“Socul scolarizarii” Odata cu inceperea scolii, regimul de - TopicsExpress



          

“Socul scolarizarii” Odata cu inceperea scolii, regimul de viata si munca al copiilor se modifica substantial. Apar noi exigente si indatoriri, trebuie respectat un anumit program, se solicita asimilarea unor noi cunostinte si tehnici intelectuale. Mediul devine mai putin protector decat cel familial si din gradinita, colegii sunt mai putin dispusi sa manifeste intelegere fata de cel ce sta imbufnat, invatatorul este mai putin tolerant, mai autoritar comparativ cu educatorul. Toate aceste schimbari si solicitari i-au determinat pe specialisti sa vorbeasca de “socul scolarizarii”- adaptarii scolare, pe care l-au asemanat cu cel al nasterii sau debutul pubertatii. Sunt multi factori care determina succesul adaptarii scolare dar o sa ne oprim asupra catorva dintre ei, oferindu-va cateva idei prin care alaturi de copil puteti crea premizele unei reusite: Identificati si corectati eventualele comportamente deviante Incapatanarea, agresivitatea, egoismul sunt comportamente care pot afecta negativ adaptarea scolara, intrucat ele genereaza etichete si respingeri ale grupului scolar. Cele mai frecvente cauze ale acestor comportamente sunt lipsa atentie din partea parintilor, deficitul afectiv (nu se simt destul de iubiti, in special cand mai sunt si alti frati), neinvatarea modului adecvat in care iti poti exprima sentimentele. O solutie de indreptare a acestor deviatii este incurajarea si laudarea compormanentelor pozitive (critica nu are efecte pozitive, copiii mai mici de 12 ani avand resurse cognitive limitate care nu le permit sa proceseze informatia negative si sa invete din greseala). Este nevoie sa le explicam copiilor cum si de ce trebuie sa reactioneze in anumite situatii, sa ii ascultam si sa ii invatam sa asculte (spre exemplu la sfarsitul zilei putem sa povestim fiecare membru al familiei doua lucruri bune care ni s-au intamplat in ziua curenta si de asemenea daca ne-a suparat ceva, ce am simtit si cum am reactionat). Retrospectiva propriilor realizari Progresele si evolutia copilului ca urmare a frecventarii gradinitei pot fi un punct de plecare in intelegerea rolului pe care il are scoala. Un bun exercitiu poate fi analiza alaturi de copil a portofoliiilor, aprecieri, incurajari si indemnuri in baza acestuia. Pregatirea pentru programul scolar Stabiliti impreuna cu copiii programul de somn, de joaca si vizionari TV. Invatati-I sa-si pregateasca hainutele pentru a doua zi. Exersati si fiti consecventi! Exersarea si reactualizarea cunostintelor In primele saptamani de scoala invatatorii vor evalua bagajul de cunostinte, priceperi si deprinderi ale copiilor. Este indicat ca inainte de inceperea scolii se se realizeze o reimprospatare a cunostintelor. Puteti lua ca reper lucrarile din portofoliul ultimului an de gradinita, documentari/fise de pe site-uri de specialitate sau daca aveti posibilitatea apelati la ajutorul unui cadru didactic specializat. Va dorim sa fiti cat mai aproape de copiii duneavoastra, sa explorati, sa invatati si sa va bucurati impreuna de primii ani de scoala!
Posted on: Sat, 03 Aug 2013 21:20:00 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015