"Războiul de Independenţă a constituit momentul în care - TopicsExpress



          

"Războiul de Independenţă a constituit momentul în care Domnitorul şi-a demonstrat calităţile de ofiţer german, extrem de bine instruit şi talentat strateg militar. Carol a fost prezent pe câmpul de luptă, în acţiunile desfăşurate pe teritoriul Bulgariei, dar şi împotriva redutelor turceşti de peste Dunăre, la Calafat, astfel că soldaţii s-au simţit permanent încurajaţi de exemplul[11] conducătorului Statului. La data de 9 mai 1877, în şedinţa solemnă a Adunării Deputaţilor, ministrul de Externe din acea vreme, Mihail Kogălniceanu a rostit un celebru discurs ce proclama Independenţa României: „În stare de rezbel cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare… Ce-am fost înainte de declararea rezbelului? Fost-am noi dependenţi către turci? Fost-am noi provincie turcească? Avut-am noi pe sultan ca suzeran? Străinii au zis acestea; noi nu am zis-o niciodată. Aşadar, domnilor deputaţi, nu am nici cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa Reprezentanţei Naţionale că noi suntem o naţiune liberă şi independentă“. ({{{2}}}) Pe data de 10 mai, Independenţa a fost proclamată şi în Senat, declaraţia fiind promulgată de Domnitorul Carol I şi publicată în Monitorul Oficial. Dar starea de Independenţă trebuia recunoscută şi pe plan internaţional, iar conducătorii politici erau conştienţi că Independenţa deplină nu va fi cucerită decât prin luptă de poporul român." ligamilitarilor.ro/eroii-neamului/regele-carol-fauritorul-romaniei-moderne/
Posted on: Thu, 22 Aug 2013 13:56:13 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015