„Scrisorar” („Psimovnik”, în rusă) este romanul - TopicsExpress



          

„Scrisorar” („Psimovnik”, în rusă) este romanul epistolar care unifică suflete, lumi îndepărtate și care învinge moartea prin dragostea eternă a două suflete îngemănate. Sașa și Volodia sunt despărțiți de război, își trimit scrisori, iar până la un punct romanul poate fi descris ca unul al fericirii depline: s-au iubit cu pasiune, au fost un scurt timp împreună, periuțele lor de dinți s-au atins în același pahar („lucrurile cele mai simple te pot face să mori de fericire”, spune Sașa). Cei doi se iubesc și se ocrotesc cu gingășia ființelor pure, iar autorul, fără să înfrumusețeze inutil idila lor, descrie cu finețe psihologică stările și pragurile magice prin care trec îndrăgostiții. Tehnica narativă este excelentă, scrisorile nu sunt neapărat replici una alteia, ci completări fericite, prin intuiție și trăire ardentă, iar naturalețea cu care personajele își comunică și povestesc viețile are darul de a apropia cititorul de diversele paliere ale poveștii. Voldea trebuie să plece la război (Răscoala Boxerilor, din China anului 1900) și îi scrie iubitei rămasă acasă povestindu-i odiseea înaintării lor pe un front straniu. Carnagii, orașe distruse, ținuturi neospitaliere, destine umane frânte, cu spectrul amenințării cotidiene a morții, epistolarul lui Volodea este o mostră de stoicism inclusiv filozofic, romanul în roman al maturizării unui bărbat care își rememorează pentru iubită copilăria și adolescența, salvând de la uitare o viață și un destin. În copilărie ascunde sub o tufă o cutie de biscuiți în care pune amintiri despre cei dragi crezând astfel că-i face nemuritori! Îi plac luptele cu armate de nasturi, fără să știe că mai târziu va participa la una adevărată. Și nasturii mor, nu-i așa? Ea, angajată la un spital, continuă să îl aștepte și își descrie la rându-i copilăria și adolescența, cu plusurile și eșecurile inerente, relația contorsionată cu o mamă posesivă, plăcerea jocului cu tatăl (acesta se va despărți de mamă), primele iubiri până la întâlnirea cu Volodea. De altfel, ambii îndrăgostiți povestesc eșecul în dragoste al părinților lor tocmai pentru ca iubirea lor să poată trece peste falia de timp, spațiu și fatalitate ce-i desparte. Și îi va despărți pentru totdeauna, pentru că Volodea va muri în măcelul asiatic, iar Sașa va trăi întreaga viață, deși va avea câteva legături pasagere, cu amintirea perenă a unei mari iubiri. Sentimentul de mare roman este potențat nu doar de tehnica strălucită și de finețea psihologică investite de autor într-o poveste de dragoste și de moarte, dar și de faptul, excelent realizat, ca „găselniță” auctorială, că Volodea continuă să trimită scrisorile sale și după ce… moare. Cuvântul se întrupează tocmai din această mare pasiune confesivă. Cei doi se ating astfel, prin intermediul cuvintelor, și în lumile diferite în care se află, realizând astfel perfecta uniune: „ca și trupurile, sufletele se pot atinge și nu există nici un fel de spațiu între ele. Iar oamenii ajung ceea ce au fost mereu: trup și lumină.” Mihail Șișkin. Despre trista poveste a democratiei rusesti si despre un roman, “Scrisorar” Nicolae Coande
Posted on: Wed, 31 Jul 2013 12:34:45 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015