Sunt oameni care au pe chip o lumină. De parcă Dumnezeu s-ar fi coborât în sufletele lor, iar lumina aceea impalpabilă, imaterială, n-ar mai putea fi pusă sub obroc. Ochii lor sunt calzi, fără acea încrâncenare pe care o ghiceşti în privirea celor mai mulţi. Vorba e domoală, lipsită de patos, ei nu vor să convingă cu orice preţ. Ştiu că fiecare din noi putem să vedem lucrurile diferit. Ei nu vor să impună sau să se impună. Sunt umili, tăcuţi, gata să ofere mereu ceva din ei înşişi celorlalţi-o părticică din sufletul lor, o mână de ajutor celor ce au nevoie sau pur şi simplu o privire blândă, o strângere de mână, un cuvânt de încurajare. Sunt fericiţi că exista şi că sunt parte din aceasta lume, pe care o văd ca pe o încununare a creaţiei divine. Ei sunt "făcători de pace"- cearta, conflictul nu au loc în interiorul şi în exteriorul lor. Sunt oameni care aduc în sufletele celorlalţi lumina. Ei nu sunt o categorie socială aparte. Există peste tot, neştiuţi, neobservaţi. Ii recunoşti după "dâra" pe care o lăsă în urmă. ... Cum ar fi o lume în care toţi oamenii ar fi astfel? în care fiecare l-ar privi pe celalalt cu respect şi cu iubire, ca pe un adevărat frate? în care nu ar exista resentimente, ura, violenţa? în care fiecare ar încercă să-l înţeleagă pe celalalt şi să-l accepte, chiar diferit fiind? în care fiecare ar fi dispus să-i dea o mână de ajutor celuilalt? Să-l trateze cel puţin ca pe un egal? Pe scurt, să-l iubească. Cum ar fi o asemenea lume? Dar... dacă n-am fi cu toţii atât de imperfecţi, atât de preocupaţi de propria noastră persoana dacă am mai avea ochi şi pentru cei din jur, dacă n-am fi atât de duali, atât de buni şi de răi în acelaşi timp. Dacă am deveni mai conştienţi că nu totul se termină aici, pe acest pământ, că exista un "dincolo" unde vom duce cu noi tot ce am "acumulat" aici - nu în plan material, însă. Poate... Într-o zi... Peste câteva mii de ani... O lume de copii, o lume de sfinţi... O lume în care sfinţenia nu va mai fi văzută că o anomalie, în care fiecare va dori să facă ceva pentru binele general. Aspiraţia mai exista încă în noi. Câţi n-am dori să redevenim o clipă copii, să mai gustam o clipă din bucuria paradisului pierdut? Câţi n-am dori să trăim alături cu adevărat, să nu mai existe conflicte, războaie, într-o lume dominată de frumosul interior şi exterior? Frumuseţea vine din interior. Dacă vom reuşi să "acumulăm" în noi mai multă "bogăţie" de suflet, mai multă bucurie, mai multă pace, ea se va extinde şi în exteriorul nostru şi lumea întreagă va deveni o materializare a frumuseţii divine, o clipa din infinitul dumnezeirii.” Pentru voi suflete îndumnezeite, care aduceţi lumina voastră în viaţa noastră...
Posted on: Sat, 17 Aug 2013 09:15:04 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015