Toamnă citadină Cum plânge toamna, cu şuvoaie groase De lacrimi reci, din cerul cătrănit! E timpul hâd al zilelor noroase Şi-al nopţilor ce par fără sfârşit. Iubito, ia-ţi pe tine groasă haină Şi stai aproape de calorifer, Căci gura sobei, e demult o taină – Chiar „sobă”-i un cuvânt plin de mister. Priveşte cum asfaltul ud luceşte În fulgerări de faruri de maşini… Pe trotuar, un pom frunza-şi jeleşte – Parcă şi pomii sunt tot mai puţini. Lipeşte-ţi fruntea de fereastra rece Şi printre picurii ce răpăiesc Gândeşte, calm, cum viaţa noastră trece Şi cât de rar ne spunem „te iubesc”. Oraşul e o junglă care seacă Tot ce-i frumos în om şi plin de vis, Iar dragostea de semeni se îneacă Într-un ocean de bârfe şi plictis. Eu nu mai cred că voi trăi vreodată Liniştea caldă-a zilei pe un câmp – Căci şi natura-a devenit ciudată – La fel, cum eu, devin ciudat şi tâmp. Şi plânge toamna tristă-n lungi şiroaie De lacrimi reci – pe veacul stăpânit De îndoieli, ce zilnic ne-încovoaie – Iar noi, de prea mult timp, nu ne-am iubit. …Iubito, ia-ţi pe tine groasă haină Şi stai aproape de calorifer, Căci gura sobei, e demult o taină – Chiar „sobă”-i un cuvânt plin de mister…
Posted on: Thu, 03 Oct 2013 06:08:37 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015