Seneca Lucius Annaeus Binelui i-au fost dat felurite interpretări: sînt unii care l-au definit într-un fel, alţii, într-altul. Pentru unii, „Binele este ceea ce atrage spiritul şi îl cheamă la sine.” Imediat însă se aduce această obiecţie: şi dacă îl atrage către pieire? Ştii bine cît sînt de amăgitoarele felurile de rău. Adevărul şi ceea ce seamănă cu adevărul1 sînt diferite între ele. Astfel, binele este strîns legat de adevăr; nu este un bine dacă nu este adevărat. Numai că ceea ce atrage şi ademeneşte este asemănarea cu adevărul: se strecoară, îmboldeşte, atrage la sine. O altă definiţie este mai bună: „Binele este ceea ce atrage la sine avîntul spiritului în respect faţă de natură şi care trebuie să fie căutat numai atunci cînd merită.”Se identifică în felul aecsta cu moralitatea, pentru că aceasta merită de bună seamă să fie căutată; nu există bine care să nu aibă în sine valoarea morală, iar valoarea morală coincide, de bună seamă, cu binele. Aşadar, care este deosebirea dintre cele două? Valoarea morală este binele în desăvîrşirea sa, face ca viaţa să fie pe deplin fericită şi, la atingerea sa, orice altceva devine un bine. Iată ce vreau să spun: anumite lucruri nu sînt nici feluri de bine, nici feluri de rău, cum ar fi cariera militară, ori cea politică, ori cea juridică. Atunci cînd aceste activităţi sînt împlinite moral, ele încep să fie feluri de bine şi, de la stare nedeterminată, trec la cea de bine. Binele este astfel dacă e unit cu valoarea morală; valoarea morală este în sine un bine; binele provine din valoarea morală, valoarea morală provine din ea însăşi. Ceea ce este un fel de bine ar fi putut fi un fel de rău; ceea ce este valoare morală nu ar fi putut fi altceva decît un fel de bine. Ramîi cu bine. Seneca
Posted on: Thu, 11 Jul 2013 04:09:34 +0000