Sunt profesoară pensionară. Am predat Biologia în diferite licee din Constanța. La cei 74 de ani, mi-e tare dor de anii copilăriei mele, de barza mea iubită, de tata, sergentul care a luptat în cel de-Al Doilea Razboi Mondial, de mama, maiestra în țesutul covoarelor. Toți au plecat cu duhurile în lumea plină de dor. Copil naiv, cu ochii sfredelitori, am surprins momente unice, le-am trăit fără să conștientizez importanța lor. Acum la vârsta senectuții, doresc să le împărtășesc și altora. Mi-ar părea rău ca aceste amintiri să dispară așa cum uneori dispar și visele la trezirea bruscă în zorii dimineții. Aș dori ca fiicele, nepoții mei și generația tânără de astăzi să știe că au fost și vremuri triste, când n-am avut o papușă „Barbie”, ci păpuși din cârpe. Pantofii mei erau cipicii împletiți din lână de mâinile harnice ale mamei. Să știe că s-a vărsat mult sânge nevinovat pentru apărarea țării. Ileana Pop
Posted on: Mon, 10 Jun 2013 07:13:45 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015