Totalitarismul rămâne un important instrument analitic în efortul nostru de a înțelege experimentele politice moderne inspirate de modele ideologice de transformare nu doar a societății, ci și a naturii umane. În anii ‘30 ai secolului trecut, gânditori politici antitotalitari (democrați liberali, social-democrați, conservatori, creștin-democrați) au fost preocupați de apariția mișcărilor de masă carismatice și de consecințele potențial catastrofice ale acestora. Printre cei care au înțeles componentele definitorii mistice, chiar magice, ale proiectului totalitar au fost intelectuali ruși (menșevici, dar și existențialiști creștini, precum Nicolai Berdiaev), liberali francezi (de exemplu, Élie Halévy și adeptul său, tânărul Raymond Aron) și germani (Waldemar Gurian, care apoi și-a construit o carieră academică în SUA, și Eric Voegelin). Acest curent de gândire a stat la baza dezvoltării, după cel de-al doilea război mondial, a conceptului de totalitarism ca principală paradigmă interpretativă pentru înțelegerea aparentei lipse de sens a nazismului și stalinismului. Hannah Arendt nu a împărtășit fascinația pentru abordarea în termeni de religie politică a celor doi gemeni totalitari, dar ea a accentuat centralitatea hybrisului ideologic al mișcărilor utopic-revoluționare, neo-chiliastice, pe care le-a analizat în lucrarea sa clasică, “Originile totalitarismului”.
Posted on: Mon, 15 Jul 2013 21:15:42 +0000
Recently Viewed Topics
© 2015