Societatea Tolkien Romania și grupul „Filos” ne invită din - TopicsExpress



          

Societatea Tolkien Romania și grupul „Filos” ne invită din nou, pe 22 septembrie, să ne petrecem duminica seara împreună, sub cuvântul profesorului J.R.R. Tolkien. De la ora 18:00, librăria-ceainărie Predania din strada Vulturilor, nr. 8, își deschide porțile pentru toți cei care vor să exploreze, prin lectură și discuții, istoria și actualitatea Pământului de mijloc. Tema acestei ediții va fi: Hobiții, așa că ne vom concentra asupra celei mai surprinzătoare și mai iubitoare de natură dintre semințiile create de scriitorul britanic. Data întâlnirii nu este întâmplătoare, ci reprezintă tocmai aniversarea lui Bilbo și a lui Frodo Baggins. Pe cei care nu doresc să își pregătească fragmentele de suflet de acasă, fragmente selectate de noi îi vor aștepta cuminți pe masă, alături de biscuiții și de ceaiul cald. Tolkien Reading Day se află la a doua ediție de anul acesta în România și este un eveniment tradițional anual în fandom-ul Tolkien, care cuprinde peste 80 de organizații culturale în toată lumea. Societatea Tolkien din România „Meneltarma” este o asociaţie culturală non-profit al cărei scop este promovarea interesului faţă de opera și viața prof. John Ronald Reuel Tolkien (1892-1973), scriitor, poet, lingvist şi profesor universitar britanic, cel mai bine cunoscut ca autor al lucrărilor Hobbitul, Stăpânul Inelelor şi Silmarillion, care se încadrează în genul fantastic. Așteptăm confirmările de participare la întâlnire până sâmbătă, 21 septembrie, la nr. de telefon 0724 666 334. Vă așteptăm!
Posted on: Wed, 18 Sep 2013 11:43:04 +0000

Recently Viewed Topics




© 2015