"Tipul optim de afecţiune este reciproc însufleţitor; fiecare din cei doi primeşte afecţiunea cu bucurie şi o dăruieşte iară efort, şi fiecare găseşte întreaga lume mai interesantă ca urmare a existenţei acestei fericiri reciproce. Mai există însă şi un alt tip, destul de des întâlnit, în care una din persoane suge vitalitatea celeilalte, una primeşte ceea ce cealaltă dăruie, dar iară a da aproape nimic în schimb. Acestui tip‐vampir îi aparţin anumiţi inşi foarte plini de viaţă. Ei îşi extrag vitalitatea din victime una după alta, dar, în timp ce ei devin prosperi şi interesanţi, cei din a căror sevă se hrănesc devin palizi, melancolici şi posomorâţi. Indivizii de acest fel se folosesc de alţii în chip de mijloace pentru propriile lor scopuri, nevăzând niciodată în aceştia nişte scopuri în sine. La drept vorbind, ei nu sunt interesaţi de cei pe care pentru moment cred că‐i iubesc; îi interesează doar stimulentele pentru propriile lor activităţi, posibil de un fel cu totul impersonal. Evident că asta li se trage din câte o deficienţă a propriei lor firi, una însă extrem de greu de diagnosticat şi de lecuit. Este o caracteristică deseori asociată cu o mare ambiţie şi care, aş zice, îşi are obârşia într‐o viziune prea unilaterală despre factorii fericirii umane. Afecţiunea în sensul de interes genuin a două persoane una pentru cealaltă, aşadar nu doar ca mijloc pentru binele fiecăreia din ele în parte, ci ca o combinaţie având un bine comun, este unul din elementele cele mai importante ale adevăratei fericiri, iar omul al cărui eu este atât de îngrădit între nişte pereţi de oţel încât o asemenea dilatare îi este imposibilă pierde lucrul cel mai de preţ pe care‐l poate oferi viaţa, chiar dacă înregistrează mari reuşite profesionale. Ambiţia din al cărei orizont lipseşte afecţiunea este, de regulă, rezultatul unui fel de mânie sau ură împotriva genului uman, născută din vreun nenoroc din tinereţe, din nedreptăţi suferite în viaţa de mai târziu sau din vreo altă cauză dintre cele ce duc la mania persecuţiei. Un eu prea puternic este o închisoare din care un om trebuie să evadeze spre a se bucura din plin de viaţă. Aptitudinea pentru afecţiune genuină este unul din însemnele omului care a evadat din închisoarea eului său. A avea parte de afecţiunea altora nu e nicidecum suficient; afecţiunea primită ar trebui să fie un declanşator al afecţiunii ce se cuvine oferită; afecţiunea îşi dobândeşte posibilităţile optime doar dacă este pe deplin reciprocă." -Bertrand Russell, In cautarea fericirii
Posted on: Sun, 29 Sep 2013 13:07:31 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015