Toţi oamenii îşi doresc să trăiască fericiţi: cînd însă vine vorba să vadă desluşit ce anume le face viaţa fericită, privirea li se înceţoşează; şi, departe de a dobîndi uşor o viaţă fericită, cu cît este mai nerăbdător cel care se avîntă spre ea, cu atît mai tare şi-o îndepărtează, dacă a rătăcit cumva drumul. Cînd drumul duce în sensul contrar, graba însăşi este cea care provoacă îndepărtarea. Mai întîi, ar trebui să hotărîm ce anume este acest lucru spre care năzuim, apoi să cercetăm pe ce cale ne putem îndrepta cel mai iute spre el; pe parcurs, dacă se dovedeşte a fi calea cea bună, vom înţelege cît avansăm cu fiecare zi şi cu cît sîntem mai aproape de locul unde ne împinge o dorinţă naturală. Cîtă vreme însă rătăcim la întîmplare, fără să urmăm o călăuză, ci doar freamătul şi strigătele de tot felul ale celor care ne cheamă în diverse direcţii, viaţa ni se va irosi între drumuri rătăcite şi se va scurta, oricît ne-am strădui, din răsputeri, zi şi noapte. Să stabilim, prin urmare, şi către ce tindem şi pe ce cale – folosindu-ne însă de ajutorul unui cunoscător, care să fi parcurs deja drumul pe care înaintăm noi; căci acest drum nu se aseamănă deloc cu celelalte călătorii, în care, o dată ce ai delimitat un traseu oarecare şi ai prins să-i întrebi pe localnici, nu te mai poţi rătăci: în această călătorie, dimpotrivă, căile cele mai bătute şi mai îmbulzite sînt şi cele mai înşelătoare. Aşadar, nimic nu este mai important decît să nu ne ţinem, asemenea dobitoacelor, de turma celor care păşesc în faţa noastră, înaintînd, astfel, în direcţia în care merg toţi şi nu în aceea în care ar trebui mers. Totuşi, nimic nu ne aduce neajunsuri mai mari decît faptul că ţinem seama de ce spune lumea, considerînd că este bun ceea ce este îndeobşte aprobat, şi că trăim – cu multe modele în faţă – urmînd nu judecata, ci principiul imitării. Rezultatul este că oamenii se îngrămădesc unii peste alţii, îmbulzindu-se. Şi, la fel cum se întîmplă într-o mulţime care se înghesuie – şi nu cade nimeni fără să tragă după el un altul, iar cei care merg în faţă sînt pricina pieirii celor care îi urmează – întocmai poţi vedea întîmplîndu-se în viaţa oricui: nici un om nu rătăceşte drumul doar în paguba sa, ci este deopotrivă pricina rătăcirii altuia şi cel care o provoacă. Este primejdios, într-adevăr, să ne legăm de cei care merg înaintea noastră şi, cum fiecare preferă să se încreadă în alţii decît să judece singur, lipseşte mereu judecata asupra vieţii, înlocuită fiind de o încredere oarbă în alţii, iar o greşeală care ne-a fost transmisă din om în om ne abate de la drumul nostru şi ne grăbeşte căderea. Exemplul altora ne duce la pierzanie; numai dacă ne separăm de turmă ne vom salva. Adevărul este însă că împotriva raţiunii se ridică mulţimea, care îşi apără propria sa fărădelege. Şi vedem, astfel, întîmplîndu-se exact ca în comiţii unde, o dată ce simpatia capricioasă a poporului şi-a schimbat direcţia, aceleaşi persoane care i-au ales pe pretori se miră că aceştia au fost aleşi. Aceleaşi lucruri le lăudăm şi, în momentul următor, le criticăm; la asta ajunge orice judecată călăuzită de părerea majorităţii. Ramîi cu Bine. Seneca
Posted on: Tue, 08 Oct 2013 05:19:21 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015