Scurt pamflet despre orgoliu Orgoliul este porcul meta... aaa... - TopicsExpress



          

Scurt pamflet despre orgoliu Orgoliul este porcul meta... aaa... parafizic din om. Maimuta toanta si salbatica din evolutia ta. Comandantul suprem al fortelor malefice din peisajul tau intim. Heitarul de serviciu cand tu esti in declin. Te nasti cu el la pachet si-l porti cu tine toata viata. Daca-l porti ca pe o insigna, medalie sau diploma, ai toate sansele sa devii un om de nimic - un tiran cu ceilalti si un devorator al propriului tau suflet. Acordandu-i intaietate in luarea deciziilor spontane, te va trata ca pe un sclav al productiilor sale decizionale si te va trasforma intr-un monstru: in monstrul sau. Nu te lasa sedus de cultura, de realizari personale sau de cuceriri erotice: acestea sunt izvoarele din care se adapa orgoliul si, cu cat acumulezi mai multe merite, cu atat orgoliul ti se va dezvolta mai periculos... mai contra naturii. Natura ta nu e sa fii trufas si razbunator: natura ta e sa intelegi si sa empatizezi cu ceea ce intelegi. E un exercitiu de vointa, o obligatie religioasa si o datorie intima sa iti subordonezi orgoliul. Sa-l pui in coltul lui... in randul patru, banca de la geam, laolalta cu elevii indisciplinati, cu loazele clasei... cu rebelii care au, din start, nota scazuta la purtare. Sunt pitici mult mai importanti pe creierul tau care merita sa ocupe locurile din fata. Subalternandu-l si dandu-i exact rolul pe care-l merita, insa, orgoliul iti va fi util... cum e utila carnea de tun, soldatul-bivol, in orice razboi. Sperietoare de curci agresive si fraier de trimis in focul luptei - strategia ta in relatia cu lumea e mai bine sa-l excluda ca si combatant principal. Daca cumva isi va face treaba, sa o faca cu de la el putere - iar casa pe care o merita ca rasplata va fi un bordel... si ala, tot de tine condus din umbra.
Posted on: Sun, 28 Jul 2013 08:55:24 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015