Primul război mondial şi tratatele de pace încheiate în urma lui au dus la creşterea populaţiei minoritare din România cu peste 18% (de la 10% înainte de război la peste 28% după), dintre aceştia, 133.000 erau de etnie roma, reprezentând 0,8% din populaţia totală. În schimbul achiziţionării unor noi teritorii, România a fost nevoită să semneze acordurile internaţionale cu privire la drepturile omului. Ţinând cont de circumstanţe, s-a sperat că situaţia romilor se va îmbunătăţi. Viziunea guvernului era cea a unui stat unitar, naţionalismul dictând în cele din urmă integrarea minorităţilor. Industrializarea a început să câştige teren şi mulţi oameni au fost loviţi de taxele percepute de guvern, taxe ce fuseseră fixate astfel încât să contribuie la atingerea scopului final – statul unitar. Deteriorarea condiţiilor de trai impunea găsirea unui ţap ispăşitor, un rol pe care romii l-au jucat permanent în România şi nu numai. Autorităţile au consolidat convingerea că romii nu aveau aceleaşi drepturi ca şi celelalte minorităţi din România, deoarece ei nu aveau o cultură şi o istorie scrisă (Crowe, 1991:68-69).
Posted on: Wed, 26 Jun 2013 16:02:37 +0000