Suntem oare în serviciul poporului? Lucrăm în interesul naţiunii române sau ne facem că lucrăm? - declarație politică, susținută în plenul Camerei Deputaților pe 24 septembrie 2013 Declaraţie politică TREZIŢI-VĂ, DEPUTAŢI ROMÂNI! MOTTO “Când realizezi că eşti partea majorităţii, este timpul pentru o schimbare” Mark Twain Stimaţi colegi, doamnelor şi domnilor, “ Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării (art. 61 Constituţia României).” “În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului. Orice mandat imperativ este nul (art. 69 Constituţia României).” Într-o democraţie adevărată, “voinţa populară”, odată exprimată, devine lege. În România “post decembristă” democraţia parlamentară nu s-a putut ridica la nivelul european dorit şi aşteptat, ci s-a scăldat de multe ori între ruşine şi nesimţire, sfidând voinţa românilor. Pe fondul nemulţumirii publice, al criticilor fondate, dar mai mult nefondate, ale celor ce se recomandă a fi “reprezentanţi ai poporului” (ong-işti, civilişti şi aşa zişi jurnalişti subjugaţi unor interese obscure), precum şi cu aportul neprecupeţit al Preşedintelui ţării, Parlamentul a fost catalogat ca fiind al ruşinii, sintagmă de care nu mai poate scăpa, cel mult o poate minimaliza. Dar oare ne preocupă acest lucru, dorim acest lucru, avem o strategie de credibilizare a noastră, a parlamentarilor, a Parlamentului român? Ne pasă de acest lucru? Prima mea declaraţie politică, rostită în aula Camerei Deputaţilor se intitula ”Nevoia unor îndreptări” şi se referea la activitatea din Camera Deputaţilor, aşa cum o putea vedea un boboc parlamentar. După prima sesiune parlamentară şi primele 6 luni de experienţă dobândită pe băncile Camerei Deputaţilor, declar cu tristeţe şi dezamăgire că activitatea parlamentară este departe de ceea ce poporul aşteaptă de la noi. Mă întreb şi vă întreb şi pe dvs. colegii parlamentari: Suntem oare în serviciul poporului? Lucrăm în interesul naţiunii române sau ne facem că lucrăm? Dacă suntem sau vrem să demonstrăm că suntem în serviciul poporului, atunci trebuie să găsim răspunsuri şi soluţii la următoarele întrebări: 1. Cum explicăm poporului că activitatea săptămânală în plenul Camerei se întinde numai pe parcursul a 2 zile, cel mult 5-6 ore în total? 2. Este oare normal ca la dezbaterile din Camera Deputaţilor să nu fie prezenţi mai mult de 80 – 100 de deputaţi, iar la votul final, din ziua de marţi la 12.30, să înregistrăm 300-320 parlamentari prezenţi din 408? De ce, după deschiderea lucrărilor de plen, listele de prezenţă sunt la dispoziţia tuturor întârziaţilor, chiulangiilor, care se semnează liniştiţi atunci când vor? 3. Ce să facem de miercuri până sâmbătă în teritoriu? Să ne ducem la întâlniri cu alegătorii şi să le povestim cum nu-i putem ajuta, pentru că ţara nu are bani? 4. Este posibil să dezbatem cu responsabilitate, în profunzime, proiecte de lege aduse în ultimul moment în şedinţa de plen şi impuse în ordinea de zi ca fiind în procedură de urgenţă? Ce suntem noi, deputaţii, marionetele unor miniştri care dorm şi se trezesc din când în când şi atunci vor să-şi treacă legile rapid, fără ca cineva din Parlament să-i întrebe câte ceva? 5. Sunt chiar necesare discuţiile contradictorii, sterile, penibile, populiste, neavenite, pline de aroganţă, între diverşi reprezentanţi ai partidelor fie de la putere, fie din opoziţie, care se ciondănesc reciproc numai ca să se audă şi să-şi facă imagine la televiziune, diminuând astfel timpul alocat dezbaterilor proiectelor din ordinea de zi? 6. Este normal ca proiectele de lege, importante pentru întreaga naţiune, să fie aduse în Parlament şi impuse a fi votate prin decizia (de multe ori aşa zis politică), având ca fundament un simplu raport făcut de o majoritate dintr-o comisie compusă din 20-30 de deputaţi, care decid astfel în numele întregii Camere? 7. Dezbaterile aprofundate şi deciziile responsabile trebuie să aparţină plenului Camerei Deputaţilor sau comisiilor de specialitate? Este normal ca la dezbaterile din plenul Camerei, limitate în timp prin propunerile subiective ale şefilor de comisii să nu poată lua cuvântul decât unul sau doi parlamentari din fiecare grup? De ce trebuie "să alergăm" printre propunerile legislative pentru a ne încadra într-un program scurt, insuficient, nejustificat? 8. Suntem oare membrii unei autorităţi publice a statului de drept care este recunoscută şi respectată, atât timp cât la susţinerea proiectelor de legi în Parlament sunt prezenţi fel de fel de funcţionari din ministere şi niciodată miniştrii, care sfidează Parlamentul? 9. Este onorant pentru Camera Deputaţilor ca în timpul dezbaterilor să fie un "dute-vino" perpetuu, să se discute pe grupuri şi grupuleţe în fiecare colţ al sălii, în timp ce dezbaterile în plen sunt în desfăşurare, sau să pătrundă în aulă orice bezmetici, care să-l atace pe primul ministru sau pe preşedinte, sau să sune telefoanele, pe toate trilurile posibile? 10. Este oare atât de greu ca şedinţele din plenul Camerei şi cele din comisii să înceapă la ora anunţată şi să se termine atunci când se termină dezbaterea tuturor proiectelor de pe ordinea de zi aprobată? E timpul să ne trezim. România are nevoie de o legislaţie bună şi larg acceptată, nu de una rapidă. Credibilitatea Parlamentului, instituţia centrală a democraţiei, trebuie întărită. Camera Deputaţilor trebuie să-si consolideze funcţia de legiferare prin competenţă, seriozitate, responsabilitate şi mai ales prin respectul faţă de popor şi faţă de sine. Marele filozof român Petre ŢUŢEA spunea: "A venit odată un franţuz la noi cu nişte maşini, iar una nu funcţiona tocmai cum trebuie. Dar românul zice: merge şi aşa! Trebuie să scăpăm de acest "merge şi aşa" că "merge şi aşa" înseamnă că merge oricum. Nu oricum, nu oriunde, nu oricând şi nu orice" Vă mulţumesc! 24 septembrie 2013 Ion Răducanu, Deputat UNPR Colegiul IV Timişoara
Posted on: Wed, 25 Sep 2013 11:31:41 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015