REDIRECȚIONAT DINESCU ŞI > „RIVOLUȚIA” > Petre Anghel > > Fiindcă vor unii să ştie cum e cu Mircea Dinescu, scrisei > şi eu mai ieri următoarele: > Primul care a apărut la Televiziunea română, în 1989, a > fost chiar revoluționarul de profesie Mircea Dinescu. Era > cel mai indicat să reprezinte poporul, fiindcă venise de > la Slobozia (născut în 1950), localitate care, prin > denumire, vorbea deja de originea lui nobilă în sensul > dorinței de slobozenie. > Mircea Dinescu a venit prima dată > la București cu gândul să se facă actor. Nu a reușit la > facultate și s-a aciuiat pe lângă cenaclul lui Eugen > Barbu, încă lansator de talente pe acea vreme. De sub > bagheta magică a lui Barbu și a lui Fănuș Neagu va > ajunge, peste ani, un apropiat al lui Marin Preda. Dar > până atunci mai avea de curtat niște frumoase tinere și > câțiva critici și istorici literari: Romul Munteanu, > Eugen Simion, Lucian Raicu, Nicolae Manolescu. > > În 1971, lui Mircea Dinescu îi > apare primul volum de versuri, „Invocație nimănui”. > Avea 21 de ani și este socotit „noul Rimbaud român”. > Scandalurile cu scriitorii, succesul la fete, băutul în > public, lipsa respectului pentru ceilalți justificau > elogiul. Curând va deveni secretarul organizației > tinerilor uteciști din Uniunea Scriitorilor. Poemul lui > „Sunt tânăr, doamnă!” face furori: „Sunt tânăr, > Doamnă, vinul mă știe pe de rost/ și ochiul sclav îmi > cară feciorele prin sânge,/ cum aș putea întoarce > copilul care-am fost/ când carnea-mi înflorește și doar > uitarea plânge”. > Mircea Dinescu este un bun actor, chiar dacă nu-l ajută > prea mult dicția; discursul lui se bazează pe limbajul > non-vebal, mâinile, buzele și scărpinatul în ceafă (la > tâmplă se > atinge rar) fiind componente de bază. > > Biografia lui este demnă de un erou balzacian: venit în > Capitală doar cu iluzii, ca mai toți scriitorii, se va > însura cu fiica unei rusoaice și a unui ungur, va fi > premiat și răspremiat de Uniunea Scriitorilor, de Academie > și va trăi din sinecură: întâi portar (?) la Asociația > scriitorilor (evident, doar cu numele), apoi redactor la > revista Luceafărul (ei, da, ăsta chiar era visul oricărui > tânăr scriitor). Armata o face lângă casă, cică la > intervenţia lui Fănuș Neagu, întâmplător, desigur, la > o unitate a Securității. Cărțile lui au fost traduse în > maghiară și în germană (de Werner Söllner, un distins > colaborator al securității române). > > Debutul lui în poezie a fost > strălucitor: critici tineri, bătrâni, universitari sau > debutanți s-au grăbit să-l elogieze. Lucian Raicu, cel cu > care va sta cu Marin Preda la masă în noaptea morții, > văzuse în Dinescu un poet „bântuit de talent, un > extraordinar talent, cuvintele șoc și metaforele > percutante îi vin în cascadă, proaspete și > nepăsătoare, cu încărcătură afectuoasă și cinică, > brutal repezite și tandre, proletare și nobile, > înscriindu-se laolaltă pe un traseu totuși bine > determinat, spunând exact ce li s-a menit să spună, > fără ezitări, fără ambiguități.” > > Pentru cazul în care „rivoluția” ar fi întârziat și > mai mult, Mircea Dinescu își pregătise și varianta > „trăiesc bine cu comuniștii până la moarte, că am > origine > sănătoasă” > și astfel a absolvit academia de Științe politice > Ștefan Gheorghiu, patronată de tovarășul Leonte Răutu. > Acesta era bun prieten cu tovarășul Gheorghe Rădulescu, > astfel că, înainte de 89, Mircea face parte dintre > apropiații lui Gogu, pe care-l vizitează la casa de > vacanță a acestuia, situată în Câmpia Dunării, icișa > la Comana. Nu vorbeau numai despre „cetatea ideală” a > lui Platon, ci și despre literatură, căci acolo poposeau > și alți viitori revoluționari, ca Ana Blandiana, Andrei > Pleșu, Ion Caramitru. Iar el nu era prea ocupat cu > studiile, fiind la fără frecvență și, oricum el era > intersat de școala vieții, nu de doctrine, fie ele chiar > de stânga (oare, de stânga?). > După apariția de la televizor, imediat după fuga > dictatorului, jucând bine rolul oferit de Ion Caramitru > (devenit regizor prost dintr-un actor foarte bun) care-i > recomandă „Mircea, fă-te că lucrezi”, Dinescu ajunge, > chiar în acea > seară, președintele Uniunii Scriitorilor. Va fi susţinut > de floarea cea vestită a întregului Apus (sau Răsărit): > Octavian Paler, Eugen Simion, Aurel Dragoș Munteanu. Nu a > fost, totuși, prea ușor, fiindcă poeta Ana Blandiana (și > ea contestatară și prietenă cu Gogu) l-ar fi vrut pe > George Macovescu. A ieșit învingătoare generația > tânără. Macovescu era cominternist, dar făcuse > „greșeala” de a-l susține pe Ceaușescu la congresul > în care îi contestase C. Pârvulescu realegerea ca > secretar general al partidului. Acum lua sfârșit > naționalismul ceaușist, se creau condiții pentru > globalizarea venită dinspre Vest. > > Despre prestația lui Dinescu, > fostul coleg de la revista Luceafărul, poetul Cezar > Ivănescu, va afirma: „Uniunea Scriitorilor trebuia să > devină după Revoluţie acea centrală de energie, acel > nucleu de energie care să numească şi să buşească > preşedinţi în ţara asta. Pentru că aveam această > autoritate. Din această instituţie de autoritate şi de > ţinută morală, a ajuns o instituţie oarecare, > falimentară. Din ce cauză? Din cauza faptului că s-a > ocupat numai cu bişniţa măruntă, cu afacerile lor de > bişniţari nenorociţi de la Dinescu şi până la actualii > conducători ai Uniunii – şi nu cu lucrurile mari. Nu > s-au gândit la condiţia scriitorului român, nu s-au > gândit cum să transforme această instituţie, care a fost > foarte puternică sub comunişti şi a fost o > adevărată redută a democraţiei, cum s-o transforme din > nou într-o instituţie puternică şi în democraţie, care > să poată să facă ceva în ţara asta”. > > Nemainsemnând prea multe Uniunea Scriitorilor, fiindcă > noii guvernanți nu mai aveau nevoie să țină scriitorii > într-o organizație puternică și cu autoritate morală, > Mircea Dinescu se dedică afacerilor. Mărturisește că > sfatul l-a primit de la o funcționară a ambasdei germane > care i-ar fi spus prietenește că literatura nu mai > înseamnă nimic în capitalism, banul este totul. Drept > urmare, înființează reviste, le vinde, înființează > altele, mai vinde din ele și cupără terenuri agricole și > vii. > La o lansare de produs, vin marca > Dinescu, îl are oaspete chiar pe președintele Iliescu. La > plecare îl conduce pe acesta la automobil și vrea să-i > dea o damigeană de vin. Președintele, sărac și cinstit, > cum îi e felul, refuză, dar Mircică insistă: „ia-o, > bre, nea Ioane, ce dracu, dacă nu bei dumneata, bea coana > Nina”! Harașo democrație! Lume civilizată, soro, nu > glumă. > > Având de ales între eternitatea artei și foșnetul > rublei, poetul din Slobozia a optat pentru moneda > europeană. Din tânărul prin care treceau „săgețile > vestirii”, se mai văd cu ușurință doar buzele groase, > de lăutar care a cântat pe la nunțile boierilor, > salivând după un ciubuc gras.
Posted on: Mon, 01 Jul 2013 21:34:38 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015