SĂ CĂUTĂM SĂ-L CUNOAŞTEM ”Să cunoaştem, să - TopicsExpress



          

SĂ CĂUTĂM SĂ-L CUNOAŞTEM ”Să cunoaştem, să căutăm să-L cunoaştem pe Domnul.” Osea 6.3 Nu imediat, ci treptat ajungem la această cunoaştere sfântă a Domnului. Și străduinţa noastră este să stăruim în această cunoaştere a Lui. Dacă înaintarea noastră în această privinţă este lentă să nu deznădăjduim, căci în curând vom cunoaşte mai mult. Domnul este învăţătorul nostru, care nu se descurajează, oricât am fi noi de înceţi la învăţătură, căci n-ar fi spre slava Lui dacă nebunia omenească ar putea să-i oprească lucrarea. Lui Dumnezeu îi place să facă pe cel simplu înţelept. Datoria noastră este să păstrăm calea dreaptă şi să urmăm învăţătura, nu cutare sau cutare doctrină, ci pe Domnul însuşi. A-L cunoaşte pe singurul Dumnezeu adevărat, Tatăl, pe Fiul şi Sfântul Duh, aceasta este viaţa veşnică. Să ne alipim de ea, căci în felul acesta vom căpăta învăţătură deplină. Căutând să cunoaştem pe Domnul învăţăm să fim întregi, după ce am fost sfâşiaţi, întăriţi, după lovituri, şi să avem viaţa după moarte. Experienţa îşi are lucrarea ei desăvârşită, când inima urmăreşte căile arătate de Domnul. Sufletul meu, alipeşte-te de Domnul Isus. Caută-L cu grijă pe Dumnezeu în Isus. Vei ajunge astfel la acea cunoştinţă despre Domnul Cristos care este cea mai înaltă dintre toate ştiinţele. Duhul Sfânt te va cârmui în tot adevărul. Nu este aceasta preocuparea Sa slăvită? Încrede-te în El că va împlini. Amin.
Posted on: Mon, 02 Sep 2013 07:37:22 +0000

Recently Viewed Topics




© 2015