Tehnici avansate sau aritmetică de bază? Cât priveşte - TopicsExpress



          

Tehnici avansate sau aritmetică de bază? Cât priveşte comunicarea marilor retaileri cu presa, lucrurile sunt la fel de clare cum sunt unele campanii de marketing. Capital a încercat să contacteze responsabili de la Cora, Carrefour, Real, Billa, Mega Image, Metro şi Lidl. Până la închiderea ediţiei, am primit trei răspunsuri şi o promisiune de răspuns. Interesant este că atât cei de la Metro, în scris, cât şi cei de la Cora, telefonic, ne-au spus că nu ne pot explica nici cum sunt făcute campaniile promoţionale şi nici de ce au fost amendaţi, invocând aproape acelaşi argument. Motivul ţine de faptul că aceste campanii sunt „construcţii complexe de marketing“ şi că, având în vedere complexitatea şi natura lor strategică, sunt imposibil de explicat publicului larg. Tot din cauza complexităţii, ne explică cei de la Cora, sunt inerente unele defecţiuni la „rotiţele sistemului“, mai ales că inspectorii de la protecţia consumatorului vin săptămânal şi „trebuie să îşi facă şi ei norma“. De la Carrefour aflăm doar că au cele mai mici preţuri şi că ei „contribuie la îmbunătăţirea vieţii de zi cu zi a clienţilor săi“
Posted on: Mon, 05 Aug 2013 20:03:46 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015