România și China. O relație de care vorbim de mult, dar care în ultimii ani, rămânând excelentă la nivel politic, a funcționat mai mult în virtutea inerției, fără vreo strategie din partea guvernului român. O relație care are toate elementele să devină de succes: 1) vechime (unul dintre primii europeni care au scris despre China a fost românul Nicolae Milescu, la sfârșitul secolului al XVII-lea); 2) nici un moment conflictual (dimpotrivă, România a jucat un rol de mediator în conflictul dintre China și URSS, la începutul anilor 60 și a sprijinit unitatea Chinei, în chestiunea Taiwanului); 3) o reală complementaritate economică, și 4) avantaje reciproce rezultând din poziția celor două țări (cea mai mare economie emergentă a lumii, respectiv un stat UE cu mari nevoie de investiții și infrastructură). Recenta întâlnire bilaterală la nivel de prim-miniștri, ocazionată de Summitul Economic Europa Centrală și de Est - China, poate fi ironizată de ignoranți. Vi-l amintiți, sper, pe Traian Băsescu când râdea de premierul Victor Ponta, spunând că „s-a dus și el la Marele Zid”. Dar miliardele de euro angajate prin contractele de colaborare economică semnate la București reduc ironia prezidențială la statutul de expresie a iresponsabilității instituționale. În realitate, relația cu China este vitală pentru repoziționarea României, care nu mai poate rămâne în subdezvoltare și în umilință. Si poate că după această declarație puternică de interes al Chinei față de țara noastră, chiar și cei care ne (mai) privesc cu reticență, la Bruxelles, Berlin sau Londra, se vor gândi de două ori înainte de a mai încerca să ne facă să ne simțim europeni de categoria a doua.
Posted on: Thu, 28 Nov 2013 08:55:19 +0000