Se zice că viața unui om capătă sens abia atunci cînd acesta își găsește jumătatea. Iubind ai impresia că toate îți sunt cu putință și nimeni nu-ți poate dezbrăca sufletul de cămașa fericirii, dar în realitate, iubirea nu-i decît o perdică frumoasă trasă în fața ochilor, o perdică pe care după o vreme o ferești și rămîi cu sufletul sfîșiat de durere. Dragostea nu caută decît să ne complice viața. E un călău fără pic de milă. Un călău spre care alergăm orbi și-i punem la picioare viața noastră de parcă nu am mai avea trebuință de ea. În fața dragostei suntem umili și neputincioși. În prezența ei doborîm munți și atingem culmi. Devenim mai buni, mai iertători, mai plini de speranță și voie bună. Și totuși, este sau nu dragostea un garant al împlinirii noastre sufletești fie un lucru care ne complică existența ? Avem noi sau nu trebuință de ea ?
Posted on: Mon, 30 Sep 2013 17:10:51 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015