Studiu de caz: Ne prezentăm la interviu, ne arătăm optimişti în ce priveşte cerinţa postului, suntem angajaţi. (În timpul interviului ne afişăm disponibilitatea şi servitutea, nu vorbim neîntrebaţi, nu întrebăm despre salariu, prioritatea noastră e să mănânce angajatorul cât mai mult, mai des şi mai bine, noi nu ne permitem să ne gândim că trebuie să mâncăm, atâta ne-ar trebui, că imediat ne-ar uşui, aşadar zâmbim tâmp şi ne angajează). La început, ne tratează bine, ne spune ce norocos e că ne-a găsit aşa pregătit, că nici nu spera, că ne facem bine treaba când, ce să vezi? După prima dezmeticeală din euforie, adică de regulă, cam în prima luni după primul week-end, apare cruditatea realităţii: Ni se atrage atenţia că, de fapt, nu am fost angajaţi pentru ce am discutat la interviu, de fapt viaţa e mai complexă decât o ştim noi simplii muritori şi că, uneori, dar doar uneori şi cu totul accidental, va trebui să mai dăm şi cu mopul, atunci când menajera e la ciclu sau nu poate fi angajată că cere prea mulţi bani. Dacă dăm ca prostănacii din cap, e ok, suntem ai lor, dar dacă strâmbăm, sau lăsăm impresia că am strâmba câtuşi de puţin din nas, ni se bagă capitolul doi: Trebuie să realizăm că, în capitalism nimeni nu e de neînlocuit, că la poartă mai sunt câţiva care, abia aşteaptă să ne ia locul "călduţ şi pufos" şi că, până la urmă, "ce dracu, mai suntem şi noi o mare familie, sau nu mai suntem"? Familia, de regulă însă, se reuneşte la masă, unde....surpriză! Nu mai suntem familie! Atunci, la masă, unii membri ai familiei papă ciorbiţă, felul doi, desert şi-şi mai bagă şi la traistă să ducă acasă pentru perpetuarea progeniturilor, iar noi, îndemnaţi în scârbă, dar totuşi într-un zâmbet care ar trebui să ni se pară cald, ne mulţumim cu o cafea, care, ni se aminteşte în glumă, nu ar trebui să devină obişnuinţă, că "e criză şi abia supravieţuim". Întreb: Chiar aşa de ultimul căcat am ajuns noi românii? Cât dracu să mai suportăm asta? Ne merităm soarta! Nu băgaţi like, vă dă afară! Pe mine, m-au dat pentru mai puţin de-atât. V-am prevenit! Dumnezeu să ne ajute pe toţi, deşi, personal, cred că şi LUI îi e silă.
Posted on: Fri, 05 Jul 2013 02:40:25 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015