STUDIUL BIBLIEI ŞI DEZVOLTAREA MINŢII - Minte, caracter, - TopicsExpress



          

STUDIUL BIBLIEI ŞI DEZVOLTAREA MINŢII - Minte, caracter, personalitate Ellen G. W. Capitolul 11 Temelia tuturor studiilor. – Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să constituie temelia tuturor studiilor, iar cuvintele revelaţiei, cercetate cu atenţie, stimulează şi fortifică atât intelectul, cât şi inima. Pentru a înţelege descoperirea voinţei lui Dumnezeu pentru noi, este necesară o cultivare a intelectului. Aceasta nu poate fi neglijată de nici unul dintre aceia care se consideră ascultători ai poruncilor lui Dumnezeu. Capacităţile minţii nu ne-au fost dăruite de Dumnezeu pentru a fi dedicate unor îndeletniciri ieftine şi frivole. – MS 16, 1896 O principialitate fermă. – Acceptarea adevărurilor Bibliei va înnobila mintea şi va înălţa sufletul. Dacă ar acorda Cuvântului lui Dumnezeu o apreciere cuvenită, atât tinerii, cât şi cei mai în vârstă ar avea o integritate morală şi o principialitate fermă, care i-ar face capabili să reziste ispitei. – MH 459 (1905) Singura călăuză adevărată. – Familiarizarea cu Scripturile dezvoltă capacitatea de discernământ între bine şi rău şi întăreşte sufletul împotriva atacurilor lui Satana. Biblia este o sabie a Duhului care nu va da greş niciodată în învingerea adversarului. Ea este singura călăuză demnă de încredere, în domeniul tuturor aspectelor legate de doctrină şi practică. Motivul pentru care Satana deţine o putere atât de mare în dominarea minţii şi a inimii oamenilor este faptul că aceştia nu au făcut din Cuvântul lui Dumnezeu sfătuitorul lor personal şi nu şi-au verificat conduita prin intermediul testului veritabil al Scripturii. Biblia este cea care ne va indica traseul precis, pe care trebuie să-l urmăm pentru a deveni moştenitori ai slavei. – RH, 4 ianuarie 1881 (HC 31)
Posted on: Wed, 27 Nov 2013 08:03:38 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015