Spre China din Mogoşoaia- 18 Marele Zid Lichiorul gros, cu o aromă specială, ca de sos de soia, era plăcut la gust dar mă aşteptasem la vreun fel de palincă, de whisky dar nu mi-am exprimat dezamăgirea. Sue, privindu-mi reacţia a văzut că nu sunt foarte încântat. - Profesore, văd că nu eşti fericit cu băutura asta. Nu te simţi bine, eşti bolnav? Eu am tăcut, fără să răspund, încercând să-mi analizez starea. Cu siguranţă mă simţeam obosit dar nu cred că dădeam vreun semn de boală. - Vrei o altă băutură tradiţională, un fel de vin, pentru tratamentul unor boli de ficat, răceli, oboseală? Nu este obligatoriu să o bei dar măcar să o vezi-spuse ea cu un aer şiret. - Sigur că vreau! Orice lucru nou despre ţara ta nu poate decât să-mi îmbogăţească cunoştinţele. Sue a făcut semn ospătarului şi i-a cerut respectiva băutură al cărui nume nu l-am perceput. După 2-3 minute ospătarul a apărut cu un aer triumfător, purtând o sticlă cu un lichid gălbui şi clar, asemănător Galbenei de Odobeşti. Sue, distrăgându-mi atenţia mi-a spus că această băutură este mai degrabă un medicament şi că gustul nu este prea plăcut. Am întors privirea spre chelner şi am simţit că îmi stă inima. La fundul sticlei erau 7-8 şoricei abia născuţi care după cum arătau erau acolo cam de multă vreme, lăsaţi în vin. Mi-am reţinut reacţia de silă şi am parat elegant spunându-i că nu sunt bolnav, momentan, dar dacă se va întâmpla, ştiu că există acest remediu. Ne-am ridicat de la masă şi am mulţumit pentru trataţie. Sue mi-a spus că ora este destul de târzie şi că va rămâne la hotel la noi peste noapte. - Dacă vrei să mai povestim te aştept la mine în cameră... Am rămas o clipă descumpănit. Dacă o asemenea invitaţie s-ar fi petrecut cu 30 de ani înainte aş fi perceput-o ca pe o invitaţie de anumit gen dar acum? În primul rând nu mai sunt la vârsta la care să mai trag o lniuţă pe răbojul masculin, nici ea nu mai este la vârsat frivolităţilor şi în al doilea rând se poate deteriora o relaţie al cărui nivel mă satisface pe deplin aşa cum este ea. Sau poate este o reacţie aiurea a unui bărbat de vârsta a treia... - Aş dori din toată inima să mai vorbim dar sunt frânt de oboseală. Noapte bună! Am însoţit-o până în faţa camerei ei şi ne-am despărţit. Brusc mi-am amintit că adusesem pentru ea două viniluri cu Cenaclul Flacăra. - Sue, te rog aşteaptă puţin! Ea s-a aşezat pe o canapea din hol iar eu am mărit pasul spre camera mea. George dormea aşa că am căutat pe bâjbâite darul pentru ea. Când am făcut cumpărături, acasă, aş fi dorit să îi cumpăr şi o ie românească dar era prea scumpă pentru buzunarul meu. Am găsit discurile şi i le-am adus. Era încântată. Şi-a amintit de unul dintre spectacolele la care am fost cu ele două şi cu nemţoaicele, Sabine şi Dorotheea, din perioada de glorie a lui Adrian Păunescu. - Mulţumesc mult! Am plecat în cameră şi am căzut ca secerat într-un somn agitat şi plin de vise ciudate. Se făcea că sunt la volanul unui autobuz foarte înalt, cu înălţimea a 2 etaje de bloc, pe o stradă îngustă şi eram atât de sus faţă de sol încât distingeam cu greu pietonii şi mă temeam să nu îi calc dar pe de altă parte mi-era frică să nu virez prea brusc şi să se răstoarne autobuzul din cauza înălţimii considerabile. M-am trezit din somn şi mi-am amintit că nu mi-am luat medicamentele. Am remediat lipsa şi mi-am continuat somnul dar de data asta a fost un somn normal dar prea scurt. Zgomotul făcut de conversaţiile conaţionalilor mei de pe hol m-a făcut să săr ca ars. George nu mai era în cameră. M-am întrebat dacă nu era o reacţie tacită de supărare. M-am spălat în viteză şi am trecut pe la restaurant. Colegii mâncaseră aşa că am rugat ospătarul să-mi facă un pacheţel cu hrană rece. După scurt timp băiatul mi-a înapoiat cardul şi un pachet şi am ieşit la microbuz. M-am aşezat lângă Sue după ce ne-am dat bună dimineaţa. Unii dintre colegi moţăiau, alţii aveau privirile lipite de ferestre. Stăteam cu privirea în gol gândindu-mă la ce urma să se întâmple în acea zi. - Sue, îţi aminteşti de câte ori ţi-am vorbit de Eminescu? A tradus cineva din Eminescu? - Cu siguranţă, Ge Baoquan, împreună cu doi colaboratori, Xu Wende şi Li Ninglai, au tradus din Eminescu. Spre jena mea trebuie să-ţi spun că volumul a fost tipărit numai în 6.500 de exemplare şi nici nu a fost reeditat cu toate că prima ediţie s-a epuizat cu rapiditate. În ultimii 20 de ani Eminescu a fost inclus în nenumăratele antologii de poezie universală. Wang Mingsheng l-a cuprins într-o carte cu biografii ale scriitorilor străini, Xu Cinong a scris un studiu profund despre Eminescu, poetul Zhu Ziqi, membru al Prezidiului Consiliului de Conducere al Uniunii Scriitorilor din China l-a evocat adesea, în discursurile lui, drept „luceafăr al poeziei româneşti”, „o stea luminoasă pe bolta poeziei universale”. - Sue, văd că ţi-ai făcut lecţiile. Te aşteptai să te întreb despre Eminescu? - Să nu uiţi că am învăţat limba română la Bucureşti şi ca să fi pe deplin liniştit va trebui să mai afli că profesorul Feng Zhichen, de la Catedra de limbă română a Universităţii de Studii Străine din Beijing, a fost elevul profesorului Alexandru Rosetti şi şi-a luat doctoratul în filologie la Bucureşti în 1965. Domnul profesor a tradus din Blaga, Coşbuc, Sadoveanu şi mulţi alţii şi a coordonat realizarea dicţionarelor român-chinez şi cel chinez-român. - Şi ca să nu mint, totuşi a fost reeditată traducerea lui Eminescu în 2002, în urma vizitei vicepreşedintelui Uniunii Scriitorilor din China în România şi în Moldova. - Ştiai că Eminescu a scris şi proză? - Normal. În reeditarea din 2002 au fost traduse pentru prima oară în chineză şi 4 proze: Făt-Frumos din lacrimă, Sărmanul Dionis, La aniversară şi Geniu pustiu. Am rămas plăcut impresionat şi ca să mă uimească cu totul, Sue a continuat: - Ar fi interesant pentru tine să ştii cum l-a îndrăgit Ge Baoquan pe Eminescu. După ce a fost corespondentul agenţiei China nouă la Moscova, Ge a fost numit împuternicit cu afaceri al guvernului chinez, la Moscova. Într-o zi a primit cadou o ediţie a poeziilor lui Eminescu, în rusă. Traducerea lui Eminescu în chineză s-a făcut încă din 1955 dar s-a făcut din rusă. Am rămas cu ochii pironiţi pe geam încercând să mă bucur cât pot de mult de un început de toamnă minunat. Sue trecea pe la fiecare dintre noi şi îi făcea conversaţie ca o adevărată gazdă. Am ajuns la Liaoning, supranumit şi triunghiul de aur datorită poziţiei strategice ocupată în zona de N-E a Chinei, învecinându-se cu Marea Galbenă, Marea Bohai şi Coreea e Nord. Aici începe Marele Zid! Numele Liaoning este dat de râul Liao şi de terminaţia Ning care semnifică pacea. Construit în mare parte din pământ, cu şanţuri de o parte şi de alta, puţine porţiuni din această parte a zidului, numită şi Zidul Liaodong, au fost construite din pietre şi dale. Început pe la anul 1422 el a fost extins pentru a proteja teritoriile de diversele invazii până pe la anul 1470, dar asta nu a reuşit decât să apere teritoriile împotriva invaziilor decât până în secolul 17 când au fost cuceriţi de manciurieni. După ce, în urma războielor şi invaziilor, zona a ajuns depopulată ca apoi să fie aduşi colonişti să se stablească dincolo de zid, în zona Fengtian, pe la anul 1700. Datorită terenurilor fertile şi a condiţiilor propice agriculturii, prin emigrare ilegală, populaţia din zonă s-a dublat pe la anul 1735, fapt ce a dus la diferite ordine de repatriere a celor ce colonizaseră zona. Abia după 1949, după reorganizarea teritorială, prin cumularea câtorva teritorii, se poate spune că s-a născut, cu adevărat, Liaoning. Provincie puternic industrializată, Liaoning şi-a început dezvoltarea încă de sub ocupaţie japoneză ca apoi, în perioada 1950-1960, dezvoltarea să fie mult mai intensă, oraşul Anshan ajungând unul dintre cele mai puternice centre de producere a fierului şi a oţelului. Am urcat în microbuz şi aproape de prânz am ajuns la Hebei, capătul estic la dragonului, după cum mai este denumit şi Marele Zid. Am achitat taxa de 120CNY şi am continuat drumul. La nord de Chengde, pe o suprafaţă de circa 564 m.p. Este construit un „Palat de Vară,” simplu şi elegant care se detaşează dintre celelalte construcţii, care alcătuiesc o ministaţiune, prin acurateţea construcţiei. Clima plăcută, mai ales în verile fierbinţi, a permis ca aici să fie construită cea mai mare grădină regală din China. Ridicată în timpul dinastiei Qing, construcţia a fost finalizată după aproape 90 de ani de lucrări, alături de celelalte palate din preajmă. Staţiunea Mountain Resort, împărţită în patru părţi, are în partea de sud Zona Palatului. La rândul ei această zonă care cuprinde circa 25 ha este formată din 4 segmente, Palatul Principal, Palatul de Est, Sala de lectură a împăraţilor, Pine Valley Soughing şi Pin-macara Hall construită de împăratul Qianlong pentru mama lui. Zona lacului cuprinde 8 lacuri, iar la nord de lacuri, spre munte este zona numită Câmpul. În afara zidului de incntă se află „ Opt temple exterioare”şi sunt cele mai mari temple imperiale din China. Pe timpul verii împăraţii mergeau la vânătoare în locul numit Paddock Mulan. Dinspre Golful Bohai adie un vânt plăcut de parcă ar fi suful mamei spre prunc. Ajunşi la trecătoarea Shanhaiguan ne-am odihnit puţin şi am privit imensitatea tăriei albastre. Cum poţi să citeşti într-o aşchie de jad eternitatea culorii cerului? Îmi doresc din tot sufletul să aflu cât mai multe despre locurile în care voi merge dar, după cum spunea un om de litere, am uitat numele scriitoriului, „cine poate pretinde că stăpâneşte subiectul chinez, netrăind măcar un secol în China?” Mă întreb dacă locuitorii Chinei reuşesc să stăpânească acest subiect. Vorbim totuşi de câteva mii de ani scurşi peste o suprafaţă imensă şi despre o cultură fără întreruperi exterioare. În trecătoare, în apropierea zidului, am observat un templu construit din piatră dar discret şi modest. Mi-am îndreptat paşii spre el şi Sue, mărind ritmul m-a ajuns din urmă. - Tot îţi plac ţie poveştile. Acest templu a fost ridicat în memoria unei tinere al cărui soţ a fost obligat să lucreze la construcţia zidului alături de soldaţi, prizonieri de război, sclavi. Fata a mers pe zid în căutarea soţului până aici, unde a aflat că soţul ei se stinsese de istovul muncii şi a fost îngropat în mortarul zidului ca toţi ceilalţi morţi la construirea lui. Se spune că suferinţa ei izbucnită odată cu lacrimile, a făcut ca 400 de km. de zid să se prăbuşească. Împăratul Qin se îndrăgostise de ea şi ea acceptase să-l ia în căsătorie dar, ca să nu fie pedepsită pentru prăbuşirea zidului, tânăra a mers pâna la Marea Bohai şi s-a aruncat în mare. Nu ştiam ce se va mai întâmpla pe mai departe, dacă Sue va dori să ne poarte pe tot traseul zidului, ceeace consider că ar fi exclus, dar dacă ar fi dorit-o, cei 8851 de km de zid, considerat cel mai mare cimitir din lume, ar continua pe traseul: Tianjin, Pekin, Shanxi, Mongolia Internă, Shanxi, Ningxia, Gansu ca să se oprească la Qinghai.
Posted on: Tue, 29 Oct 2013 08:03:06 +0000
Recently Viewed Topics
© 2015