Serviciul Public de Asistenta Sociala: -Salt la - TopicsExpress



          

Serviciul Public de Asistenta Sociala: -Salt la început- Adresa:Str. 1 Decembrie 1918 nr. 42, Bocşa 320300 Cod fiscal 15175086 , tel. 0255- 555298 Serviciul Public de Asistenţă Socială Bocşa a fost înfiinţat prin Hotărârea Consiliului Local Bocşa nr. 99/ 29. 10. 2002 în conformitate cu prevederile art. 42, alin. (1) din Legea privind sistemul naţional de asistenţă socială nr. 705/ 2001. Prin decizia nr. 16/ 08. 06. 2006 emisă de către Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie - Comisia de Acreditare a Judeţului Caraş- Severin, Serviciul Public de Asistenţă Socială Bocşa a fost acreditat ca furnizor de servicii sociale cu caracter primar. În acest sens a fost emis şi Certificatul de Acreditare seria A nr. 0006141, cu o valabilitate de 3 ani de la data eliberării- 09. 06. 2006. Serviciul Public de Asistenţă Socială Bocşa, conform organigramei şi statului de funcţii, este condus de un şef de serviciu, are 2 referenţi (contabili) şi 1 casier la Compartimentul contabilitate, resurse umane şi salarizare, 1 inspector şi 1 asistent social la Compartimentul de Asistenţă Socială , 1 asistent medical la Compartimentul de Asistenţă şi Îngrijire Persoane Vârstnice, 1 asistent social şi 1 referent la Compartimentul de Asistenţă a Persoanelor cu Handicap, 1 inspector la Compartimentul de autoritate tutelară la care se adaugă personalul Centrului de zi în cadrul căruia activează 1 asistent social, 2 referenţi (învăţători) şi 1 muncitor calificat ( bucătar) şi nu în ultimul rând administratorul şi paznicul de la Compartimentul administrativ. Prin cele 6 compartimente din cadrul serviciului: Compartimentul contabilitate, resurse umane şi salarizare, Compartimentul de Asistenţă Socială, Compartimentul Asistenţă şi Îngrijire Persoane Vârstnice, Compartimentul de Asistenţă a Persoanelor cu Handicap, Compartimentul de autoritate tutelară, Compartimentul administrativ şi Centrul de zi pentru copii “ Speranţe regăsite” are rolul de a identifica şi soluţiona problemele sociale ale comunităţii din domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi a oricăror persoane aflate în nevoie. Compartimentul de Asistenţă Socială are ca domeniu de activitate aplicarea măsurilor de protecţie şi asistenţă socială prevăzute de Legea nr. 416/ 2001 privind venitul minim garantat, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/ 2003 privind alocaţia familială complementară şi alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/ 2006 privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/ 2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice, Legea nr. 208/ 1997 privind cantinele de ajutor social şi ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/ 2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice. Compartimentul Asistenţă şi Îngrijire Persoane Vârstnice, prin asistentul medical autorizat conform Autorizaţiei de liberă practică nr. 2450/ 14. 02. 2007 eliberată de către Ministerul Sănătăţii- Autoritatea de Sănătate Publică a judeţului Caraş- Severin, asigură asistenţa medicală primară persoanelor vârstnice şi acţionează în conformitate cu prevederile Legii nr. 17/ 2000 privind persoanele vârstnice. Compartimentul de Asistenţă a Persoanelor cu Handicap, prin asistentul social şi referent aplică prevederile Legii nr. 448/ 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Compartimentul de autoritate tutelară, prin inspectorul ce activează în cadrul său aplică prevederile legilor şi normelor legale privind protecţia drepturilor copilului. Între acestea, aplică prevederile Legii nr 272/ 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, prevederile Legii nr. 416/ 2001 privind alocaţia de nou născuţi, prevederile Legii nr. 61/ 1993 privind alocaţia de stat pentru copii şi prevederile Legii nr. 482/ 2006 privind acordarea de trusouri pentru nou născuţi. Compartimentul administrativ a luat fiinţă în urma concesionării unui bloc de tip nefamilişti şi utilizarea lui cu destinaţia de locuinţe sociale, aplicând prevederile Legii locuinţei nr. 114/ 1996. Compartimentul contabilitate, resurse umane şi salarizare, pe lângă activitatea de contabilitate, resurse umane şi salarizare aplică şi prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/ 2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificările şi completările ulterioare. Centrul de zi "Speranţe Regăsite", preluat începând cu data de 15. 06. 2004, de la Organizaţia Pentru Fiecare Copil O Familie din Reşiţa, are în evidenţă şi în îngrijire un număr de 50 de copii proveniţi din familii paupere. Bugetul anual alocat al Serviciului Public de Asistenţă socială este de 2.322.040 RON- situaţie valabilă la 31. 01. 2007. Organigrama SPAS - faceţi click pentru a descărca. STAT DE FUNCŢII privind personalul din cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială Bocşa Nr. crt. Funcţia de Execuţie Funcţia de conducere Nivelul studiilor Gradul/ treapta profesională Număr posturi 1. Asistent social l Şef de serviciu PL / M I 1 2. Referent (contabil) - M I 1 3. Casier - M I 1 4. Inspector - S Debutant 1 5. Asistent medical - M III 1 6. Referent - M III 1 7. Asistent social - S Debutant 1 8. Referent (învăţător) - M II 2 9. Asistent social principal - PL / M I 1 10. Muncitor calificat (bucătar) - M / G III 1 11. Administrator - M I 1 12. Paznic - M I 1 13. Inspector - S III 1 14. Referent - M Debutant 1 15. Referent - M II 1 16. Asistent social - S / ML Debutant 1 Total 17 PROGRAM DE LUCRU CU PUBLICUL LUNI-MIERCURI: 9 00 - 13 00 JOI: 9 00 - 15 00 PROGRAM DE AUDIENŢE ŞEF SERVICIU - Lighezan Sorin MARŢI: 9 00 - 12 00 Acte şi documente necesare pentru obţinerea indemnizaţiei pentru creşterea copilului sau a stimulentului: cerere tip, adeverinţă eliberată de către angajator, copii de pe certificatele de naştere ale tuturor copiilor, copie de pe ultimul certificate medical post-natal, copie BI/ CI solicitant, dosar plic. Acte şi documente necesare pentru obţinerea ajutorului social: cerere tip, ce se depune în intervalul 10-25 ale lunii, declaraţie pe propria răspundere privind veniturile realizate, adeverinţe de la A. L. O. F. M. din care să reiasă faptul că persoana este în căutarea unui loc de muncă, copii de pe certificatele de încadrare într- o categorie de persoane cu handicap, copii de pe sentinţele judecătoreşti de tutelă, încredinţare, plasament, etc., adeverinţe de la Administraţia Finanţelor privind veniturile impozabile, adeverinţă de la Serviciul Public Comunitar pentru Cadastru şi Agricultură privind suprafeţele agricole, adeverinţe de salarii, cupoane pensii, cupoane alocaţii, etc. din care să rezulte veniturile realizate de membrii familiei, copii de pe BI / CI ale tuturor membrilor familiei, copii de pe actele de stare civilă, copii de pe certificatele de naştere ale tuturor membrilor familiei, dosar plic. Acte şi documente necesare pentru obţinerea alocaţiei pentru nou născuţi: cerere tip, copie de pe BI / CI a / al unuia dintre părinţi sau reprezantanul legal, adeverinţă de la primăria pe raza căreia s-a năcut copilul/copii din care să rezulte că nu a solicitat dreptul acolo, copie de pe certificatul de naştere al copilului/copiilor. Acte şi documente necesare pentru obţinerea alocaţiei de stat pentru copii: cerere tip, copie de pe BI / CI a / al unuia dintre părinţi sau reprezentanul legal, copie de pe certificatul de naştere al copilului / copiilor, dosar plic. Acte şi documente necesare pentru obţinerea trusoului pentru nou născuţi: cerere tip, copie de pe BI/CI a/al unuia dintre părinţi sau reprezentanul legal, declaraţie pe propria răspundere că nu a fost solicitat dreptul la o altă primărie, copie de pe certificatul de naştere al copilului/copiilor. Acte şi documente necesare pentru obţinerea alocaţiei familiale complementare şi/ sau a alocaţiei de susţinere pentru familia monoparentală: cerere tip, declaraţie pe propria răspundere privind veniturile realizate, adeverinţe de la unităţile de învăţământ din care să rezulte faptul că copii din familie frecventează cursurile şcolare, copii de pe certificatele de încadrare într- o categorie de persoane cu handicap, dacă e cazul, copii de pe sentinţele judecătoreşti de tutelă, încredinţare, plasament, etc., adeverinţe de la Administraţia Finanţelor privind veniturile impozabile, adeverinţe de salarii, cupoane pensii, cupoane alocaţii, etc. din care să rezulte veniturile realizate de membrii familiei, copii de pe BI/ CI ale tuturor membrilor familiei, copii de pe actele de stare civilă, copii de pe certificatele de naştere ale tuturor copiilor, copie de pe livretul de familie, dosar plic. Acte şi documente necesare pentru obţinerea abonamentelor lunare de transport local de călători- persoane vârstnice de peste 65 de ani cu venituri de până la 400 de lei: cerere tip, copie de pe buletinul sau carte de identitate, copie de pe cupoanele de pensii, cererile se depun până la data de 5 a lunii pentru luna următoare. Acte şi documente necesare pentru obţinerea abonamentelor lunare de transport local de călători- persoane vârstnice de peste 70 de ani: cerere tip, copie de pe buletinul sau carte de identitate, cererile se depun până la data de 5 a lunii pentru luna următoare. Acte şi documente necesare pentru obţinerea abonamentelor lunare de transport local de călători- persoane cu handicap şi însoţitorii sau asistenţii lor personali, după caz: cerere tip, copie de pe buletinul sau carte de identitate, copie de pe certificatul de încadrare într- o categorie de persoane cu handicap, (la fel şi pentru însoţitor sau asistentul personal), cererile se depun până la data de 5 a lunii pentru luna următoare. La afişierul serviciului este afişată o Cartă a tuturor drepturilor şi obligaţiilor beneficiarilor prestaţiilor şi serviciilor ce se acordă prin S. P. A. S. Bocşa. Asistenta socială reprezintă o masură de protecţie socială din partea autorităţilor publice ale administraţiei publice locale prin prevenirea ,limitarea,înlăturarea efectelor temporale sau permanente ale unor situaţi ce pot genera excluderea sau marginalizarea unor persoane cu dizabilităţi apărând astfel problema nevoilor sociale. Pentru înlaturarea acestor nevoi sociale trebuie să se ţină seama de faptul că fiecarei persoane îi trebuiesc asigurate anumite drepturi depline: respectarea demnităţilor umane potrivit căruia fiecare persoana îi este garantată dezvoltarea liberă si deplină a personalităţi; solidaritatea socială prin care comunitatea participă la sprijinirea persoanelor ce reprezintă asigurarea de nevoi sociale pentru mentinerea si întărirea coeziuni sociale; parteneriatul implică participarea instituţilor publice la organizarea şi dezvoltarea servicilor sociale; subsidiaritatea acestor fenome apare cand statul intervine in cazul in care iniţiativa locala a satisfăcut sau nu nevoile acestor persoane; Pe lângă faptul că îi sunt garantate aceste drepturi o persoană cu dizabilităţi beneficiază de ajutoare speciale pentru a-şi menţine reface şi dezvolta capacitatea individuala pentru depăşirea unei situaţii datorita unor afectiuni fizice ,psihice, mentale sau senzoriale aflandu-se in imposibilitatea desfăşurării unei vieţi normale. La nivelul Consiliului Local prin Serviciul Public de Asistenţă Socială se asigură identificarea organizarea şi administrarea fondurilor pentru asistenţă socială in funcţie de solicitarile locale.Fondurile asistenţei sociale sunt utilizate sume de la bugetele locale şi centrale. La nivelul oraşului Bocşa în vederea asigurări integrităţi cu şanse egale in viaţa socială persoanele cu dizabilităţi beneficiază de urmatoarele forme de ajutor social: acces liber şi egal la orice instituţie de invăţământ obişnuit in raport cu restantul funcţional si potenţial recuperator; dreptul la alocaţia de stat majorată -100%; alocaţia pentru copii cu handicap aflaţi in plasament cu -50% majorată; persoanele peste 18 ani au venituri de 1.250.000 lei in afara pensiei de urmaş; scutirea de la plata taxelor de abonamente la radio- tv; prioritate la instalarea postului telefonic scutirea de la plata taxelor de instalare plus gratuitatea abonamentului si a unui numar de impulsuri gratuite; dreptul la persoanele cu afectiuni renale care necesita hemodializa sa beneficieze de gratuitatea transportului in limita a 12 calatori iar daca centrul de hemodializa recomanda acest lucru aceste calatorii dus-intors se acorda in plus; persoanele cu dizabilitati beneficiaza si de asistent personal la recomandarea servicilor de asistenta sociala in urma anchetei sociale ,acestea putand beneficia si de indemnizatia care este echivalentul unui salariu minim modul de plata fiind respectat conform ordinelor comunne ale M.S.F, si M.A.P; pentru copii cu HIV/sida alocatia lunara calculata pe baza alocatiei zilnice de hrana stabilite pentru costurile colective din unitatile sanitare publice. Totodata persoanele cu dizabilitati pot opta pentru incadrarea in munca la ora actuala la nivel de oras existand un numar de persoane care ar putea desfasura activitati lucrative.Trebuie mentionat faptul ca agenti economici pot infiinta locuri de munca in temeiuri legale fie ca sunt persoane fizice sau juridice sau chirias sau asociatii familiale cu conditia ca sa aiba ca angajat cel putin o persoana cu handicap. La nivel local ar fi posibila crearea unui club al persoanelor cu handicap in care membrii sa aiba intalniri regulate sa aiba cu cine comunica si de ce nu chiar organiza activitati specifice lor. Referitor la crearea de locuri de munca sa se tina cont de faptul ca: persoanele fizice si juridice pot infiinta Unitati Protejate indiferent de forma de proprietate si organizare ce beneficiaza de scutire la plata impozitelor pe profit cu conditia ca cel putin 75% din fondul de scutire sa fie reinvestit,scutire de t.v.a, scutire de la plata taxelor vamale pentru utilaje si tehnologi cu conditia de a nu fi instrainate 5 ani. tot aceste unitati de protejare pot sa organizeze cursuri de calificare fiind finantate de la bugetul asigurarilor de somaj,pentru persoane aflae in cautarea unui loc de munca; o alta obligatie a persoanelor juridice este accea de-a angaja persoane cu handicap daca numarul total al angajatilor sai este de cel putin 100 numarul persoanelor cu handicap fiind de aproximativ 4%,asigurîndu-le toate adaptarile si inlesnirile necesare pentru inlaturarea oricaror impedimente; persoanele care nu respecta aceste lucruri au obligatia de a plati la buget lunar o suma de bani echivalenta cu salariu minim brut înmulţit cu numarul de locuri de munca in care nu au incadrat persoane cu handicap. Problema incadrarii in munca a persoanelor cu handicap este o problema de maxima importanta in viitor avandu-se in vedere faptul ca la nivel local la unele firme din oraş s-ar putea creea locuri de munca pentru aceste persoane. Un alt aspect pozitiv in acest sens ar fi acela al cooperarii cu firmele din oras in vederea gasiri de fonduri pentru ca persoanele cu handicap sa poata desfasura activitati lucrative. O alta masura ce ar trebui luata ar fi ca toate institutile de interes public sa acorde o mai mare atentie acestei categorii sociale prin adaptarea la fiecare intrare in institutie a planului inclinat lucru care nu prea este vizibil in oras.Tot ca o masura importanta este cea de semnalizare a locurilor de parcare cu semnul international pentru persoane cu handicap. Referitor la incadrarea in munca a persoanelor cu handicap pot fi angajate persoane in functie de capacitatile fizice si intelectuale dar si a pregatirii profesionale pe baza unui contract individual de munca incadrarea facandu-se prin crearea de locuri de munca protejate special organizate . O forma de de munca este si aceea la domiciliu prin asigurarea la domiciliu a transportului de materiale si materii prime pe care le utilizeaza in activitatea si producerea bunurilor respective. Persoanele cu handicap sunt scutite de la plata impozitului, chiar daca au c.m. sau prestari servici, au o perioada de proba de 45 zile, preaviz la desf.C.M. de30 zile pot lucra mai putin de 8 ore pe zi, pensie la cerere la limita de varsta, activitatile de pregatire profesionala de formare se finanteaza de la bugetul de solidaritate sociala pentru persoane cu handicap.
Posted on: Mon, 26 Aug 2013 08:03:07 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015