Timpul … singuratati temporale… Caci… uneori Timpul… Se clatina pe-o frunza si cade in pustiu, Se-agata de un vis stins intr-un ceas tarziu, Se rupe in bucati de icoane vestejite Si cade peste guri de ingeri amutite. Caci… uneori… Se invarte chiar el in propriu-i cerc absurd, Vorbeste desi-i mut si-asculta, fiind surd, Isi zambeste singur in ceata ce-i reflecta Doar focul transpirat de lumea-i infecta. Si… uneori… Isi plange fara lacrimi singuratatea-i rece, Caci stie ca e Timp, iar Timpul mereu trece, Si stie ca-i inchis in zeci de ceasuri moarte… Noi il simtim aproape, de fapt, el e departe… Uneori… Doar visul sau alearga prin noi, ratacitor, Lipsit de un prezent, lipsit de-un viitor, Isi lasa pasii negri in sufletele noastre Si zboara mai departe in noptile albastre… Si… Timpul… Este un zeu cazut, cu pieptu-nsangerat, Cu bratele de sticla si visul spulberat… Este un zeu ce stie ca-i singur si ca-i rece… El stie ca e Timp, iar Timpul mereu trece…
Posted on: Sat, 06 Jul 2013 22:14:24 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015