Procurorii şi poliţiştii au deconspirat două grupări - TopicsExpress



          

Procurorii şi poliţiştii au deconspirat două grupări internaţionale care confecţionau, deţineau şi vindeau acte false pentru redobândirea cetăţeniei române. În urma acţiunilor angajaţilor celor două instituţii au fost deschise 5 cauze penale, care sunt conexate în aceeaşi procedură, a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă procurorul Vitalie Busuioc. Au fost efectuate peste 20 de percheziţii, dintre care la 11 notari. Ofiţerul de investigaţii Lilian Levandovschii din cadrul Inspectoratului General de Poliţie a explicat că este vorba de două grupări, care activau în municipiul Chişinău şi în sudul ţării. Acestea perfectau în mod ilegal acte, inclusiv fabricau acte false pentru redobândirea cetăţeniei române. În această schemă erau implicaţi şi notari, care autorizau cu bună ştiinţă acte false. Au fost deschise dosare penale în privinţa a 7 persoane, dinre care două au fost arestate, iar alte două urmează să fie anunţate în urmărire generală, a declarat Levandovschii. Potrivit lui Vitalie Busuioc, până acum autorităţile române au sesizat 140 de cazuri când unele acte ale persoanelor care se adresau pentru redobândirea cetăţeniei erau false.
Posted on: Fri, 27 Sep 2013 14:22:50 +0000

Recently Viewed Topics




© 2015