Secte renumite Secte renumite Hare Krishna Intemeietor - Swami Prabhupada in SUA, 1966 Invatatura - de traditie hindusa; spiritualitatea si efectuarea continua a „mantrelor“ conduc la fericire Finantare - prin donatii si fundatii, vanzari de carte si tamaie Martorii lui Iehova Intemeietor - Charles T. Russell in SUA, 1879 Invatatura - credinta in apocalipsa foarte apropiata, „martorilor lui Iehova“ fiindu-le rezervata fericirea finala Finantare - prin donatii si vanzari de carte Noi membri - racolati de pe strada si din usa in usa Organizatii non-clericale Mormonii Intemeietor - Joseph Smith, in 1830, in SUA Invatatura - Biblia este corupta, adevarata revelatie vine de la Smith; credinta in Dumnezeu; intemeierea unei organizatii asemanatoare celor biblice Finantare - cotizatii; donatii ale credinciosilor; capital propriu Castigare de adepti - prin recrutari individuale Practici - poligamia acceptata la barbati; membrii tineri merg in misiune doi ani la rand; posturi - o data pe luna Adventistii Intemeietor - William Miller, 1840, in SUA Invatatura - credinta in sfarsitul lumii si in intoarcerea lui Christos care va fi urmata de disparitia lui Satan si a pacatelor de pe fata pamantului; doar dreptii se vor destepta la o viata noua Finantare - colecte si vanzari de carte; firme proprii si asezaminte sociale Practici - convertirea permanenta; un mod de viata spartan; talmacire ortodoxa a Bibliei ________________________________________ In ultimii ani problema sectelor a dezlantuit pasiuni si a suscitat polemici violente in multe tari, climatul fiind determinat, in mare masura, de tragediile provocate dupa 1993 de unele secte, precum „Davidienii“, „Templul Soarelui“ sau „Aum“. Desi vinovate de aceste crime sunt numai cateva dintre miile de grupuri existente, incidentele releva derivele extreme la care pot ajunge unele miscari aparent inofensive si dau fenomenului sectar o conotatie emotionala puternica, facand dificila o analiza obiectiva. SATAN CHARLES MANSON. In 1969 Charles Manson (secta the family) a organizat in California 7 omoruri ritualice. Printre vicitme: actrita Sharon Tate (insarcinata in ultimile luni), sotia lui Roman Polanski Pentru a depasi atmosfera pasionala si a putea descifra acest fenomen deosebit de complex trebuie - potrivit filozofului Frédéric Lenoir, cercetator la Centrul francez de studii interdisciplinare asupra faptului religios (CEIFR) si codirector la Enciclopedia religiilor (aparuta in 1997 la editura Bayard, Paris) - sa se raspunda la trei mari intrebari: Ce este o secta? Care este adevarata amploare a fenomenului sectar? Cum pot statele sa lupte impotriva grupurilor percepute ca periculoase, fara a incalca principiile laicitatii si libertatii de constiinta? Confuzia care invaluie problema sectelor tine, partial, de dificultatea formularii unei definitii care sa acopere complet, in intreaga lui diversitate - calitativa, cantitativa si structurala -, spectrul sutelor de comunitati existente, regrupand in jurul „profetilor“ milioane de oameni in cautarea unor raspunsuri la angoasele si la nevoia lor de evadare spirituala, speranta, eternitate, bunastare, fraternitate, puritate sau securitate, raspunsuri pe care nu le gasesc in cadrul religiei lor originare si al societatii in care traiesc. Definitiile care s-au dat pana acum - cate secte, atatea definitii! - sunt tributare diferitelor puncte de vedere. Cuvantul „secta“ vine de la verbele latine sequi (a urma) sau secare (a taia), etimologii ce arata cele doua moduri de aparitie istorica a acestor miscari: fie ca urmare a invataturilor unui lider carismatic care, afirmand ca detine adevarul si solutia salvarii, aduna in jurul lui adepti; fie prin desprinderea unei fractiuni dintr-o Biserica existenta sau comuniune oficiala, institutionalizata de istorie prin continuitate si numarul de membri. De cele mai multe ori cele doua sensuri se imbina. In aceasta lumina, Iisus sau Buddha pot fi considerati fondatorii unor noi „secte“ in sanul traditiilor lor. De altfel, in budism si in vechiul iudaism termenul „secta“ este folosit intr-o maniera nepeiorativa pentru a desemna diferitele curente sau scoli. Conotatia puternic peiorativa apare mai ales in crestinism, pentru a flagela grupurile eretice si disidente. MESSIA JIM JONES. In 1978, 923 de membri ai sectei Templul Popular au fost ucisi in Guyana In limbajul obisnuit al europeanului din secolele XVIII-XIX, termenul „secta“ era folosit pentru a desemna religia adversarului, a celui pe care vrei sa-l discreditezi; unii dintre parintii sociologiei, precum Max Weber si Ernst Troeltsch, au incercat sa scoata cuvantul din zona vulgarului, secta devenind, in acceptiunea lor, un grup religios radical, critic fata de societate si opus Bisericii oficiale, considerata a fi prea compromisa. Acest model sociologic nu este insa cu adevarat operativ decat in sanul unei societati crestine traditionale. Or, de mai multe decenii, secularizarea societatii, aparitia individualismului si mondializarea conduc la o explozie a religiilor. Ofertele de salvare se multiplica pe o piata a religiosului total liberalizata, unde infloresc mixajele, inovatiile, sincretismele si, de asemenea, prolifereaza escrocii, de toate genurile, ai religiozitatii. Sub presiunea asociatiilor cetatenesti, care denunta abuzurile unor sarlatani sau grupuri considerate ca manipulatoare, notiunea de secta, care in intelegerea populara nu si-a pierdut niciodata conotatia peiorativa, isi adauga o puternica valenta de periculozitate, indeosebi dupa tragediile din ultimii ani. Astfel, in randul opiniei publice din cea mai mare parte a tarilor europene, secta este identificata cu un grup coercitiv, totalitar, cu posibile devieri criminale. In acelasi timp, specialistii au devenit constienti ca nu mai poate fi aplicata fara distinctie denumirea de secta in sensul folosit de Weber si Troeltsch la grupurile care apar si prolifereaza intr-o societate decrestinata. Refuzand insa acceptiunea peiorativa, ei regrupeaza aceste miscari extrem de diverse sub sintagma: „noi miscari religioase“. PROFETUL DAVID KORESH. Cel putin 81 de oameni, intre care multi copii, au fost condusi spre moarte de Koresh, intemeietorul sectei, in 1993, in orasul american Waco. De fapt, cele doua denominatii induc confuzii in dublu sens. Secta, care ramane in spiritul public doar prin periculozitatea ei, amesteca grupurile intr-o maniera negativa, generatoare de prejudicii pentru unele dintre ele, care nu au nimic periculos sau totalitar, si incompatibila cu adevaratul respect al laicitatii. La randul ei, sintagma „noi miscari religioase“ induce o confuzie in sens pozitiv, punand calificativul religios unor grupuri care in fond nu au nimic comun cu religia sau pentru care religia nu este decat un paravan dincolo de care se ascund activitati imorale. Dezbaterea asupra sectelor este astfel poluata prin aceasta omogenizare. Cele doua denominatii isi au originea si in modul in care sunt culese informatiile: in timp ce sociologii ii studiaza pe adeptii grupurilor inofensive sau care graviteaza, fara a fi constienti, pe orbita unui centru secret, loc de reale derive, asociatiile de protest culeg marturii de la fosti membri ai sectelor, care au frustrari si platesc polite liderilor grupurilor. Care este adevarata amploare pe care o are in prezent fenomenul sectar? Potrivit specialistului american Gordon Melton, numarul miscarilor care nu s-au dovedit periculoase - evanghelice, sincretiste, New Age, terapeutice - s-ar ridica la aproape 20 000. Zonele cele mai atinse de aceasta expansiune sunt in principal America Latina si Europa de Est, mai vulnerabile din cauza precaritatii economice si legislative. In Europa occidentala situatia este relativ stabila: in fiecare zi apar si dispar grupuri. O crestere puternica inregistreaza, pe batranul continent, Martorii lui Iehova. In ce priveste grupurile care si-au revelat caracterul primejdios, numarul si ponderea acestora sunt reduse. Situatia reala este insa dificil de cunoscut, existand diverse interese pentru a umfla cifrele: sectele - pentru a-si exagera importanta, asociatiile de lupta impotriva lor - pentru a justifica amploarea actiunilor intreprinse, responsabilii politici - pentru a se aseza in postura de cruciati impotriva unui flagel social, iar unele media - pentru a castiga audienta sau a-si vinde publicatiile. Periculozitatea legata de fenomenul sectar nu depinde de numarul grupurilor: in martie 1995, o singura secta, „Aum“, a raspandit gaz sarin in metroul din Tokyo, provocand moartea a 12 persoane si intoxicarea altor cateva mii; din cei 40 de membri ai sectei „Heaven’s Gate“, 39 au murit in primavara lui 1997, in California; ordinul „Templului Soarelui“ numara cu greu 500 de adepti, din care 74 au decedat in mod tragic intre 1994 si 1997, in mai multe valuri, pe teritoriul american si european. In concluzie, se poate afirma ca, cu cat un grup este mai mic si cultiva secretul, cu atat exista mai multe riscuri de deriva, caci el se afla in intregime sub autoritatea unui conducator unic, care poate, in orice moment, sa-si antreneze acolitii intr-un delir care scapa posibilitatii de control institutional sau social. Ce solutii pot fi adoptate in fata sectelor amenintatoare atat pentru individ, cat si pentru societate? Atitudinea statelor este foarte diversa si releva o perceptie culturala diferita a fenomenului. Pe de o parte, aparitia acestor grupuri noi este primita favorabil: exista, mai presus de toate, o respingere a intolerantei religioase, iar aceste miscari atrag oprobriul doar pentru delictele dovedite. Pe de alta, aparitia grupurilor neafiliate la o mare religie „recunoscuta“ este primita cu dispret, iar unii nu ezita sa ceara interzicerea sectelor. Intelectualii, ca si parlamentarii, sunt ostili adoptarii unei legislatii specifice contra sectelor. Pentru a controla situatia, guvernele pot face anchete administrative, pot actiona pe terenul fiscal, pot verifica sistematic situatia scolara a copiilor. Dar, dincolo de vigilenta statului, cel mai bun raspuns la problema sectelor ramane, cu siguranta, spiritul critic al individului. „Nu exista un vaccin impotriva sectelor. Cel mai bun remediu este bunul-simt, discernamantul, educatia si spiritul critic“, sublinia sociologul Danièle Hervieux-Léger. Scientologia impotriva umanismului Paul Ariès Le Monde diplomatique Intemeietor - L. Ronald Hubbard a constituit secta in 1950, in SUA si Marea Britanie Invatatura - pseudoteologica, pseudostiintifica; prin salvarea spiritului, toti scientologii ar putea obtine libertatea si nemurirea Scop - cucerirea cosmosului Finantare - taxe de seminarii, vanzari de carti si donatii Practici - frecventarea seminariilor, controlarea vecinilor si a firmelor Metode de castigare de noi adepti - oferte de locuri de munca, teste de personalitate Biserica scientologica focalizeaza criticile militantilor antisecte. Care sa fie motivul? Si cum se poate explica formidabila expansiune a scientologiei? Cultul tehnicii, mistica intemeierii: Biserica scientologica afirma ca pentru om problema este omul insusi. Ca urmare, ar trebui „eliberat“ de imperfectiunile, dependentele si slabiciunile sale. De fapt, de propria sa...umanitate. Pentru a reabilita totusi umanitatea, scientologia propune inlocuirea ei cu „techs“, respectiv tehnici capabile sa-i confere putere. Exista „tech“ pentru a gandi, a comunica, a vinde, pentru cuplu etc. Aceste „tech“ sunt opera unui american, Lafayette Ronald Hubbard (1911-1986), prolix autor de romane stiintifico-fantastice, dar si geniu mitoman. El se considera singurul care, cu pretul vietii, a gasit „drumul spre libertatea totala“. „Tehnica standard“ pe care a dobandit-o datorita acestei experiente este, spune el, „eliberatoare“. Dar ea conduce, de fapt, la servitute, caci reduce individul la un ansamblu de tehnici, transformandu-l intr-un specimen a carui identitate se bazeaza pe norme. Scientologia profaneaza astfel ceea ce se considera in general ca sacru (umanul, relatia sociala) si sacralizeaza in schimb profanul (banul, tehnica, piata). Ea propune „tehnici“ cu scopul de „a evita jocuri irationale, cum ar fi grevele care perturba productia si bunele raporturi sociale din intreprindere“. Acest tip de discurs este bine primit de multe companii multinationale, fapt dovedit de lungile liste de clienti care utilizeaza, spun scientologii, „tehnicile“ lor de studiu - General Motors, Citroën, Lancôme, Mobil Oil, Epson, Volkswagen etc. - sau de intreprinderile care sprijina Fundatia drumului fericirii - Coca-Cola, McDonald’s etc. Cele 17 colegii de administratie „Hubbard“, destinate invatarii „tehnicii“ managementului, sunt pline de cursanti. Dupa Statele Unite, Marea Britanie, Australia si Elvetia, Rusia are si ea patru asemenea colegii, care pregatesc circa 350 de cadre superioare pe luna. Pana acum, in intreaga lume au fost formate aproape 170 000 de cadre. Biserica pretinde ca are sase milioane de adepti in lume, dar ea ii contabilizeaza pe consumatorii fiecaruia dintre produse (carti, scolarizari): doar cateva zeci de mii de persoane au ajuns pana la nivelurile secrete. Scientologia are un singur scop: sa conceapa, sa fabrice si sa vanda bunuri de salvare (mantuire). Un parcurs complet costa minimum 500 000 de franci. Adeptii sunt formati pentru a recruta la randul lor. In paralel, ei invata sa-si infranga propria rezistenta la cumpararea de produse. La cursuri - propuse si marilor intreprinderi - se preda „vanzarea sacra“. Fericirea (religioasa) este aici proportionala cu consumul (comercial). In spatele fatadei sale religioase, scientologia ascunde o militarizare crescanda. Dianetica se prezenta in 1950 ca o disciplina stiintifica si terapeutica. Ea a suscitat imediat opozitia corpului medical, mai ales a celui din domeniul psihiatriei. Hubbard dezvolta atunci dimensiunea religioasa cu scopul de a beneficia de protectia primului amendament al Constitutiei americane si, evident, de exonerare fiscala. Dupa ce a abandonat, in 1966, conducerea administrativa pentru a se consacra cercetarilor, el se imbarca pe o flotila si infiinteaza „See Org“ (organizatie maritima), adevarat ordin paramilitar. Supraveghere si delatiune Flota a fost dezarmata in 1976, iar statul sau major s-a instalat definitiv in SUA. Totalitatea posturilor de conducere a continuat sa fie detinuta de calugarii-soldati. La putin timp, David Miscavige, fiu de scientologi si membru al „mesagerilor comandantului“, va denunta alterarea „tech“ de catre presupusul print mostenitor al lui Hubbard, David Mayo, si va obtine indepartarea conducatorilor dupa condamnarea lor de catre justitia americana sub acuzatia de spionaj. De atunci, Statele Unite au adoptat o atitudine foarte ingaduitoare fata de Biserica scientologica, in timp ce in Germania este combatuta cu foarte multa asprime. Actualul stat major isi exercita puterea prin intermediul comitetului de supraveghere („Watchdog Committee“), care controleaza activitatea a 11 sectoare ale organizatiei, si prin serviciul sau de securitate, „Biroul international al afacerilor speciale“ (OSAI). Aceasta mistica a organizatiei ii expune la riscuri pe subiectii vulnerabili. Slabirea fortei si personalitatii adeptilor este obtinuta printr-o multime de mecanisme. O dovedeste un sistem de norme care obliga pe fiecare sa faca mereu mai mult - obiectiv sortit bineinteles esecului. La aceasta se adauga mecanismele permanente de supraveghere si delatiune - in afara de delatiunea voluntara, sunt obligatorii 20 de tipuri de rapoarte (privind daune, pierderi, nesupunere, raportari false, neraportare etc.). Aceste informatii se adauga, in biografia adeptului, celor obtinute prin spovedanie. Descompunerea identitatii In cosmogonia Bisericii scientologice, oamenii ar fi „thetani“ (principiu spiritual nemuritor), care, dupa ce au creat universul, ar fi cazut in cursa propriei creatii. „Thetanul“, redevenit „operant“ („OT“), ar domina materia, energia, spatiul si timpul. Pentru aceasta, adeptul trebuie sa se purifice de toxinele, drogurile si radiatiile sale, apoi de „telurile gresite“ (obiective ce nu sunt „tech“), de „valentele“ sale (identitate culturala, imagini impuse in cadrul familial, prietenii ne-“tech“). Astfel, el descopera in cursul „nivelurilor secrete“ ca nu este singur in fiinta sa, ci ca mii de alte identitati au venit sa convietuiasca in el acum cateva „trilioane de ani“. Va trebui sa se debaraseze de ele prin intermediul unei forme de exorcism „tech“, care nu are sfarsit. Scientologia raspandeste o ideologie a refuzului slabiciunilor, a dispretului fata de tot ce este slab. De aici critica sa la adresa statului-providenta si a sindicalismului, dar si a propunerilor de management. Se vrea apolitica, dar propovaduieste un ultraliberalism nedemocratic. Considera ca democratia (gandirea colectiva) este o manifestare a „mentalului reactiv“ (un fel de subumanitate a noastra). Ca toate celelalte evaluari scientologice, aprecierile politice sunt redate printr-o valoare numerica pe „scara tonurilor“. Stapanirea a 40 de „niveluri de ton“ iti permite sa influentezi starea psihica a subiectilor. Oamenii aflati sub nivelul 2,0 ar trebui privati de drepturi civile. Subversiunea „rosie“ ocupa locul cel mai de jos (intre 1,1 si 1,3 pe „scara tonurilor“) pentru ca preconizeaza sisteme de asistenta distrugatoare pentru initiativa privata si bogatie. Biserica Unificarii a lui Moon Intemeietor - Sun Myung Moon, care a fondat secta in 1954, la Seul Invatatura - sincretica; la sfarsit ramane doar dominatia familiei Moon asupra unei lumi eliberate de pacat; viata este o lupta continua, paranoica impotriva lui Satan si a marxismului Finantare - venituri ale intreprinderilor, firme de armament si concesionare de autostrazi Castigare de adepti - mai ales din clasa de mijloc Practici - rugaciuni; intonarea de imnuri; spalarea creierului; ruperea relatiilor familiale; casatoria este o obligatie In anii 80, Biserica Unificarii, al carei fondator este reverendul Moon, a reusit sa se implanteze in Uruguay. Felul cum s-au petrecut lucrurile se constituie intr-o mostra de strategie sectara. Din biroul sau aflat in cladirea cotidianului Ultimas Noticias din Montevideo, Julian Safi, directorul ziarului, gireaza toate celelalte afaceri ale sale: doua tipografii, principalul hotel de lux din oras si a treia mare banca din tara, fara a mai pune la socoteala numeroasele proprietati funciare. Tot acest imperiu local a fost ridicat datorita reverendului Moon, fondatorul Bisericii Unificarii. La 20 de ani, Julian Safi era un simplu reporter care nu parea destinat unei cariere stralucite. S-a casatorit insa cu fiica patronului ziarului La Mañana, care era unul dintre liderii dreptei uruguayene. Asa a ajuns directorul publicatiei. Dupa lovitura de stat militara din 1973, a fost inclus in grupul de gazetari ce lucra la Departamentul relatiilor publice din cadrul guvernului de la Montevideo. Cu acest prilej, l-a cunoscut, in 1980, pe colonelul sud-coreean Bo Hi-pak, care cauta redactori bilingvi (engleza si spaniola) pentru lansarea unui mare cotidian de limba spaniola in Statele Unite. Cu un exemplar din News World sub brat - acesta a fost primul ziar fondat in SUA de reverendul Moon -, colonelul l-a convins pe Safi sa urmeze un stagiu de o luna la New York, in cadrul echipei noului jurnal, Noticias del Mundo. Uruguayanul s-a intors acasa complet schimbat. L-a cunoscut pe Moon si a descoperit ca reverendul, instalat in SUA, era mai mult decat un sef religios. Era unul dintre cei mai bogati oameni ai planetei, iar principalele sale afaceri se aflau amplasate in Coreea de Sud, Japonia si SUA. Dar, potrivit declaratiilor lui Julian Safi, „nu exista tara din Occident in care Moon sa nu aiba ceva interese“. Doi fosti responsabili japonezi ai Bisericii Unificarii afirma la randu-le in Washington Post ca numai filiala japoneza a transferat in SUA, in decurs de cativa ani, peste 800 de milioane de dolari, destinati finantarii de activitati politice si demararii unor afaceri noi. Puterea imperiului Moon, care in acea vreme avea drept obiectiv crearea unei Internationale anticomuniste, se baza mai ales pe productia si comercializarea ginseng, radacina unei plante considerate a avea virtuti tonifiante. Avea insa afaceri si in industria grea si usoara de la Seul, sprijinind inclusiv politica de inarmare a guvernului sud-coreean. Pe de alta parte, instalat in SUA inca din 1972, reusise sa detina controlul asupra Diplomat National Bank, sa aiba un santier naval in Alabama si doua uzine de armament. In perioada cand Julian Safi l-a cunoscut pe Moon, principiul de baza al reverendului era urmatorul: „Al treilea razboi mondial a inceput. El nu va fi castigat cu arma in mana, ci pe terenul ideilor“. Pentru a invinge comunismul in expansiune, fenomen prezent mai ales in America Latina, era nevoie, in conceptia „noului Mesia“, de doua instrumente: un puternic grup international de presa si o organizatie transnationala care sa formeze, in statele-tinta, o serie de lideri, bratul politic al Bisericii Unificarii. Grupul de presa, instalat in SUA, se va numi News World Communications, apoi Time Tribune Corporation. Alaturi de cotidianele News World si Noticias del Mundo, grupul isi va adjudeca si Washington Times, destinat sa concureze marele cotidian liberal Washington Post. Cat priveste Internationala, aceasta, creata la New York, s-a numit Causa. Ea va actiona ani de-a randul pentru sprijinirea regimurilor militare si dictatoriale din America Latina (mai ales din Uruguay, Argentina, Chile, Bolivia, Brazilia), fondurile financiare alocate circuland prin intermediul unor banci din Caraibe, renumite pentru calitatea lor de adevarate „paradisuri fiscale“. In SUA, sprijinul acordat dreptei americane de Biserica Unificarii s-a materializat in timpul razboiului din Vietnam, ca si al crizei din America Centrala, din anii 80. Pe de alta parte, cand scandalul Watergate se afla spre final, aceeasi Biserica si-a mobilizat adeptii intr-un ultim efort de aparare a lui Richard Nixon, nevoit totusi sa demisioneze. Mai multi tineri misionari americani au declarat, cativa ani mai tarziu, ca reverendul Moon, care avea relatii amicale cu Nixon, a cheltuit sume considerabile pe paginile publicitare vizand salvarea presedintelui amenintat cu prabusirea. Ulterior, ziarul News World a dus o campanie sustinuta in favoarea alegerii lui Ronald Reagan. Interesele politice si cele financiare au conlucrat intotdeauna...
Posted on: Sat, 02 Nov 2013 20:37:57 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015