Transport gratuit pentru cei care vor să participe la Festivalul - TopicsExpress



          

Transport gratuit pentru cei care vor să participe la Festivalul de Literatură şi Traducere Iaşi Organizatorii Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT) din Iaşi vor pune la dispoziţie curse de transport gratuite, tur-retur, pentru persoanele din oraşele din Moldova, dar şi din Bucureşti şi Chişinău, interesate de manifestările programate la Iaşi în perioada 23-27 octombrie. Rezervarea locurilor pentru cursele gratuite puse la dispoziţie de organizatorii FILIT se poate face gratis, începând de luni, pe platforma online travis.ro/filit-iasi/, iubitorii de literatură putând alege cursa dorită din Bacău, Botoşani, Piatra Neamţ, Vaslui, Suceava, Chişinău şi Bucureşti. Pentru a beneficia de transportul gratuit oferit de către FILIT Iaşi, persoanele interesate trebuie să prezinte la îmbarcare un volum al unuia dintre autorii invitaţi la prima ediţie a festivalului. În perioada 23-27 octombrie, cursele vor pleca zilnic spre Iaşi, la ora 9.00, cu excepţia celei din Bucureşti, care va pleca la 7.00. Returul spre destinaţiile amintite va avea loc în fiecare zi la ora 1.00 noaptea (pentru Bucureşti, ora 00.00). "Publicul este foarte important pentru noi, fie că vorbim despre cel şcolar, profesional sau despre marele public. Acesta nu va fi doar cel ieşean, ci şi regional sau chiar mai de departe. Ne-am gândit în primul rând la acei tineri pentru care un bilet de transport înseamnă foarte mult. Ni s-a părut firesc să le dăm posibilitatea să vină la FILIT gratuit, să le oferim accesul liber la întâlnirile cu marii autori şi să se poată întoarce tot gratuit acasă, la finalul zilei", a declarat, într-un comunicat de presă, Dan Lungu, manager al FILIT şi director al Muzeului Literaturii Române Iaşi. Potrivit organizatorilor, la festivalul de la Iaşi vor fi prezenţi 200 de autori, critici literari, oameni de cultură şi traducători din ţară şi străinătate, pe parcursul celor cinci zile ale FILIT urmând să fie organizate întâlniri cu scriitorii, zeci de evenimente culturale, dar şi spectacole susţinute de Opera Naţională şi Filarmonica, ambele din Iaşi. Totodată, vor avea loc dezbateri în liceele de elită din Iaşi, iar un juriu format din 20 de elevi va desemna cel mai iubit scriitor român al anului. Printre scriitorii care au confirmat deja participarea la FILIT se numără Gabriela Adameşteanu, Ştefan Agopian, Emil Brumaru, Denisa Comănescu, Nichita Danilov, Mircea Dinescu, Florin Iaru, Ileana Mălăncioiu, Ovidiu Nimigean, Dorina Ruşti, Stelian Tănase, Cristian Teodorescu şi Daiela Zeca. La Iaşi va fi prezentă şi Herta Müller, laureată a Premiului Novel pentru Literatură. Din străinătate vor fi prezenţi scriitori, traducători, editori şi manageri culturali din 18 ţări. Sursa:Mediafax
Posted on: Tue, 08 Oct 2013 10:31:50 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015