Carol I, prin Decretul din 10 mai 1881, cu prilejul proclamării Regatului României, pentru a recompensa serviciile aduse Statului. Distincția are cinci grade: Cavaler, Ofiţer, Comandor, Mare Ofiţer şi Mare Cruce.
Posted on: Thu, 12 Sep 2013 06:46:04 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015