Toate deciziile luate până azi, m-au adus unde sunt. Așa cum sunt astăzi. Iar pentru deciziile mele eu și doar eu sunt responsabilă. Toate alegerile greșite, cele făcute din orgoliu, cu egoism, indiferență sau din pură prostie sunt doar ale mele. Nu-mi învinovățesc nici părinții, nu blestem soarta, nu las faptele mele pe seama lui Dumnezeu. Pentru că nimeni în afară de mine nu e vinovat de deciziile greșite pe care le-am făcut. Decizii care au rănit oameni în jurul meu și cărora le voi cere iertarea mereu pentru nepăsarea mea. Așadar, asta înseamnă pentru mine libertate. Să pot decide. De la faptul că acum decid să scriu rândurile astea în loc să fac orice altceva, până la deciziile care îmi pot schimba radical și definitiv viața. Dacă Dumnezeu mi-a lăsat puterea de a decide, atunci El știa și că există posibilitatea să iau și decizii proaste. Fiindcă, tot El, cunoaște neputința oamenilor și faptul că nu ne-a creat perfecți. Eu nu sunt perfectă. Nu am să fiu niciodată. Am să mor, într-o zi, luându-mi toate greșelile cu mine, pentru că ele fac parte din ceea ce am devenit. Dar Dumnezeu nici nu m-a vrut perfectă. Dacă Dumnezeu ar fi vrut să fiu perfectă, m-ar fi făcut orice altceva în afară de om. El m-a vrut așa cum sunt ca să pot să învăț, din tot ce mi se întâmplă câte ceva. Eu nu cred că Dumnezeu mă lasă să greșesc ca să mă pedepsească după aceea. Eu cred că dacă mă lasă e ca să învăț, pe propria piele, din consecințele greșelii mele. N-am să mai las nici o experiență neplăcută să mă facă să devin ceva ce nu sunt. N-am să las nici o idee tâmpită să mă mai oprească să fac ce simt pentru că sunt sigură că nici un lucru pe care îl voi face din inimă, nu poate fi un lucru rău. Nu poate exista, în locul de unde izvorăște dragostea – din suflet- nimic rău. Iar “acolo unde este dragoste, este și Dumnezeu.” Toate deciziile greșite (sunt greșite pentru că din cauza lor am rănit sau m-am rănit) pe care le-am luat au fost cele împotriva sufletului meu. Au fost cele luate de teamă, din prejudecăți, din neîncredere, din nesiguranță, în autoapărare ( da, au fost și vremuri în care credeam că soluția la un atac e tot un atac ), din proasta judecată a minții care complică totul. Nu regret nici o decizie pe care am luat-o din tot sufletul, indiferent unde m-a dus ea. Nu mi-e teamă să mai iubesc, nici dacă mă voi despărți de încă 30 de ori. E absurd să mă tem de ceva ce e posibil să nu mai aibă loc niciodată. Logica mea săracă îmi spune că orice lucru care se întâmplă de 8 ori, nu e sigur că se va întâmpla și a 9-a oară. Nu e sigur nici că nu se va întâmpla a 9-a oară. E sigur însă, că s-a întâmplat de 8 ori, fiindcă am trăit asta deja și știu să număr. Deci nu mă ghidez în viață după statistici, după superstiții sau teamă. Nici nu încerc să îmi caut scuze că oamenii sunt răi ca să ajung să fiu și eu la fel. “Ochi pentru ochi și lumea va deveni oarbă” Fiecare judecă lumea după cum este el și după cât vrea să priceapă. Nu e treaba mea cum sunt și ce spun ceilalți. Treaba mea e să învăț să mă comport eu cu ceilalți atunci când ei sunt așa cum sunt. Nu mă ghidez în viață nici după strategii care promit mai mult sau mai puțin succesul. Pentru mine, viața nu e un joc de strategie. E așa cum e. Ceea ce spun e ceea ce simt, iar dacă cred că aș putea să știu ce e în mintea celuilalt, ajung să nu mai fiu cine sunt. Fiindcă mă voi interpreta mereu prin ceea ce “cred” eu că ceilalți gândesc despre mine. Nu e treaba mea să învăț să controlez și să învăț anticipez reacțiile sau gândurile celorlalți. Cel puțin, nu am avut vreodată asemenea interes. Mă obosește și îl găsesc inutil. Fiecare e responsabil de calitatea gândurilor sale. Nu pot îmbunătăți gândurile celor ce nu vor și am destul de muncă cu mine, ca să mă preocup de convingerea celor ce nu vor să vadă mai mult. Nu mi-e teamă să am încredere în oameni, să recunosc oricui greșelile mele și să mă apropii de cine mi-e drag. Nu mi-e teamă nici să las în urmă oameni care nu mă pot accepta așa cum sunt. Imperfectă. Nu mi-e teamă de mine fiindcă știu că sunt om bun, indiferent de cât am greșit. Asta pentru că mă dor profund toate rănile pe care le-am provocat altora. Și nu fac diferență că unii au meritat și alții nu. Cine sunt eu să decid ce merită cineva? Nu mi-e teamă să încerc să fiu un om mai bun și să învăț din toate deciziile mele. Deciziile bune sunt bucurătoare. Deciziile proaste sunt cei mai buni profesori. Cu toate astea, firea schimbătoare a omului e greu de stăpânit. Și orice lucru bun pe care îl fac, e cu ajutorul lui Dumnezeu. Asta am învățat din deciziile mele proaste: că toate deciziile bune, le fac cu ajutorul Lui. Și e posibil ca cei care ajung să citească textul întreg, să mă suspecteze că am luat-o razna. Că exagerez cu ideile religioase sau că mă prefac. Fiecare e liber să creadă ce vrea. Nu sunt pe lumea asta ca să conving pe cineva de ceea ce sunt. Sunt aici ca să devin permanent mai bună decât ieri. Să iubesc mai mult, să iert mai mult, să sper mai mult. Să mă bucur mai mult, să ajut mai mult. Nu sunt aici ca să demonstrez cuiva ce om de calitate sunt, ce prieten adevărat pot fi, ce iubită sau nevastă fidelă pot fi. Sunt aici ca să învăț cum să devin toate astea și cum să mă accept așa cum sunt. Să învăț să accept oamenii așa cum sunt. Să învăț să accept faptul că într-o zi oamenii pe care îi iubesc vor muri, că lucrurile pe care le doresc le voi pierde, că timpul care a trecut nu se mai întoarce. Să învăț cum să fiu singură și cum să fiu împreună. Să accept că din tot ceea ce fac în viața asta, va rămâne doar amintirea celor care m-au cunoscut. Să accept că oricând, în orice clipă, pot să nu mai fiu și să învăț să mă bucur de tot ceea ce îmi oferă viața. Să învăț să mă lupt cu orgoliul, cu mândria, cu gândurile mele rele, și cu părțile rele din mine, pe care viața încearcă să le hrănească. Să învăț să mă lupt cu mine ca să pot iubi fără să țin cont de nimic altceva decât de faptul că celălalt om, e doar un alt suflet lăsat de Dumnezeu pe lumea asta. Un om care, ca și mine, nu e perfect.
Posted on: Mon, 05 Aug 2013 12:40:51 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015