Simon Petru Sf. Apostol Petru S. Peter GraoVasco1.jpg Sfântul Petru ca papă al Romei Date importante Născut/ă ca. 1 î.Hr.–1 d.Hr.[1], Betsaida Decedat/ă ca. 67 d.Hr.[2], Roma, Italia Venerat/ă în Întreaga creștinătate, Islam Rămășițe pământești Bazilica Sfântul Petru din Roma Sărbătoare 29 iunie Însemne Crucea cu capul în jos și cheile raiului Patronaje Italia și Siria Alte informații Fratele Sf. Apostol Andrei și primul papă al Romei Gloriole.svg Sfinți Statuia Sfântul Petru din Piața Vaticanului reprezentat cu cheile Raiului Simon Petru, cunoscut ca Sfântul Petru, în folclor Sânpetru, (n. ?- d. cca. 67) a fost un pescar din Betsaida (localitate pe malul nordic al lacului Genesareth, astăzi El Aradsch, Siria), unul din primii discipoli al lui Isus din Nazaret. Simon Petru este considerat în mod tradițional ca unul dintre cei doisprezece apostoli. A fost fratele mai mare al apostolului Andrei. Viața În conformitate cu Evanghelia lui Marcu (cea mai timpurie), Petru a locuit în Capernaum, la marginea Lacului Ghenezaret din Galileea. Acolo avea o casă în care locuia cu soacra și soția sa (în acest sens Marcu 1:30-31, precum și Luca 4:38). Conform datelor din Evanghelia lui Ioan, Petru și fratele său Andrei ar fi fost originari din Betsaida (Ioan 1:44). Discipol al lui Isus din Nazaret Numele său inițial a fost Simon (în ebraică שמעון, citește "Șimon"). Conform evangheliștilor Marcu, Luca și Ioan, Isus l-a numit "piatră" (în aramaică "Chefa", "Kepha"), nume consemnat sub forma Πετρος și tradus în latină ca Petrus. După moartea lui Isus pe cruce Petru a fost unul dintre întemeietorii primei comunități iudeo-creștine din Ierusalim (împreună cu apostolii Iacob fratele lui Isus și Ioan). A fost de părere că numai evreii pot fi convertiți la creștinism. A avut unele controverse ideologice cu Apostolul Pavel. Pavel a susținut ideea universalității noii credințe, a necesității răspândirii noii religii și la alte popoare, nu numai la evrei. După decapitarea Apostolului Iacob cel Bătrân în anul 44 d.Hr. de către regele Aggripa I (40-44 d.Hr.), a fost arestat și Petru, după revenirea sa în Ierusalim. Ar fi fost ținut în lanțuri, între alți doi deținuți, dar eliberat în mod miraculos de către un înger (Faptele Apostolilor, 12). După ce Iacob cel Tânăr, a devenit șeful comunității iudeo-creștine din Ierusalim, Petru a făcut o călătorie la Antiochia (azi în Turcia), după care i s-a pierdut pentru o vreme urma. Ultimii ani și martiriul Ajuns la Roma în jurul anului 57 d.Hr., Petru a devenit șeful comunității iudeo-creștine din Roma, unde l-a reîntâlnit pe Pavel. Una din legende afirmă că Petru și Pavel ar fi cauzat prăbușirea și moartea lui Simon Magul în timpul unui zbor al Magului în fața împăratului Nero (54-68 d.Hr.), ceea ce le-a atras arestarea. După o altă legendă, Petru și Pavel ar fi fost arestați în timpul represiunilor anticreștine declanșate de împăratul Nero după incendierea Romei în anul 64 d.Hr. Ar fi fost ținuți închiși în „Carcera Mamertinică”, situată între Capitoliu și Forumul Roman. Carcera constă din două celule suprapuse: o celulă superioară (închisoarea Romei) și o celulă inferioară (cea mai veche cameră din Roma, numită din anul 300 î.Hr. „Tullianum”). (Mai târziu, capela amenajată în „Tullianum” a primit numele de „San Pietro in Carcere” - „Sf. Petru în Carceră”.) Petru ar fi fost condamnat la moarte și executat prin crucificare cu capul în jos (la cererea lui), spre a se deosebi de modul răstignirii lui Isus, în jurul anului 67 d.Hr., lângă fostul circ al lui Caligula și Nero, în afara zidurilor Romei, pe terenul numit „Agger Vaticano”, și îngropat în apropierea Circului, în cimitirul-necropolă al celor neînstăriți, de lângă șirul de cavouri ale unor cetățeni romani mai bogați. Mormântul lui Petru Istoricul Eusebiu de Cezareea (260-339) a menționat relatările diaconului roman Gaius din jurul anului 200, care a susținut că ar cunoaște locul unde se găsește mormântul lui Petru. Acolo s-ar găsi o inscripție, pe care stau scrise numele lui Isus și a lui Petru. În jurul anului 160, comunitatea creștină din Roma a înălțat un prim monument pe acel loc. Pe baza informațiilor lui Eusebiu de Cezareea și a monumentului existent, împăratul Constantin cel Mare (306-337) a dezgropat presupusul schelet, după care l-a reașezat în același loc, acoperind totodată mormântul cu un monument prevăzut cu o nișă cu marmoră („Tropaion”). Pe „Tropaionul” constantinian, păstrat până în zilele de azi, stă inscripția prescurtată (în limba greacă): Petr ene (Petros enestin= Petru se găsește înăuntru). În anul 324, Constantin cel Mare a ordonat nivelarea dealului „Agger Vaticano”, rambleierea părților supraterane ale vechiului cimitir, decaparea cavourilor din vechea necropolă (ce depășeau nivelul zero al terenului) și construcția unei bazilici dedicate lui Petru, păstrând monumentul „Tropaion” ca axă a altarului. Cercetările din anii patruzeci ai secolului al XX-lea O cruce a Sfântului Petru este o cruce latină inversată Papa Pius XII a dispus în anul 1939 efectuarea unor săpături arheologice sub Bazilica San Pietro din Roma, spre a se constata dacă mormântul și osemintele aparțin într-adevăr lui Petru. Cercetările au avut loc între anii 1940-1949. Analiza antropologică a scheletului a indicat lipsa oaselor de la genunchi în jos, ceea ce, după unii, ar putea fi un indiciu că scheletul ar aparține lui Petru, în ipoteza că ar fi fost crucificat cu picioarele în sus, iar la coborârea de pe cruce picioarele ar fi fost retezate de la genunchi. Împotriva acestei ipoteze stau două argumente: nu s-au găsit urme de străpungere ale mâinilor cu piroane reconstituirea nu arată că ar fi vorba de un bătrân de 60-70 ani, cu o statură impunătoare (cum se spune că ar fi fost Petru) Craniul lui Petru, împreună cu presupusul craniu a lui Pavel, au fost duse și păstrate (până în ziua de azi) în cutia-osuar de sub ciboriumul-altar din bazilica „San Giovanni in Laterano” din Roma. Nu există dovezi clare biblice sau științifice care să ateste sau să facă dovadă ca apostolul Petru a fost la Roma. În general așa stau lucrurile cu aproape toate mărturiile despre apostoli și sfinți: ele sunt mai degrabă fantezii teologice decât realități sau izvoare istorice, lucru pe care îl afirmă însăși o definiție a cuvântului „hagiografie” din Marele dicționar de neologisme.[3] Petru la Roma Scaunul papal este conform tradiției fondat de către Petru și Pavel, care l-au investit cu autoritate apostolică. Noul Testament nu spune nimic despre faptul că Petru s-ar fi aflat la Roma, dar tradiția catolică primară susține o astfel de prezență.[4] Faptul că Petru a fost episcop al Romei este coroborat atât de dovezi pozitive cât și de dovezi negative.[5] Totuși, unii istorici au pus la îndoială această viziune tradițională a rolului lui Petru în Biserica Romană primară.[6][7][8][9][10] Totuși, cei mai mulți cercetători catolici și protestanți,[11] și în general mulți cercetători,[12] conchid că Petru a fost într-adevăr martirizat la Roma sub domnia lui Nero. În 2009 Otto Zwierlein (de) a conchis într-un studiu critic că „nu există nici măcar o singură dovadă literară (și de asemenea nicio dovadă arheologică) pentru ideea că Petru ar fi fost vreodată la Roma.”[13][14] Relicve În secolul al XVI-lea vechea bazilică Sf. Petru a lui Constantin cel Mare a fost demolată, spre a face loc actualului Dom San Pietro. În bazilica "San Pietro in Vincoli" („Sf. Petru în lanțuri”) din Roma se păstrează în tabernaculul[15] de sub altar presupusele lanțuri cu care Petru ar fi fost legat în închisoarea din Ierusalim, precum și lanțurile din „Carcera Mamertinică”. Lanțurile din Ierusalim ar fi fost aduse la Roma de către Eudoxia, fiica împăratului Theodosius (379-395), soția co-împăratului Valentianus al II-lea (383-392), în urma unui pelerinaj la Ierusalim. Lanțurile din „Carcera Mamertinică” ar fi fost descoperite la începutul secolului al II-lea de către temnicerul roman Quirinus de Neuss. „Quo vadis?“ Conform Legendei Aurea de Jacobus da Voragine, publicată în secolul XIII, în preajma capelei „Quo vadis, Domine?” din Roma de pe Via Appia, Petru l-ar fi revăzut ultima dată pe Iisus, în momentul în care voia să fugă din Roma, spre a scăpa de martiriu. Petru l-ar fi întrebat pe Iisus: Quo vadis, Domine? („Încotro te-ndrepți, Doamne ?”), la care Isus i-ar fi răspuns: "Vado Romam venio iterum crucifigi" ("Am venit la Roma, spre a fi din nou crucificat"). Rușinat de observația lui Isus, Petru s-ar fi reîntors la Roma, primind martiriul. Activitate Petru și-a început activitatea la Ierusalim, apoi a fost primul episcop al Antiohiei (Martirologiul roman, înainte de reforma calendarului, avea o sărbătoare a "Catedrei lui Petru de la Antiohia"). Apoi, a ajuns la Roma, centrul Imperiului, unde a suferit martiriul, încununându-și astfel drumul în slujba Evangheliei. De aceea, Roma a fost recunoscută ca sediu al succesorului lui Petru (Papa), iar "catedra" episcopului Romei o reprezintă pe cea a Apostolului desemnat de Christos să pască întreaga lui turmă. Acest lucru este dovedit de Părinții Bisericii, de pildă Irineu de Lyon (originar din Asia Mică) descrie Biserica Romei ca "cea mai mare și mai veche, cunoscută de toți; ... întemeiată și statornicită la Roma de cei doi apostoli preaslăviți, Petru și Pavel", adăugând: "Cu această Biserică, datorită înălțimii ei, trebuie să se acorde întreaga Biserică universală, așadar, credincioșii care sunt pretutindeni" (Adversus haereses III, 3, 2-3). De aceea, Catedra Episcopului Romei nu reprezintă numai slujirea creștinilor din Roma, ci misiunea de călăuzire a întregului Popor al lui Dumnezeu. Sărbătoarea are o semnificație profund spirituală, fiind un semn privilegiat al iubirii lui Dumnezeu, Păstorul cel bun și veșnic, ce-și adună întreaga Biserică și o călăuzește pe calea mântuirii. O mărturie a Sfântului Ieronim face referire explicită la "catedra" lui Petru, ca loc sigur al adevărului și păcii: "Am hotărât să întreb catedra lui Petru, unde se află acea credință pe care buzele unui Apostol au preamărit-o; vin acum să cer hrană pentru sufletul meu aici, unde, într-o vreme, am primit veșmântul lui Christos. Nu urmez alt primat decât pe cel al lui Christos; de aceea, mă unesc cu frumusețea sa, deci cu Catedra lui Petru. Știu că pe această piatră este zidită Biserica" (Epistole, I, 15, 1-2). Biserici închinate Sfântului Petru Bazilica San Pietro din Roma Biserica „San Pietro in Gallicantu” („Sf. Petru la Cântatul cocoșului”) din Ierusalim, pe versantul estic al Dealului Sion, pe unul din prezumtivele locuri de amplasament a casei Marilor Preoți Ana (Anna, Hannas) și Caiafa (Kaiphas). În curtea acestei case Petru ar fi fost recunoscut - după accentul galilean - de către o femeie de serviciu, negând de 3 ori, așa cum a prezis Iisus, înainte de cântatul cocoșului, că l-ar cunoaște pe El. În pivnița acelei biserici se găsește o carceră săpată în stâncă, în care Iisus ar fi fost ținut închis. Locul nu corespunde însă realului amplasament istoric al casei Marilor Preoți Anna și Caiafa. Biserica „Sf. Petru” (sau „Biserica Primatului”) din Tabgha (mică localitate pe malul lacului Genesareth, la câțiva kilometri sud-vest de Capernaum), unde Isus ar fi reapărut apostolilor, făcând remarca lui Petru, interpretată ulterior (ca și cea din Caesarea-Philippi) drept testament succesoral. Bazilica San Pietro in Montorio cu monumentul „Tempietto” pe panta estică a „Dealului Gianicolo” din Roma, construită pe cel de al doilea loc presupus de crucificare a lui Petru. Biserica Sfântul Petru din Cluj Biserica Sf. Petru și Pavel din Sibiu Catedrala Episcopală a Hușilor
Posted on: Sat, 29 Jun 2013 04:54:05 +0000