Ricardo Jaimes Freyre Vocile triste Pe albele stepe alunecă sania în departare urletele lupilor şi gâfâiala cainilor sunt una. Ninge. Spaţiul pare că se-nfăşoară într-un văl brodat cu crini de valurile vântului din nord Alb infinit… peste vastul deşert pluteşte o vagă senzaţie de nelinişte, de suprem abandon, profundă şi sumbră deznădejde. Un pin solitar se întrevede departe, într-un adânc de ceţuri şi zăpezi, ca un imens schelet . Între cele două giulgiuri ale pământului şi cerului înaintează-n Răsărit amurgul îngheţat de iarnă… trad.A.Tanase ------------------------------------------------------------------------------------------------------------- LAS VOCES TRISTES Por las blancas estepas se desliza el trineo; los lejanos aullidos de los lobos se unen al jadeante resoplar de los perros. Nieva. Parece que el espacio se envolviera en un velo, tachonado de lirios por las olas del cierzo. El infinito blanco... sobre el vasto desierto flota una vaga sensación de angustia, de supremo abandono, de profundo y sombrío desaliento. Un pino solitario dibújase a lo lejos, en un fondo de brumas y de nieve, como un largo esqueleto. Entre los dos sudarios de la tierra y el cielo avanza en el Naciente el helado crepúsculo de invierno...
Posted on: Sun, 18 Aug 2013 19:36:43 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015