Sfintirea . Isus ne arată ce înseamnă sfinţirea adevărată, - TopicsExpress

Sfintirea . Isus ne arată ce înseamnă sfinţirea adevărată, cum are loc ea şi că El s-a îngrijit deja de acest lucru: „ Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvîntul Tău este adevărul şi Eu însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr” (Ioan 17, 17-19). O sfinţire valabilă înaintea lui Dumnezeu este posibilă numai în Cuvîntul adevărului, care este sfînt. Orice sforţare omenească proprie duce la o sfinţire aparentă. Noţiunea „ sfînt” se referă, în Sfînta Scriptură, mai întîi, numai la Dumnezeu, pentru că numai El este sfînt. Însă tot ce purcede de la El, este sfînt Şi ceea ce El, care este sfînt, pretinde pentru Sine este sfinţit de către El. Astfel poporul Lui este un popor sfînt (Exod 19, 6). Preoţii Lui sînt sfinţi prin chemare şi predare (Lev. 21). Pe fruntea Marelui Preot era scris „ Sfinţenie Domnului.” (Exod 28, 36). Numai în comunitate cu El, pot fi sfinte lucruri şi oameni, pe care El i-a separat şi i-a ales pentru Sine în slujbă.Cine nu l-a trăit pe Isus Hristos, aşa cum a fost trăit de către credincioşii din timpul apostolilor, poate să se retragă şi să spună că, prin izolare sau prin încercări de pocăinţă, prin resemnare şi prin tot felul de restricţii de la ceea ce oferă viaţa, se poate deveni sfînt. Dar aşa ceva este egal cu zero şi nu înseamnă nimic înaintea lui Dumnezeu! Numai acela care a fost chemat afară de El, adică separat de lucrurile lumeşti, a primit har, şi prin naşterea din nou, a fost făcut proprietatea Sa, numai acela poate fi sfinţit de către El. Numai oamenii care s-au predat Domnului pe deplin vor fi pătrunşi de ascultarea faţă de El şi faţă de Cuvîntul Său, deci de adevărul dumnezeiesc, şi vor fi sfinţiţi. Omul întors la Dumnezeu, care este destinat pentru un scop dumnezeiesc, conform chemării divine, nu mai poate să participe la distracţii lumeşti, pentru că este scris: „ ... şi lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămîne în veac ” (1 Ioan 2, 17). Aceasta se referă la tot ce Dumnezeu a poruncit şi a interzis în cele zece porunci şi în toate celelalte rînduieli (Lev. cap. 19-21) care privesc viaţa personală, în predica de pe munte, în evanghelii şi în epistole. Omul sfinţit de către Dumnezeu poartă Cuvîntul în sine pentru a-l împlini prin harul lui Dumnezeu, şi nu pentru a-l încălca.